Și arădenii au ales: Bogdan Voina este noul președinte al Federației Române de Handbal!

Astăzi, la București, nu mai puțin de 242 de delegați au votat noua conducere Federației Române de Handbal. Printre aceștia s-au aflat și George Beldiman, de la HC Beldiman Arad și Alin Horvat, de la Unirea Sântana.
Beldiman chiar a făcut efort deosebit să petreacă aproape toată ziua la Adunarea Generală a FRH, în condițiile în care a aflat că mama sa s-a stins din viață la vârsta de 78 de ani, la Uricani, în județul Hunedoara. În plus, președintele-antrenor al grupării arădene are de pregătit turneul final al juniorilor I, acolo unde echipa sa și-a aflat grupa în care va activa, alături de Dinamo, CS U Suceava și HC Buzău. Cel mai probabil, pentru trofeu se va juca la Turda, între 6 și 10 mai, în cealaltă grupă urmând să evolueze: Poli Timișoara, CSȘ Odorhei, TEC București și Potaissa Turda.
Revenind la alegeri de astăzi, Bogdan Voina s-a impus în runda decisivă cu 126 de voturi, față de cele 114 obținute de Sorin Dinu, un avantaj mai mic față de cel care se conturase în primul tur. Prima rundă a fost echilibrată, cu Voina în frunte (99 de voturi), urmat de Dinu (82). În cursă s-au mai aflat fostul președinte Constantin Din, care a strâns 44 de voturi, și Cristian Potoră, cu 15 voturi, ambii eliminați înaintea turului decisiv.
Rezultatul final îl instalează pe Bogdan Voina la conducerea handbalului românesc, într-un moment considerat important pentru reorganizarea și relansarea sportului cu mingea la semicerc la nivel național.
„Am câștigat împreună. Și doar împreună putem construi, în următorii 4 ani, handbalul pe care îl merităm. Handbalul românesc are o voce. E timpul să o ascultăm.
Am jucat handbal. Am vorbit despre handbal. Am rămas conectat la handbal, zi de zi, chiar și după ce m-am retras din teren. Ca jucător, ca internațional al României, ca antreprenor în sport și ca actual comentator, am avut toate perspectivele asupra acestui sport minunat.
Handbalul românesc pierde practicanți, devine un sport de nișă și nu mai poate supraviețui doar din tradiție sau din excepții. Ca să putem salva sportul care ne făcea cândva campioni mondiali este nevoie de reformă, de decizii curajoase și de o federație unită, care să pună pe primul loc binele handbalului.
Am fost în vestiar. Am fost în tribună. Am fost la masa presei, chiar și la masă cu oamenii care iau decizii. Experiența mea este completă acum, așa că aleg din nou să cobor din tribună și să intru în teren. De la vorbe, la fapte.
În urmă cu 4 ani, am contribuit la schimbarea care a avut loc în fruntea Federației. Astăzi, sunt gata să fiu eu schimbarea de care are nevoie handbalul românesc.
Experiența acelui moment m-a ajutat enorm să înțeleg ce lipsește și ce trebuie făcut mai bine. În perioada următoare voi prezenta aici, precum și în întâlnirile din teren, cei 6 piloni ai programului meu conceput pentru reconstrucția handbalului românesc.
Azi, de ziua mea, nu am nevoie de nimic, dar știu foarte bine de ce are nevoie handbalul nostru. Handbalul românesc are o voce. E timpul să o ascultăm. Împreună”, a scris Bogdan Voina pe Facebook.

