Andrei Gorcea, despre importanța meciului cu Farul: „Cu cât ne salvăm mai repede, cu atât mai bine, presiunea e pe ei”

UTA are câteva certitudini și pentru sezonul ce vine și una dintre acestea este Andrei Gorcea. Portarul de 24 de ani a semnat prelungirea contractului cu arădenii la începutul lunii februarie, până în vara anului 2028 și rămâne prima alegere a lui Adrian Mihalcea și pe acest final de sezon.
Clujeanul va avea duminică, în meciul cu Farul, de la Arad, în fața sa o defensivă cu multe improvizații, ținând cont de absențele lui Țuțu, Popespelov, Alomerovic și Padula, dar e opitimist cu privire la un rezultat pozitiv. „Ne așteaptă o partidă dificilă, dar luptăm să luăm cele trei puncte, să fim matematic salvați de la barajul de retrogradare și să continuăm pe drumul ăsta bun. Nu e presiune pe noi din acest punct de vedere, dar cu cât mai repede, cu atât mai bine. Și având în vedere că e un joc acasă, plecăm clar cu prima șansă. Eu zic că ne pregătim bine și așteptăm meciul încrezători. Până în momentul de față, chiar am arătat bine în mare majoritate a meciurilor la nivel de atitudine, bineînțeles. Îi așteptăm pe suporteri să ne susțină în număr cât mai mare și să le facem o bucurie”, a spus apărătorul buturilor utiste.
Totodată, Gorcea atrage atenția asupra calității pe care constănțenii o au la nivel de lot și mai consideră că „focul e la ei”. Mai ales că Flavius Stoican a declarat că dacă Farul nu câștigă meciurile ce urmează, cu adversari de aceeași valoare, nu merită să fie în prima ligă. „Am mai jucat împotriva lor, adică, fiecare echipă are jucători buni, ei chiar au mulți jucători cu calitate, care pot face diferența și mă refer mai ales la Isfan, Alibec, Grygorian sau Radaslavescu, dar trebuie să fim pregătiți din toate punctele de vedere. Am urmărit și meciul lor contra celor de la FCSB și am văzut că e o echipă bună, care joacă fotbal și poate să-ți spună probleme. Având mai puține puncte și fiind acolo în zona nefavorabilă, clar, ei au presiunea mai mare. Tot timpul când vine un antrenor nou, există boost-ul ăsta de energie, de încredere. Poate aduce șocul ăsta la echipă și 100% vor fi motivați. Pe de altă parte, declarațiile domnului Stoican poate pune o presiune în plus pentru ei. Dar, noi trebuie să continuăm să avem aceeași atitudine ca la meciul de la Galați, unde, în ciuda acelor cartonașe roșii și a penalty-ului, am arătat o atitudine bună”, completează tânărul goalkeeper.
Crescut la Academia lui U. Cluj, Gorcea a debutat la prima echipă a „alb-negrilor” în anul 2020, pe când aceștia jucau în Liga a 2-a. A strâns peste 80 de partide în toate competițiile pentru „șepci”, dintre care 43 au fost pe scena primului eșalon. Iar în 17 dintre ele nu a primit gol. Astăzi, gruparea care l-a crescut pe Andy Gorcea se bate pentru realizarea eventului în România. „N-am niciun fel de regret și mă bucur că sunt aici, la UTA. Mai departe, le doresc multă baftă foștilor colegi de la U Cluj și să-și atingă obiectivele propuse. Și play-off-ul, la fel ca și play-out-ul sunt campionate strânse, toată lumea are nevoie de puncte și încă se joacă totul, adică mai sunt meciuri”, a conchis portarul arădenilor.
Andrei Gorcea a apărat poarta Bătrânei Doamne în 22 de meciuri din acest sezon, încasând 24 de goluri. În șase partide, utistul și-a închis poarta


Gorcea, un portar cu potential de nationala. Dati-i un vot pe digisport, pentru trofeul Duckadam. Cred ca e unul din jucatorii de baza pe care sa cladim lotul din sezonul urmator.