UTA Arad

Adi Mihalcea, ca și plecat de la UTA? „Am contract, dar v-aș minți să vă spun că sunt fericit!”



Cu două etape înainte de finele stagiunii 2025-2026, UTA nu are certitudinea că va continua cu Adrian Mihalcea pe bancă și în sezonul ce vine, al 7-lea consecutiv în SuperLigă. Antrenorul „roș-albilor” a dat de înțeles că s-a  întâlnit cu Alexandru Meszar, iar ceea ce a auzit din partea sa nu pare să-l mulțumească. „Am avut o discuție cu domnul Meszar, cred că va mai exista una și vom vedea”, a spus azi Mihalcea.

Fiind în concordat preventiv, gruparea arădeană nu poate să aplice nici în sezonul următor pentru licența UEFA și, deci, nici nu pare a-i oferit garanții că obiectivul play-offului, pe care și l-a impus deja Mihalcea pentru la anul, poate fi susținut prin investiții în campania de achiziții.

Tocmai de aceea tehnicianul de 49 de ani se declară nefericit de situația în care se află la Arad. „Cred că știți foarte bine că prin îndeplinirea obiectivului, conform contractului (n.r. semnat în iunie 2025) acesta mi se prelungește automat cu încă un an. V-aș minți să vă spun că sunt fericit. Cum și eu gândesc doar în dreptul meu, fiecare poate să gândească în dreptul său ceea ce crede”, a fost mesajul lui Mihalcea, înainte de meciul de mâine cu Csikszereda, ultimul din acest sezon al arădenilor de pe teren propriu.

Întrebat ce șanse sunt ca el să rămână la UTA și în campionatul 2026-2027, Adi Mihalcea a completat: „Nu există procentaj, ci un contract și există sentimente. A reuși și a încerca să dai totul, dar aș vrea asta din ambele părți, cam aici ar trebui să ne gândim. Trebuie să mă gândesc și să gestionez foarte bine situația asta. Am avut o discuție cu domnul Meszar, cred că va mai exista una și vom vedea”.

Impresia rămâne că actualul tehnician al arădenilor ar avea pe masă o altă ofertă mai bună, de la un club fără problemele financiare ale UTA-ei, însă el susține că nu e așa. „Nu m-am referit la alții, ci doar la situația în care eu mă regăsesc în momentul de față. Nu am făcut paralele și unde se întâmplă mai bine sau mai rău, că nu este cazul”, a mai afirmat Mihalcea.

Este posibil ca unele nemulțumiri ale „principalului” celor de la UTA să plece și de la faptul că unii jucători sunt ca și plecați de la echipă, iar sportarad.ro v-a prezentat spețele Florent Poulolo și Flavius Iacob. „Eu nu cunosc aceste informații și, până la urmă, sunt jucători care își termină contractul. Asta nu înseamnă că nu s-au dăruit și că sunt încă prezenți și nu numai fizic aici cu noi. Ei știu cel mai bine și cunosc situația personală și cu siguranță vor fi jucători care nu vor mai continua din varii motive, Dar, sunt jucători care au în continuare contract, deci lucrul acesta n-ar trebui să ne afecteze înaintea acestui meci cu Csikszereda. Cum, de altfel, nu s-a întâmplat nici în meciurile trecute, că se știe de ceva timp cam ce vor face, adică ce va face fiecare anul viitor”, a mai declarat Adi Mihalcea.










Articole de la JOHNNYBET



9 comentarii

    1. Nu neaparat, poate UTA are deja o oferta mai buna pentru Coman de la vreun alt club din Superliga sau de aiurea !

      4
      0
  1. La o ediție noua, schimbări sunt normale. Anormale sunt, situația financiara sau plecările gratis la jucători buni. Cheltuielile în elita merg spre dublare. Vorbim de cele curente, mentenanță. O prima de joc câștigat, nu o mai recuperezi cu banii de bilete. Echivalentul unei cămăși bune, și o pereche de șosete ieftine.!! Mihalcea așteaptă doar un telefon. Are dreptate și cuvintele frumoase de mulțumire din partea clubului pot fi sincere. Și Slobozia lui, cu jucători adunați la barul din centru poate fi mai fezabila. Pentru UTA, se impune activarea unui plan 2 sau chiar 3. Priviri spre jucători majoritari autohtoni gen Coman , dar mai ales ….. HAGI TUDOSE , la bani.!!

