UTA Arad

Și, totuși, Alomerovic lipsește și cu Petrolul: Comisia de Disciplină a invocat o „eroare materială”!


UTA s-a salvat matematic de la retrogradare cu 3 etape înainte de final, iar Adrian Mihalcea a decretat două zile libere. „Roș-albii” se întorc la antrenamente miercuri, iar stafful tehnic al „Bătrânei Doamne” rămâne cu problema fundașului stânga și pentru disputa de duminică (ora 18,15), de la Ploiești, cu Petrolul.

Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a revenit asupra deciziei de a-l suspenda pe Din Alomerovic doar o etapă și i-a mărit-o la dpuă. Un lucru logic, până la urmă, căci utistul a făcut un fault destul de dur, călcându-l pe tendon Debeljuh, pe finalul partidei Oțelul – UTA 1-0. Alomerovic fusese eliminat de pe teren, după ce arbitrul de centru a revăzut faultul la monitorul VAR.

Așadar, decizia din 22 de aprilie, ce arăta așa: ”În temeiul art. 63.1.g, raportat la art. 63.2.1 din RD, se sancționează jucătorul Alomerovic Din cu suspendare pentru un meci și penalitate sportivă de 740 lei” a fost înlocuită cu o suspendare de două runde pentru apărătorul nord-macedonean și o amendă de patru ori mai mare, de 3 mii de lei.

Comisia de Disciplină a invocat o eroare materială în cuprinsul hotărârii, motiv pentru care s-a consemnat greșit sancțiunea aplicată jucătorului celor de la UTA. Prin urmare, Alomerovic va reveni pe gazon de abia pentru ultimele două meciuri ale sezonului, cel de la Arad, cu Csikszereda și deplasarea de la Slobozia.

Cel mai probabil, pe „Ilie Oană” tot Benjamin Van Durmen va juca în stânga defensivei, însă există și posibilitatea ca Țuțu sau Iacob să schimbe banda duminică.

FOTO: Sportul Ilustrat (facebook)








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Cica au facut contestatie aia de la petrolul,tot is cacati pe ei.Sper sa le-o dam sa mearga baietii la baraj daca nu au de lucru.

    3
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button