UTA își ia rămas de la propriul public până în luna iulie cu un meci în fața Csikszeredei, biletele se vând de azi!

După runda cu numărul 7 a play-outului a SuperLigii, numărul echipelor salvate matematic de la retrogradare a crescut la patru. După FCSB, UTA și FC Botoșani și Csikszereda e sigură ca va juca și anul ce vine în elită. Ciucanii tocmai au bătut-o pe campioana României încă en-titre și a profitat și de pasul fals al celor de la Oțelul Galați, salvându-se după aceeași „rețetă” ca și „Bătrâna Doamnă” în urmă cu o rundă. Oțelul mai are de jucat și cu Farul și cu Petrolul, echipe ce trebui să facă maximum de puncte dacă mai vor să treacă de harghiteni, iar în acest scenariu una dintre cele trei formații sigur vor rămâne sub Csikszereda în clasament, cel puțin pe loc de baraj de menținere.
Însă, echipa lui Robert Ilyes mai are o miză importantă pentru confruntarea de vineri, de la 18, de pe arena „Francisc Neuman”, aceea de a prinde barajul pentru Conference League. Iar asta înseamnă că trebuie să o depășească în clasament pe FC Botoșani, echipă aflată la 2 puncte în față. În schimb, Bătrâna Doamnă mai luptă doar pentru un loc cât mai bun în play-out, ceea ce înseamnă bani mai mulți în contul clubului din drepturi TV, dar și în buzunarele jucătorilor și antrenorilor din prime și bonusuri.
Însă, cea mai mare dorință a echipei lui Adi Mihalcea pentru confruntarea de peste trei zile ar trebui să fie aceea de a-și lua rămas bun, până în luna iulie, de propriul public cu un rezultat bun și acela ar echivala, în principiu, cu o victorie. Mai ales că „roș-albii” le sunt „datori” ciucanilor, care au impus remiza albă la Arad, iar în Secuime au câștigat cu 2-0. Și vorbim despre o echipă nou promovată, prezentă în premieră pe scena primului eșalon.
Cam acestea ar fi coordonatele pe care se dispută meciul de vineri, în dechiderea etapei a 8-a a play-offului/outului SuperLigii. Iar clubul UTA vinde bilete la confruntarea cu Csikszereda începând de astăzi, de la ora 15, pe platforma iabilet.ro, dar și fizic. Suporterii care doresc să pună mâna pe tichete trebuie să ajungă Fan Shop UTA, de la demisolul arenei „Francisc Neuman”, marți, miercuri și joi între orele 15 și 18. Vineri, în ziua meciului, tichetele se vând la arena din Calea Aurel Vlaicu, între orele 14 și 18, la casa de bilete de la peluza Sud.
Vă reamintim că cei care doresc să vizioneze pe viu meciul dintre UTA și Csikszereda trebuie să scoată din buzunar 90 de lei, la tribuna I „Coco Dumitrescu“, 70 de lei, la tribuna II „Gioni Brosovszky“, respectiv 50 de lei la peluza „Iosif Petcsovszky”. Copiii până în vârsta de 3 ani au acces gratuit (fără loc), iar cei cu vârsta cuprinsă între 3 și 13 ani (inclusiv) beneficiază de o reducere de 50%.


La o despărțire nu prea lunga merita repetata rețeta ,, Ploiesti”. Stârnește curiozitate cum poate ajuta Mihalcea, în ultima etapa, Slobozia natala și fotbalistica.! Vor avea cu siguranță nevoie. Curiozitatea ar fi cum trebuie păstrat locul 8. Botoșanii, sufla în ceafa. Echipa poate furniza și spectacol. Tot gândul la bani ne da fiori. Iată un contract TV, semnat pe 5 ani, cand moneda națională nu sta pe loc 3 zile.!! Vorba păcătosului, Mitica Dragomir, adevăr grăiește….,, Banii ăștia merita doar pentru scandalurile din jurul fotbalului „.. Dacă ar avea acum loc discuții, suma ar trebui dublata. Peste 5 ani de la triplare în sus.!! Dacă nu vor, vin străinii pentru 2,3 euro în plus la abonați. Ambele divizii, elita și,, B-ul” trebuie sa trimită, nu prieteni, la discuții. UN BOLOJAN.!!