Fotbal judetean

Bănățenii își mai bat o dată rivala și se înscriu în cursa pentru event: Athletico Vinga – Victoria Felnac 2-1




Cele mai bune echipe din fotbalul județean în sezonul 2025-2026 s-au întâlinit de două ori în patru zile. Athletico Vinga s-a impus cu 3-1 în campionat în fața celor de la Victoria Felnac și a sărbătorit primul titlu din istorie, iar astăzi s-a mai bucurat și pentru calificarea în finala Cupei României. Ca și disputa de acum 4 zile, a existat un jucător eliminat, de această dată în tabăra gazdelor, dar asta nu le-a împiedicat pe acestea să tranșeze duelul în prelungiri. S-a terminat 2-1 și Athletico o va întâlni în finala Cupei pe Șoimii Șimand, ce s-a impus cu 3-2 la Bocsig, cu Olimpia.

După un meci epuizant sâmbătă dimineața, pe o temperatură de vară astăzi, în Banat, cele două echipe nu au avut un ritm joc prea ridicat. Cel puțin în primele 25 de minute, cele două combatante s-au angrenat într-un joc destul de încâlcit, preponderent defensiv, ceea ce înseamnă că portarii au șomat. Asta până în minutul 29, când Csurka a respins șutul bun al lui Arsene din 20 de metri. A fost faza ce a schimbat faza jocului, combatantele amintindu-și că fotbalul e pe goluri și că una dintre ele trebuie să câștige. Primele au punctat gazdele, în minutul 39. Atunci, după o centrare careu, Rusu a scăpat mingea dintr-un clinci, Tomuț a centrat în fața porții și Luca Bodri a îndeplinit formalitatea. Doar 3 minute a durat avantajul celor de la Vinga, căci Rusu a degajat lung un balon pe care Răchită l-a dus până în careul lui Csurka și i l-a pasat lui Andrei Șulea și experimentatul atacant a marcat din alunecare de la colțul lung.

Partida a continuat să fie destul de echilibrată, poate cu un mic plus la posesie pentru VI-FE. A fost și o ocazie importantă pentru oaspeți, dar Csurka a intervenit bine la „capul” lui Arsene. Intrat pe teren la pauză, căpitanul lui Athletico, Teodor Turcuș, a intrat foarte tare, din spate, la Răchită și „centralul” Alin Deac l-a trimis direct la cabine. Era minutul 76 și, teoretic, formația lui Lucian Ciba devenea mare favorită la calificare. Vinganii s-au așezat bine în teren și au împins semifinala în prelungiri.

Iar acestea au demarat perfect pentru elevii lui Radu Popa. În minutul 94, mingea a circulat pe traseul T. Bodri – Vasinc – David Balaci și acesta a punctat pentru 2-1 cu un șut cu stângul, din 10 metri. Nici în 11 contra 10, Victoria nu a reușit să desfacă defensiva amfitrionilor, ba, mai mult, au riscat să ia și golul 3. Toma Bodri a scăpat singur, l-a driblat și pe Rusu, dar a tras peste poartă și tot el a mai avut două situații de singur cu portarul celor din Felnac.

Luca Bodri: „Vrem și Cupa, însă nu-i vom lua de sus pe cei de la Șimand”

Important pentru noua campioană a fost că a ținut de rezultat și s-a încsris în cursa pentru event. „A fost un meci bun, ca și cel din campionat. Trebuie să recunoaștem că ne-am ambiționat mai mult fiind vorba despre Felnac, un adversar bun și eu zic că am câștigat meritat și azi și sâmbătă. În campionat au fost ei în 10 oameni o repriză, astăzi am jucat noi cam tot atâtea minute și tot am câștigat, ba chiar am marcat în zece oameni golul calificării. Mă bucur că mi-am ajutat echipa cu trei goluri în aceste două meciuri, acum mergem mai departe. Vrem și Cupa, însă nu-i vom lua de sus pe cei de la Șimand. Am făcut egal cu ei în acest retur, sunt și ei o echipă bună. Oricum, finala Cupei e un bun prilej pentru noi să pregătim barajul cu Deva”, a spus Luca Bodri, cel care a venit la Vinga în iarnă și și-a pus amprenta pe destule rezultate pozitive ale noii sale echipe.

Șulea: „Când pierzi două meciuri în patru zile în fața aceluiași adversar, nu sunt prea multe de spus”

De partea cealaltă, Felnacul pierde și șansa revanșei în fața rivalei și nu va avea ocazia să lupte pentru cupă. Interesant este că VI-FE a pierdut și semifinala din 2025 tot pe terenul campioanei en-titre de atunci, Unirea Sântana. „Ca și joc, posesie și poate chiar și șanse de gol create, eu zic că am fost peste ei, dar fotbalul se joacă pe goluri. După eliminarea lui Turcuș ar fi trebuit să jucăm altfel, să forțăm mai mult atacul, să-i desfacem mai bine, dar nu am reușit. Parcă am jucat mai bine în 11 contra 11 și nu e normal acest lucru. Asta e, când pierzi două meciuri în patru zile în fața aceluiași adversar, nu sunt prea multe de spus. Îi felicităm și le dorim baftă la baraj. Pentru noi rămâne dezamăgirea acestor două înfrângeri, căci, altfel, sezonul nu a fost rău pentru noi”, a punctat Andrei Șulea, atacantul de 34 de ani al „roș-albilor”.

Formații:

Vinga: Csurka – Lazăr, Plută, Tomuț (46 Turcuș), Puta – Suslak (90+1 L. Măgulean), T. Bodri  – Kiss (27 Rupa), L. Bodri, Șimăndan (67 Balaci) – Vasinc

Felnac: Fl. Rusu – Șiclovan, Țugulescu, Istin – Mitu, Arsene, S. Măgulean, Răchită – Șulea, Leucuța.

Arbitri: Alin Deac – Ionuț Sîrban, Andrei Pîslaru. Observatori AJF: Romulus Tănăsescu, Ionel Iovescu








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button