Judoka arădeni de argint și bronz la „naționalele” de seniori de la Ghioroc, medalie specială pentru Carolina Szabo! + FOTO

Nu se întâmplă prea des ca o comună din România să primească organizarea unei final de campionat național. S-a întâmplat în acest an pentru Ghioroc, localitatea arădeană denumită și litoralul vestului pentru plaja amenajată lângă lac. În apropiere se află și sala de sport construită din fonduri CNI, inagurată în urmă cu doi ani și jumătate și care în acest weekend a găzduit cei mai buni judoka din România, componenți ai lutului „tricolor”, medaliați europeni, care și-au disputat medaliile naționale.

Premii speciale pentru antrenori care au scris povestea judo-ului arădean în ultimele decenii
Printre aceștia s-au numărat Roxana Vișa, Adrian Șulcă sau Darius Dobre, în timp orădeanul Alexandru Creț, deși a onorat cu prezența, nu a intrat pe tatami, dar a fost premiat de organizatori. De altfel, organizatorii au fost foarte atenți cu invitații lor, pregătind un moment special chiar cu ocazia festivității de deschidere a evenimentului, sâmbătă dimineața. După ce Anisa Ardelean, elevă a Liceului de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, a interpretat imnul național, CS Podgoria Ghioroc și-a premiat antrenorii care au scris povestea, începând cu anul 2012. Clubul a fost înființat la inițiativa judecătorului Horia Oprean, iar plachete au primit formatorii de sportivi și caractere: Dorel Vesalon, Ștefan Mureșan, Sebastian Rus, Iosif Szilyer, Dorin Drîmbe, Arpad Nagy și Carol Szabo.
A venit rândul Federației Române de Judo, reprezentată la Ghioroc de președintele Florin Bercean și secretarul general, Gheorghe Savu, să-i premieze pe Horia Oprean, Ștefan Mureșan, Corneliu Popi-Morodan și Cristina Szabo. Ultimii doi sunt ghiorocanii care au făcut posibilă organizarea acestor „naționale”, evident aportul primarului Popi-Morodan fiind indispensabil. Pe scurt, a fost gazda perfectă petru cei 180 de sportivi și ceilalți membri ai delegațiilor, totul fiind la superlativ ca și condiții de competiție, cazare, masă și petrecere a timpului liber în podgoria Aradului.
Deputatul Răzvan Cadar și Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad le-au urat și ei succes participanților, iar Ovidiu Șerban, managerul CS Universitatea Arad le-a ținut pumnii sportivilor clubului de pe Mureș. Iar aceștia au urcat de patru ori pe podiumul de premiere, dar au pierdut tot atâtea finale mici, adică posibilitatea de a mai cuceri alte medalii de bronz.

Patru medalii pentru sportivii de la CS Universitatea și tot atâtea finale mici pierdute
Cel mai prețios rezultat a fost obținut de Silvia Pomană, care a devenit vicecampioană națională la categoria 57 de kilograme. Pe treapta a treia a podiumului au urcat: Alexandra Rus (categ. 63 kg), Iulia Moldoveanu (categ. 48 kg) și Carolina Szabo (categ. 52 kg), ultimele două fiind fiicele antrenorilor Adrian Moldoveanu, respectiv Carol Szabo. Pentru Carolina Szabo, medalia cucuerită în comuna natală are o însemnătate aparte, ea fiind și cetățean de onoare a Ghirocului. Iar sportiva e încadrată în categoria U 21 și a reușit să urce pe podium înaintea unor adversare mult mai experimentate. Carolina a fost suținută și de micuții sportivi, între 5 și 10 ani, pe care îi antrenează la Podgoria Ghioroc.

Medalie specială pentru Carolina Szabo, chiar în comuna natală și în fața propriilor elevi
Au trebuit să se mulțumească cu locul 5, Darius Mudura (categ. 90 kg), Ana Maria Rus (categ. 70 kg + Open), Nina Denisa Marin (categ. 63 kg), în timp ce Robert Szabo (categoria +100 kg) a ieșit al 7-lea, după ce a revenit pe tatami la naționale după câțiva ani de absență. În fine, Emil Neagu, Raul Tușa și Eduard Cosma au ieșit rapid din cursa pentru medalii. „Sportivii de CS Universitatea Arad – CS Podgoria Ghioroc au avut evoluții remarcabile, urcând pe podiumul național al seniorilor, chiar dacă o parte dintre ei sunt încă sportivi U21 și, prin urmare, au concurat împotriva unor adversari mult mai experimentați. Felicitări tuturor pentru determinare, atitudine și rezultatele obținute. Judo-ul arădean continuă să demonstreze că prin muncă, pasiune și unitate se pot obține performanțe excelente atât pe plan național, cât și internațional. Un mare mulțumesc domnului primar Corneliu Popi-Morodan, fără implicarea dânsului nu am fi putut organiza aceste naționale la Ghioroc. Bîneînțeles, domnul director al clubului Universitatea, Ovidiu Șerban, ne-a ajutat necondiționat, ca și la edițiile precedente pe care le-am tot găzduit la Arad în ultimii ani. Nu pot ascunde că au fost emoții puternice pentru familia nostră să avem cei mai buni sportivi în țară acasă, la Ghioroc și mai ales să o vedem pe Carolina urcând pe podium, antrenată de tatăl ei”, a spus Cristina Szabo, președinta secției de judo a CS Universitatea Arad.

Trei arădeni de la Deva au urcat și ei pe podium
La „naționalele” de judo de la Ghioroc au mai participat și alți sportivi arădeni, însă doar trei dintre ei au mai urcat pe podiumul de premiere. Toți au cucerit medaliile de bronz, activează la SCM Deva și se numesc: Amalia Kuba (categ. 63 kg), Patricia Nistor (categ. 57 kg) și Iustin Rus (categ. 66 kg). Iar antrenorul lor e tot arădean, sensei Sebastian Rus.
Simon și Costea au reprezentat România la Campionatul Balcanic U18
În altă ordine de idei, să mai spunem că alți doi judoka de la CS Universitatea Arad au participat, în acest weekend, cu lotul național al României, la Campionatul Balcanic U18. Acesta avut loc în Muntenegru, la Budva, iar Vlad Simon (categ. 66 kg) a luat locul 9, iar Elena Costea (categ. +78 kg) – locul 7.


