Fotbal judetean

Voința Macea – record negativ de puncte în sezonul cu trei antrenori, Schmidt e optimist: „Avem buget și vrem rezultate mai bune”



S-a încheiat cel zbuciumat sezon al celor de la Voința Macea de la revenirea în Liga IV-a Mavros. În iarnă, formația din comuna părădicilor s-a despărțit de Ruben Pâncotan, antrenorul în jurul căruia s-a creat proiectul ce i-a readus pe măceni în elita județeană. A urmat un mandat de două luni al lui Claudiu Ghiță, acesta despărțindu-se de Voința lansând destule acuze în direcția jucătorilor.

Schmidt: „Am încercat să promovăm juniorii noștri, iar asta a însemnat o slăbire a lotului.Dar, vrem să crească și ei”

În retur măcenii au obținut doar 6 puncte pe teren (3 la „masa verde” cu Nădlac), singura victorie venind în urmă cu 10 zile, în penultima etapă, 6-3 cu Pecica II, singura formație pe care „alb-albaștrii” au ținut sub ea. Finalul a  fost fără istoric, 0-3, în derby-ul cu vecinii din Curtici. „Am pornit în vară mai greu, nu am știut decât târziu că vom juca în Liga a IV-a. Împreună cu Ruben Pâncotan am găsit ceva jucători, dar nu au fost ceea ce am fi dorit, am făcut doar 8 puncte în tur. Am încercat să promovăm juniorii noștri, iar asta a însemnat o slăbire a lotului. Dar am vrea să crească și tinerii din comună, trebuia să le dăm o șansă. În iarnă, datorită unor constrângeri bugetare de 10%, antrenorul și câțiva jucători au decis să plece și ne-am reorganizat rapid cu antrenorul Claudiu Ghiță. Am adus câțiva jucători ca să putem începe returul. Pregătirea a fost bună, în primele etape am scos trei egaluri, la Socodor și Șiria și acasă cu Bocsig, după care a urmat o serie de înfrângeri. Pe fondul rezultatelor slabe, au apărut discuții și reproșuri între antrenor și jucători, atmosfera s-a deteriorat și la Vladimireascu am fost umiliți. La finalul acelui meci, Claudiu Ghiță și-a dat demisia. Din acel moment până la final, am gestionat pregătirea echipei împreună cu Florin Gîlcă. Am pierdut la Șimand, am reușit o victorie cu Pecica și am pierdut la Curtici. Prima repriză din derby a fost bună, dar s-au accidentat Ianc și Chelea. Am jucat atât cât ne-au ținut puterile, dar am mai luat două goluri. Noi nu mai aveam nici un obiectiv, iar gazdele cu punctele luate au urcat în clasament”, a menționat Vasile Schmidt, președintele măcenilor.

Voința se uită deja pe piață pentru eventuale transferuri

Voința a făcut record negativ de puncte de la revenirea în elita fotbalului județean (17), după ce în campionatele precedente au fost adunate 31, 25 și 22. Schmidt susține că nu vor mai exista problemele de acum un an, când echipa s-a încris în Liga IV-a pe ultima sută de metri. „Am avea un buget ca să putem să ne menținem în Liga a IV-a și în sezonul viitor, așa că ne dorim să avem un antrenor și un lot de jucători bunicel cu care să avem rezultate mai bune decât în sezonul încheiat. Acum căutăm un antrenor, dar și jucători, pentru că vor fi câteva despărțiri sigure: Mădălin Chelea pleacă la muncă în Germania, Paul Varga a abandonat de o lună, Alin Fereștean este încă accidentat destul de rău la menisc și poate se va opera, iar Kevin Mercea și-a rupt mâna. Ne bucurăm că la juniori A1 am terminat pe o poziție onorabilă, locul 5, iar la C1 mai avem o etapă și suntem pe locul 2, la diferență de 2 puncte față de Nădlac. Noi jucăm cu Șimand, iar ei cu Felnac, toate echipele fiind în top 4 al seriei”, mai afirmă șeful măcenilor.

Golgheterul stagional al Voinței este Ionuț Ianc, fotbalist sosit în iarnă la echipă. Reprofilat din fundaș, atacant, fostul coechipier al lui Dennis Man sau Adi Petre, a marcat 8 goluri în sezonul recent încheiat.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button