Talente din 11 țări se duelează la baza UTA-Tenis Profi

Am intrat în săptămâna în care baza UTA-Tenis Profi găzduieşte ediţia cu numărul 17 a „Hai Cup”. Este vorba despre un turneu de tenis de câmp rezervat jucătorilor de 12 ani, de categoria 3, din cadrul Tennis Europe Junior Tour.
La start se prezintă nu mai puțin de 55 de talente ale sportului alb din 11 ţări, precum Ungaria, Serbia, Bosnia, Finlanda, Polonia, Moldova, Bulgaria, Franța, Danemarca, Irlanda şi – bineînțeles – România. Întâlnirile se dispută pe cele şapte terenuri din cadrul Bazei UTA-Tenis Profi, meciurile începând zilnic de la ora 9, iar intrarea spectatorilor este liberă.
„Chiar dacă tenisul de câmp și sportul, în general, suferă în România, noi am ajuns, iată, la a 17-a ediție. Ca de fiecare dată, oferim toate condițiile sportive la baza noastră și poate de aceea avem la start și în acest an talente ale tenisului de câmp din 11 țări europene”, spune Ovidiu Fereștean, directorul turneului „Hai Cup”.
Jocurile sunt supervizate de arbitrul internaţional Ioan Mărginean, de altfel o prezenţă constantă la turneele juvenile organizate de Baza UTA-Tenis Profi din oraşul nostru.
Vara se anunță spectaculoasă la baza arădeană, mai urmând: Tennis Europe U14, ITF Men 15k sau Summer Cup Womens Under 18.

