Pe de o parte, este greu să treci peste o nouă absență de la turneul final. Pe de altă parte, Cupa Mondială are darul de a te prinde chiar și atunci când nu ai echipa ta pe teren. Te uiți pentru spectacol, pentru jucătorii mari, pentru poveștile țărilor mai mici și, inevitabil, pentru acele seri în care un meci aparent obișnuit ajunge să fie ținut minte ani la rând.

Sport Arad a scris deja despre momentul în care România și-a luat adio de la Campionatul Mondial din America, după barajul pierdut cu Turcia. Dincolo de dezamăgirea firească, rămâne însă turneul în sine, unul care se anunță diferit față de tot ce am văzut până acum.

Mondialul din 2026 va fi primul cu 48 de echipe și va fi găzduit de trei țări: Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada. Pentru suporteri, asta înseamnă mai multe meciuri, mai multe necunoscute și, probabil, mai multe naționale pe care publicul larg le va descoperi abia odată cu startul competiției. Pentru fotbal, înseamnă o ediție uriașă, întinsă pe un continent întreg și construită în jurul ideii de spectacol global.

Nici faptul că România nu va fi acolo nu schimbă foarte mult obiceiul fanului român. Mondialul se urmărește și fără miză directă, așa a fost și în alte veri în care tricolorii au lipsit. Începi cu un meci pus pe fundal, continui cu un duel eliminatoriu care te prinde, iar spre semifinale ajungi să ai deja preferințe, simpatii, antipatii și teorii despre cine merită trofeul.

În plus, această ediție vine cu destule puncte de interes. Formatul extins poate schimba ritmul competiției, echipele mai mici vor avea mai mult loc la masă, iar marile favorite vor trebui să gestioneze un turneu mai lung, cu presiune și drumuri care nu seamănă deloc cu cele ale unui Mondial compact, organizat într-o singură țară.

Pentru România, legătura cu Mondialul din 2026 nu dispare complet. Mai există arbitrajul, fotbaliștii români care vor privi competiția cu gândul la ce ar fi putut fi și, bineînțeles, discuțiile care se vor reaprinde la fiecare meci important: cât de departe suntem, ce ne lipsește și când vom mai ajunge la o asemenea scenă. Sport Arad a urmărit constant și această parte a poveștii, inclusiv prin articolele despre șansele arbitrilor români de a fi prezenți la turneul final.

Există și o legătură interesantă cu trecutul. Mondialul revine în America de Nord la mai bine de trei decenii după SUA 1994, o ediție care a rămas în istorie nu doar prin finala Brazilia – Italia, ci și prin cifrele ei impresionante. Turneul din 1994 a avut peste 3,5 milioane de spectatori în tribune la cele 52 de meciuri, cu o medie de aproape 69.000 de oameni pe meci, borne greu de egalat chiar și pentru competițiile moderne.

SUA 1994 a fost, în multe feluri, un Mondial al premierelor. A fost prima ediție în care victoria a valorat trei puncte în faza grupelor, primul turneu final în care numele jucătorilor au apărut pe spatele tricourilor și prima Cupă Mondială cu un meci disputat indoor, la Pontiac Silverdome. Tot atunci, Oleg Salenko a marcat cinci goluri într-un singur meci, pentru Rusia contra Camerunului, iar Roger Milla a devenit, la 42 de ani, cel mai vârstnic marcator din istoria Cupei Mondiale.

De aici vine și una dintre curiozitățile firești pentru ediția din 2026: ce va rămâne după acest turneu? Va fi o competiție ținută minte pentru numărul de echipe, pentru stadioane pline, pentru un debutant spectaculos, pentru un gol decisiv sau pentru un record pe care acum nici nu-l putem anticipa? Mondialele au acest obicei: înainte de start par dominate de favorite și calcule, iar după finală rămân în memorie prin detalii pe care nimeni nu le-a pus pe afiș.

Pe zona aceasta de curiozități, borne istorice și povești care dau farmec fotbalului, merită remarcat și volumul Recorduri din fotbal – Guinness World Records, apărut în limba română înaintea turneului din 2026. Nu este genul de lectură doar pentru copii sau doar pentru colecționari de statistici, ci mai degrabă pentru oricine vrea să intre mai bine în atmosfera competiției: cluburi, stadioane, jucători, turnee, momente ciudate, performanțe greu de repetat și întrebări care îți rămân în minte înaintea unui meci.

Asta face, până la urmă, farmecul Cupei Mondiale. Nu înseamnă doar cine ridică trofeul, ci și tot ce se adună pe lângă: un portar care prinde seara carierei, o echipă mică intrată în optimi, un veteran care refuză să iasă din poveste, un copil care descoperă fotbalul printr-un meci văzut seara la televizor.

Pentru noi, cei care privim din România, Mondialul din 2026 va avea o doză de regret. Ar fi fost altceva cu tricolorii acolo. Dar fotbalul mare nu se oprește în dreptul dezamăgirilor noastre, iar Cupa Mondială rămâne una dintre puținele competiții care pot aduna, în aceeași lună, nostalgie, curiozitate și spectacol. Poate nu vom avea echipă de susținut din primul minut, dar sigur vom găsi destule povești de urmărit până la final.