Viitorul Arad s-a despărțit de 5 dintre fotbaliștii care au jucat în play-offul Ligii a III-a, e așteptat ghanezul Baffour!

Sunt zile decisive cu privire la încheierea protocolului dintre Viitorul Arad și comuna Cermei, care, astfel, se va întoarce pe harta Ligii a 3-a după sistarea proiectului Gloria Lunca Teuz. Primarul „sămădăilor”, Ioan Vesa, și-a dat deja acordul verbal pentru începerea colaborării cu gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti, iar acum avocații studiază cea mai bună cale prin care aceasta să fie parafată și în acte.
Cert este că, în proporție de 99%, Viitorul se va muta la Cermei din sezonul 2026-2027, urmând să beneficieze și de un important sprijin financiar, pe lângă facilitățile oferite de baza sportivă din comuna arădeană.
Altfel, la nivel de lot, „roș-albii” au oficializat despărțirile de cinci jucători. În primul rând, este vorba despre Victor Gârlea, portarul de aproape 31 de ani, care a pus umărul inclusiv la promovarea echipei arădene în Liga 3-a, unde – de altfel – a jucat marea parte a partidelor pentru Viitorul. Nici albanezul Kristi Marcu nu va mai juca pentru arădeni. Fundașul albanez de 31 de ani a avut o înțelegere valabilă din februarie până în mai, conducerea clubului făcând un efort financiar important după despărțirea de Stupu și accidentarea lui Lobonț.
David Băloi este și el istorie la Viitorul. Și fundașul dreapta de 20 de ani a semnat până la finele acestui sezon și nu va fi menținut în lot de Cristian Sculici. Apoi, ultimii africani sosiți la Arad, „aripa” Dennis Assan și fundașul central, Mohamed Bakayoko, nu corespund și s-a renunțat deja la serviciile sale.
În schimb, Viitorul îl așteaptă la Arad pe Osborn Addo Baffour, „închizătorul” ghanez de 20 de ani care a a avut probleme cu actele și nu a putut ajunge în primăvară. Și apropo de ghanezi, Benjamin Afedzi și Idrissu Abdul, s-au întors și ei acasă, urmând să li se refacă toate actele la revenirea în România. Ei sunt jucătorii celor de la Viitorul, dar arădenii sunt dispuși să le dea drumul în cazul unor oferte bune pentru ei și pentru club.
