Superliga

Arădeni triști la Dinamo: Universitatea Craiova s-a impus la penalty-uri și merge la Sibiu, pentru finala Cupei!



Candidatele la titlul de campioană în SuperLigă vor juca și pentru Cupa României pe 13 mai, la Sibiu. Universitatea Craiova o va înfrunta pe Universitatea Cluj, după ce a trecut cu 5-2 (1-1), după penalty-uri de Dinamo, în semifinala disputată joi seara pe Arena Națională. Arădenii Alexandru Roșca și Cristian Mihai, ultimul intrând pe gazon în prelungiri cu oltenii, pierd șansa să joace pentru primul lor trofeu la nivel de seniori.

„Câinii roșii” au avut și ghinion, căci au pierdut doi jucători încă din prima repriză. Mărginean şi Opruţ s-au accidentat, iar mijlocașul descoperit de Ionel Danciar la Zlatna și-a și încheiat sezonul. Cât despre ocazii, acestea au curs cu pipeta în prima repriză.  În minutul 12, Cicâldău a încercat o foarfecă din carei, dar a trimis mult peste poartă. Cu 4 minute înainte de pauză, Mora a centrat în faţa porţii, însă Epassy a respins şi nici un jucător al oltenilor nu a fost pe fază.

Bucureștenii au replicat în partea secundă, prin Pop, al cărui lat din marginea careului mic a fost deviat de Screciu, Din cornerul care a urmat, în minutul 65, a venit cea mai mare ocazie a meciului: cap Stoinov, scos de sub bară de L. Popescu. Și, cum până la epuizarea primelor 90 de minute nu s-a mai înscris, s-a intrat în prelungiri.

Boateng a reuşit să deschidă scorul în minutul 105, înscriind cu o lovitură de cap la o lovitură de colţ. Craiova a încercat să egaleze, şi după ratările semnate Adi Rus şi Mora, la care Epassy a intervenit excelent, oltenii au egalat. În minutul 119, Mekvabishvili a centrat, Mora a trimis în faţa porţii şi Adrian Rus a egalat din 7 metri. Așadar, a fost 1-1 după 120 de minute şi echipa calificată în finala Cupei României s-a decis la lovituri de departajare.

Al Hamlawi a deschis seria pentru Universitatea, iar  Popescu a apărat șutul lui Armstrong. Rus a făcut 2-0 pentru olteni, dar a marcat şi Pop. Carlos Mora a înscris şi el, iar Popescu a apărat în fața lui Milanov. Golul care a trimis Craiova în finală a fost înscris de portughezul Teles şi Dinamo – Universitatea Craiova  s-a terminat cu 4-1 la penalty-uri  pentru oaspeţi și 5-2 la general.

Formații: 

Dinamo: Epassy – Sivis, K. Boateng, Stoinov, Opruţ (Ţicu 32) – Mărginean (Armstrong 10), Gnahore, Cîrjan (Cr. Mihai 96) – Soro (Milanov 64), G. Puşcaş (Al. Pop 64), Al. Musi (M. Duţu 46). Antrenor: Zeljko Kopic

U. Craiova: L. Popescu – Romanchuk (Mogoş 106), Ad. Rus, Screciu (Badelj 91) – Carlos Mora, Cicâldău (A. Creţu 96), Mekvabishvili, Fl. Ştefan (Bancu 73) – D. Matei (Băsceanu 73), Nsimba (Al Hamlawi 60), Teles. Antrenor: Filipe Coelho

Arbitri: Marian Barbu – Mircea Grigoriu, Imre-Laszlo Bucsi








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button