UTA face muncă de scouting în Nigeria, prin Codru Grădinariu: „Acești copii au o determinare incredibilă”

UTA pregătește meciul cu Farul, cel care ar putea pecetlui îndeplinirea obiectivului stagional, salvarea matematică de la retrogradare fără baraj, însă la 7500 de kilometri distanță Codru Grădinariu face muncă de scouting pentru sezoanele ce urmează. Directorul sportiv al „Bătrânei Doamne” a zburat la Abuja, capitala Nigeriei, acolo unde o companie de impresariat se ocupă cu organizarea selecțiilor.
De luni, „oficialul” grupării arădene a vizionat 7 meciuri pe zi a câte 50 de minute fiecare, într-un sistem turneu care se va finaliza cu semifinală și finală, la care vor lua parte cei mai interesanți jucători. Selecția a început de la aproximativ 800 de jucători născuți între anii 2006 și 2010, iar dintre cei 22 care vor juca finala vor putea fi abordați de reprezentanții cluburilor prezente la Abuja. Alături de Grădinariu, la această acțiune sunt prezenți directorii sportivi de la AIK Stockholm (Suedia), Atletico San Luis (Mexic), club deținut de patronatul lui Atletico Madrid sau Raków Częstochowa (club polonez de primă ligă), dar și reprezentanți ai altor cluburi din România.
Nu mai departe de anul trecut, cei de la AIK Stockholm l-au descoperit o astfel de acțiune în Nigeria pe Yohanna Zadok, un mijlocaș lateral de 18 ani, care a explodat în startul acestui sezon din Suedia cu 4 goluri și trei pase decisive în 9 meciuri oficiale. În România, în special CFR Cluj a făcut afaceri bune aducând jucători africani în România, cei mai cunoscuți fiind Yssouf Kone, Lacina Traore sau Ousmane Viera. Sau, în anul 2007, Kehinde Fatai sosea la Farul, chiar din Abuja. Iar jucătorii nigerieni sunt interesanți și prin prisma faptului că limba oficială e engleza și se adaptează mult mai bine în orice țară europeană.

Codru Grădinariu: „O experiență interesantă, unică, acești copii au o determinare incredibilă”
Pe tot parcursul șederii sale în capitala Nigeriei, Codru Grădinariu a avut parte de pază armată. În general, Nigeria este o țară sigură, dar s-au mai întâmplat răpiri sau furturi. „Trăiesc o experiență interesantă, unică. Am posibiliatea să văd jucătorii academiilor din Nigeria, înainte de a avea un nume în fotbal, la prima mână. Îi văd de unde pornesc, în ce condiții cresc și încearcă să devină relevanți. Ar fi extrem de educativ și pentru tinerii din țara noastră să le vadă dificultățile cotidiene și condițiile în care acești copii practică fotbalul și au o determinare incredibilă. Cred că ar trebui să fim mult mai recunoscători și total apreciativi pentru tot ceea ce noi avem și considerăm a fi o normalitate”, ne-a transmis directorul sportiv al „Bătrânei Doamne”, a cărui misiune în Africa se va încheia sâmbătă.
Inclusiv UTA a avut în curte un tânăr fotbalist nigerian, pe Philip Otele, care, însă, nu a venit direct din Africa, ci din Lituania, de la Zalgiris, după ce a evoluat și în ligile inferioare din Anglia. Acum, africanul joacă în Bundesliga, la Hamburg, după ce fusese vândut CFR Cluj cu 2,5 milioane de euro la Al-Wahda, care la rândul ei l-a cedat la FC Basel, în Elveția, pentru 4 milioane de euro. Acum, Otele e împrumutat la Hamburg până în vară pentru 1 milion de euro.

Felicitări pt inițiativă!
Întradevăr in Nigeria se pot găsi jucători tineri foarte buni care șlefuiți cum trebuie pot aduce venituri importante prin vânzarea lor, Nigeria e o țară cu 241 de milioane de locuitori văd dați seama că au un bazin de jucători din care se poate alege incredibil de mare in comparație cu România.
Chiar!? Am plătit bodyguarzi să vadă Grădinariu …. Africa!? Hakuna Matata Decebal! De ce nu l-am transferat pe post de ”Roje Milla” al românilor!? Dar … gata cu glumele! Rezultate? Ce a adus? Know-how!? 3 speranțe? Un nr de contact pt viitor? Ceva palpabil, folosibil, concret,…..din meandrele Africii?
zona fertila in lunca congoului pe urmele lui mobutu sese seko kuku ngbendu wa za banga
Actiunea este foarte bine venita…Din pacate,este o iubire interzisa..Hai sa fim sinceri,cu noi insine…
Fix noi,UTA,ii vom pescui pe cei buni…Ierarhia este inversa…de sus in jos..Nu e nimic de vazut.Granzii Europei ii au deja demult…
Ca si la aviatie…Bilete la first class sunt bifate si restul???Pot prinde turma dar pana le faci actele,scuze pentru ca spun „salbatici”,nu se adapteaza.musulmani cu Ramadam,sleiti de puteri dimineata la antrenamente…
Daca ai si nenorocul sa fie international,nu primesti pe gaste,cat pe orz..
Noua,oameni simpli,ne trebuie 2-3 saptmani la schimb fus orar,so singura ora,sa ne adaptam…Astia schimba intre 9-12 ore..
Sunt rupti.Nu-i poti reintregra nici intr-o saptamna-doua…Se culca seara si cand se tezesc,nu sunt siguri ca e ora 8 sau ora 20…
Diferenta de fus orar intre Nigeria si Romania este dupa cum urmeaza: o ora pentru jumatate de an si doua ore pentru cealalta jumatate de an.
Aproape jumatate din populatia Nigeriei sunt crestini.