    8
    5
    1. Cu siguranta situatia financiara a clubului nu este cea dorita. Dar, zic eu, faptul ca sintem in concordat are si o conotatie pozitiva. Exista o supervizare legala de esalonare a cheltuielilor datorate statului, creditorilor, pentru urmatorii 2-3 ani.

      Cunosterea la zi si cu precizie a totalului acestor datorii, ar fi totusi si o oportunitate pentru eventuali investitori privati care si-ar putea socoti mult mai usor si sigur profitul proiectat ca un rezultat a unei infuzii de capital la acest club.

      Bineinteles ca asteptam cu nerabdare si noua lege a sponsorizarii sportului Romanesc.

      5
      0
  2. Pe bune?!?!Cu tot respectul pentru munca depusa,nu se crede prea repede si fara motiv vreun Mourinho?????Are rezultate deosebite,trofee cucerite si noi nu am aflat de ele ?Nu l-a oprit nimeni sa ajunga in play-off,chit ca intr-adevar nu avem licenta pentru cupele europene.Din punctul meu de vedere,a avut un lot foarte bun la dispozitie!Atunci putea sa emita pretentii si sa aiba astfel de declaratii!!

    10
    2
    1. Corect! In plus sa mai ii transmită careva ca știa unde si la ce vine. Daca are impresia si crede ca stau ofertele ca si covrigii in geam la Gigi, cred ca se înșală. Plus de aia, cele 2 puncte pierdute de la Ploiești ii cam aparțin. Cand il vad ca baga al 3-lea fundas central înnebunesc. Pt ce? Pt cine? Pt Petrolul care nu au avut ocazii dar i-ai pus sa se urce peste noi cu schimbările din final făcute sau cu Farul acasă care din min 85 când ai băgat al 3-lea fundaș si tu nu ai mai ieșit de la tine din careu. Plus Farul avuse o singură ocazie in min 1. Du-te dacă vrei dle Mihalcea, du-te acolo unde poți fi mai fericit! Mulțumim pt ce ai făcut, dar cu plansetele astea nu o sa faci treabă niciunde
      Forța UTA!

      6
      4
  3. A avut un lot foarte bun datorita lui Mihalcea pt, ca, a stiut sa isi aleaga jucatorii .deci el are meritul cel mai mare !!! Incepand din sezonul urmator, Mihalcea vrea sa se bata la play-off si pt. acest lucru, Domnul MESZAR ,trebuie sa ii ofere toate garantiile pt. acest obiectiv dar ma tem ca, acest lucru se poate intampla cu, acest concordat intins pe 2-3 ani si sa nu ai licenta pt. cupele Europene si practic nu poti face performanta !!! Numai daca se intampla vreo minune ca, UTA sa scape de acest concordat,altfel Mihalcea ,este cu, semnul intrebarii daca va mai sta la UTA.,sau va pleca la o oferta mai buna unde nu sunt aceste restrictii !!!

    5
    3
  4. UTA daca a pirdut cele doua puncte la Ploiesti, nu este de vina Mihalcea ca, juniorul a comis acea greseala aparandu-se cu, mainile pe sus, apoi UTA este salvata de la retrogradare. Stai tu linistit ALINE ca, cu,greu o sa mai gaseasca UTA un antrenor meserias ca, Mihalcea care a luat o echipa in haos si a reusit prin rezultate !!! Mihalcea vrea mai mult, vrea performanta cu, UTA.,la ce atmosfera frumoasa este la fiecare meci cu, suporteri patimasi, sa aiba obiective,motivatie altfel este greu. Cheia este la Domnul MESZAR !!!

    4
    6
    1. Apar, după un pahar de zeama de varza, sa se dreagă, Cap de Bordură, Urinatorul Bipolar și G Pamblică și vor explica , de la nivelul geniului lor, cum sta treaba.

      3
      4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button