„Anul Nadia 2026”, marcat și la Arad prin patru competiții de gimnastică!

În perioada 19–24 mai 2026, unul dintre principalele centre ale gimnasticii românești, prin organizarea unei serii de competiții și evenimente dedicate „Anului Nadia 2026”, program desfășurat sub egida Federația Română de Gimnastică și dedicat celebrei gimnaste Nadia Comăneci.
Timp de aproape o săptămână, Sala Polivalentă va găzdui competiții de gimnastică artistică masculină, gimnastică acrobatică și aerobică, dar și un festival cu momente artistice și sportive.
Primul eveniment programat este Campionatul Național de Gimnastică Artistică Masculină pentru juniori III, II și I – Etapa I, care va avea loc în perioada 19–21 mai 2026, la Sala Polivalentă Victoria. Competiția va reuni tineri sportivi considerați viitoarele generații de campioni ai României.
Tot în 19 mai, de la ora 18:00, va avea loc „Festivitatea Nadia 10 – Arad”, un spectacol dedicat spiritului gimnasticii românești, cu participarea cluburilor și formațiilor CSM Arad, CSS Gloria Arad, Gymteam Arad, alături de Dum Dance Team, Doma Art Style și Palatul Copiilor.
În 20 mai, de la ora 13:20, la aceeași sală polivalentă, va fi organizat Concursul Național de Gimnastică Acrobatică, competiție care va aduce la Arad sportivi din întreaga țară.
Seria evenimentelor sportive va continua cu Cupa Aerogym 2026, programată în perioada 22–24 mai. Competiția de gimnastică aerobică va include probe pentru junioare și Aerobic Dance și va reprezenta o etapă importantă de selecție pentru loturile naționale și proiectele de performanță.
Organizatorii îi invită pe arădeni să participe la evenimente și să susțină din tribune noua generație de gimnaști ai României.
Anul acesta se marchează 50 de ani de la zecele perfect, intrat în istoria gimnasticii, primit de Nadia Comăneci la Montreal. În semn de recunoaștere a impactului său istoric, anul 2026 a fost declarat oficial „Anul Nadia Comăneci”, fiind celebrat în România prin evenimente speciale dedicate legendarei gimnaste.

