Sântana merge ceas în play-out, Banam s-a deblocat cu Pecica și pune tunurile pe Blaj: „Vrem să ne bucurăm doar de victorii!”

Unirea Sântana a început perfect play-outul Ligii a 3-a și a luat o serioasă opțiune pentru câștigarea lui. „Roș-negrii” au bătut principalele urmăritoare, 2-0 pe Ghiroda și 2-1 pe Pecica, chiar pe terenul „Pădurice”. Confruntarea de sâmbăta trecută se îndrepta spre 1-0 pentru Progresul, ca și în urmă cu aproape două luni, în confruntarea din sezonul regulat, însă Adi Abrudean a mutat inspirat în ofensivă.
Antrenorul „unirist” a apelat la Ngonzo Banam, Darius Muntean și Sebastian Susan, iar africanul a marcat pentru 1-1 și ceilalți doi au contribuit la reușita de 3 puncte a lui Hlistei. Banam se află la primul gol pentru Sântana, el semnând cu nou promovata arădeană în iarnă. Atacantul centrafrican de 22 de ani sosise în fotbalul arădean în vara lui 2022 la ACB Ineu, cu care a promovat și mai apoi a jucat în Liga 3-a. După colapsului formației de pe Crișul Alb, Ngonzo Banam a mai jucat în România, la Sporting Roșiori (Liga III-a) și Viitorul severin (Liga a IV-a Mehedinți). „Nu mi-a fost ușor să pornesc la drum cu noua mea echipă, dar am găsit o familie frumoasă, unită și condiții bune. În plus, am norocul să fiu antrenat de un staff tehnic profesionist și să am ca și colegi jucători cu calitate. Am dat golul egalării la Pecica, am fost fericit că am reușit să sparg gheața. Iar la finalul unui meci de mare luptă am fost bucuros alături de colegi că am reușit să întoarcem rezultatul”, ne-a mărturisit tânărul atacant.
În 2023, pe când era la Ineu, Ngonzo Christin Abi de Grace Banam a îmbrăcat tricoul Republicii Centrafricane sub 20 de ani la turneul final al Cupei Africii, din Egipt. La un moment dat, fotbalistul a fost și în vederile celor de la Universitatea Craiova, unde, până la urmă, a ajuns un alt fost ineuan, Jean Baptiste Mendy. Cel mai probabil, Banam va semna cu Sântana și din vară. „Vrem să rămânem în fruntea play-outului și din vară sigur se va pregăti următorul campionat pentru un obiectiv mai mare. Eu aș vrea să rămân, dar deocamdată vreau să închei bine acest sezon, alături de colegi. Cu ajutorul lor sper să mai reușesc să marchez, poate chiar sâmbătă, în meciul de acasă. Jucăm cu Blajul, am înțeles că sunt pe locul 4, dar nu contează asta. Noi pregătim fiecare meci cu seriozitate, în cele mai mici detalii și am vrea să ne bucurăm doar de victorii până la final și evident să câștigăm play-outul”, ne-a mai mărturisit africanul.
Dacă Banam este singurul fotbalist străin al celor din Sântana, CIL Blaj, adversarul de sâmbătă, de la ora 17, al Unirii se prezintă cu patru „stranieri”. Este vorba despre brazilianul Said Alves, care a jucat și la Lipova, ghanezii John Mensah și Patrick Ntim și argentinianul Franco Gallini. Ultimul e atacant și a marcat destule goluri
Formații probabile:
Sântana: R. Rusu – Felea, Pașca, Nistor, Vlad – Iuga, Jinga – Clej, Ad. Nica, Hlistei – Banam.
Blaj: Păduraru – Vodă, R. Popa, Jica, Boldea – Micu-Cristea, C. Cristea, Bejan, Macarie, Tineiu – Gallini.

