Corvinul a început campania de vânzare a abonamentelor pe arena „Francisc Neuman”, doar prețul biletelor e identic cu cel fixat de UTA!

În urmă cu trei săptămâni, Călin Bibarț și Dan Bobouțanu au semnat protocolul prin care arena „Francisc Neuman” devine și casa celor de la Corvinul cel puțin pentru un sezon. Totuși, hunedorenii speră să se întoarcă cât mai repede în județ, la Petroșani, acolo unde stadionul „Petre Libardi” va fi reabilitat din fonduri de la Consiliul Județean.
Ieri, la Arad, a fost o delegație a celor de la Corvinul, pentru o discuție la fața locului despre detalii organizatorice, iar astăzi, a venit startul campaniei de vânzare a abonamentelor. Sportarad.ro v-a prezentat zilele trecute prețurile acestora, respectiv 700 de lei (tribuna I), 500 de lei (tribuna a II-a) și 400 de lei (la peluze). Vechii abonați beneficiază de o reducere de 10%, pe care o pot activ introducând seria codului QR de pe cardul de abonat din sezonul precedent. Altfel, hunedorenii nu au eliberat abonamente VIP, ci intenționează să emită bilete de meci în sectorul VIP, la prețul de 250 de lei.
În rest, cum spuneam, cei de la Corvinul nu au dorit să strice „piața” la Arad, iar prețul biletelor e identic cu cel fixat de conducerea „Bătrânei Doamne” și anume: 90 de lei (tribuna I), 70 de lei (tribuna a II-a) și 50 de lei (peluză). Ca și la UTA, copiii cu vârste între 4 și 13 ani beneficiază de o reducere de 50%.
Celelalte detalii privind abonamentele și biletele puse în vânzare de Corvinul, cea care va coabita cu UTA o perioadă pe arena „Francisc Neuman” le aveți aici: https://www.entertix.ro/corvinul
