Polistul Dan Alexa a făcut scandal în remiza lui Poli, la Tășnad! Arădeanul Mircea Ardelean a dat două penalty-uri sâmbătă

În seria a 4-a a play-offului Ligii a III-a, Unirea Tășnad i-a produs primul semi-eșec lui Poli Timișoara, după ce a restabilit egalatitatea (1-1) în prelungirile meciului din județul Satu Mare, de sâmbătă. „Centralul” arădean, Mircea Ardelean a dictat câte un penalty pentru fiecare echipă. Mai întâi, pentru „alb-violeți”, a transformat ex. utistul Morar (min. 31), iar Chitaș a egalat în minutul 90+3, urmărind mingea respinsă de Enășescu.
După ultimul fluier, nervos că echipa sa pierdut două puncte, Dan Alexa a răspuns provocărilor jucătorului gazdă, Jean Marc Kouadio, și a intrat în meleul format la nivelul gazonului. „Chirurgul” chiar a făcut scandal, pe imaginile video văzându-se că antrenorul celor de la Poli vrea să-l lovească cu pumnul pe fotbalistul ivorian. Ardelean l-a eliminat de pe teren doar pe Kouadio, care va absenta inclusiv de la meciul cu Viitorul Arad, de etapa din weekend, dar – probabil – arbitrul arădean a menționat în raport incidentele de la final.
Poli Timișoara a transmis meciul în direct, însă imediat după fluierul final al partidei a și șters filmarea de pe YouTube. Imaginile au fost surprinse și redate cel mai clar pe pagina de Facebook ”Satu Mare suntem noi”:
Alexa: „Sunt trăiri după joc, bine că nu s-a lăsat cu cartonașe roșii”
Altfel Dan Alexa nu a acuzat deloc arbitrajul lui Mircea Ardelea, punând pe seama trăilor intense din timpul meciului de la Tășnad ieșirile sale de la final. „E o deplasare grea aici, prin prisma terenului, am mai spus-o. E un teren unde nu se poate juca fotbal, e un meci de luptă. Din păcate, am făcut o greșeală în ultimul minut și ne-au egalat. Am avut posibilitatea să închidem jocul la ocazia noastră, la cele două ocazii foarte mari. Din păcate, n-am făcut-o și, până la urmă, s-a terminat egal. Am pierdut cele trei puncte pe o greșeală impardonabilă. Din păcate, am avut meciul în mână și am pierdut două puncte prostește. N-am reușit să ne menținem avantajul față de cele două echipe. Astăzi trebuia să luăm o opțiune foarte serioasă pentru promovare. Începe returul play-off-ului și avem o deplasare foarte grea la Sănătatea Cluj. (n.r. – despre incident) Da, acum sunt trăiri după joc. Bine că nu s-a lăsat cu cartonașe roșii. Sau s-a lăsat, nici nu știu, n-am fost atent. Dar, până la urmă, a fost un meci de luptă, un meci în care, repet, nu se putea juca fotbal pe terenul ăsta”, a spus Dan Alexa.
Poli Timișoara este lider în Seria 4 de play-off a Ligii 3, cu 23 de puncte, cu 5 puncte mai mult decât Sănătatea Cluj, respectiv 6 puncte peste Unirea Alba Iulia, cu patru runde rămase până la final. Primul loc promovează direct în Liga 2.

