Mureșul Zădăreni și-a primit medaliile de campioni din 5A și privește spre derby-urile cu Felnacul, din Liga a IV-a Mavros: „O să fie frumos!”

Povestea sezonului la Mureșul Zădăreni ar merita o carte. Formația din comuna natală a dinamovistului Cristian Mihai a terminat turul campionatului, în seria A a Ligii a 5-a, pe locul 3, la 10 puncte în spatele campioanei de toamne. Aceasta s-a numit ACS Sâmbăteni, care, de altfel, în minutul 90+5 al ultimei partide a sezonului, disputată în urmă cu o săptămână pe propriul ei teren chiar cu Zădăreniul, era echipa ce ar fi desfăcut șampania și acum, probabil, își făcea planuri de Liga 4-a Mavros. Doar că băieții lui Vasi Topac și-au completat „remontada” de la 0-2 și s-au impus cu 3-2 la ultima respirație.
Chiar dacă șefii Asociației Județene de Fotbal Arad aveau medaliile și cupa la ei la Sâmbăteni, cei de la Zădăreni și-au dorit o sărbătoare pe teren propriu într-o zi cu totul specială. Pe 13 iunie, primarul localității, Petru Șiclovan a împlinit 54 de ani, iar „eroii” promovării au acceptat provocarea la o „miuță” a veteranilor Mureșului. Iar în pauza acestei întâlniri de suflet, Răzvan Cadar, președintele AJF Arad și Vasile Rad, secretarul instituției, i-au premiat pe campionii Seriei A din Liga 5-a. Căpitanul Adrian Gherghel a primit cupa și a împărtășit-o cu colegii săi pe ritmurile „We are the champions”, de la Queen.

Vechile glorii – prețuite la Zădăreni
Dar Zădăreniul și-a cinstit și vechile glorii, toate rămânând foarte aproape de băieții care vor relua derby-urile încinse cu vecinii din Felnac. Mircea Unc, Gheorghe Stein, Gheorghe Băban, Gheorghe Ardeoan, Flore Țigan, Alexandru Barabaș, Minodor Bukva și Valentin Stein au fost premiați simbolic de autoritățile locale din Zădăreni. În numele acestora, primarul Petru Șiclovan i-a felicitat pe fotbaliștii de ieri și de azi și a promis în continuare sprijin pentru sportul-rege.

Petru Șiclovan: „Cu băieții am glumit că o terminăm pe locul 1 în Liga a IV-a, dar obiectivul e clasarea la jumătatea clasamentului”
Până una alta, au fost câștigate și proiecte pe bani europeni pentru reabilitarea bazei sportive, iar Zădăreniul va fi nevoită să-și joace, pentru o perioadă, meciurile de acasă chiar în curtea rivalilor de la Felnac. „Chiar acum este la faza de licitație o clădire multifuncțională, cu dotări cultural-sportive pentru copii. Adică o mini-sală de sport, avem vreo 30 de copii la dansuri și cam tot atâția și la fotbal. Apoi, avem lucrarea mare de la baza sportivă Mureșul. Aici se va umbla la vestiare, se va schimba gazonul, vom avea aspersoare automate. Gardul va fi înlocuit și el vom lucra și la terenul sintetic. Vom renova cam tot ce ține de baza sportivă, mai puțin sala de sport. Acolo avem un proiect de reabilitare pe AFM, doar că deocamdată nu s-a deschis linia de finanțare. Însă, băieții trebuie să-și vadă de drumul lor, când revenim din concedii ne apucă de treabă. Am vorbit cu colegii din vecini, de la Felnac și ne ajutăm între noi la treburile sportive. Am stabilit să jucăm la ei o perioadă, acum am promovat și noi în Liga a IV-a, nu știu cum o să fie, o să vorbi și la AJF să vedem. Dacă nu vom juca – totuși – la Felnac, găsim în Aradul Nou undeva un teren omologat. Dacă vom găsi o firmă foarte serioasă după licitație, sperăm să terminăm lucrările de la baza sportivă. Despre buget nu am vorbit încă, dar am discutat deja, nimeni nu-și mai dorește să joace în Liga a 5-a, ci în Liga 4-a. O să vedem ce bani avem, am mai vorbit cu sponsorii, chiar numai de la primărie nu se poate. Vasi Topac rămâne antrenor, e meritul lui că am promovat, dar și al celor de pe lângă echipă, Cristi Rancea, Radu Bene, Alin Văduva, doamna asistentă Florina Cîrpaci și, bineînțeles, președintele Horia Petri. Toți s-au implicat benevol. Derby-urile cu Felnac nu cred că o să mai fie ca pe vremuri și mă refer la meciurile alea tari, dure, ci o să fie frumos. Cu băieții am glumit că o terminăm pe locul 1 în Liga a IV-a, dar obiectivul e să ne menținem acolo, la jumătatea clasamentului în primul an. E important să rămânem în primul eșalon județean, unde e alt fotbal, alt nivel”, ne-a declarat Petru Șiclovan, primarul comunei Zădăreni.

Petri: „ Sunteți number one, vă mulțumesc și vă iubesc!”
Horia Petri, fost conducător la Vagonul și ACU, a fost sincer în mesajul său către echipă. „Sincer, la începutul returului, când aveam 10 puncte în spatele celor de la Sâmbăteni, nu credeam că mai putem recupera. Și, totuși, am putut, Vasi Topac și băieții au fost peste așteptările noastre. Sunteți number one, vă mulțumesc și vă iubesc”, a spus Petri.

Campionii au recuperat o diferență de 10 puncte în fața Sâmbăteniului
Așadar, jucătorii pregătiți de Vasi Topac au avut un parcurs perfect în retur și au recuperat 10 puncte în fața Sâmbăteniului, pe care au depășit-o la foto-finish, cu golul lui Rechițan din derby-ul de acum o săptămână. Campionii din 5A se numesc: Adrian Gherghel, Patrick Orza, Bogdan Oneț, Sergiu Rosus, Daniel Dumitrescu, Lucian Zlătar, Andrei Hrîncescu, Vasile Topac, Raul Moraru, Andrei Mocan, Ben-Oni Sterciuc, Marius Grozavu, Carlos Roșu, Florin Mateucă, Alexandru Rechițan, Daniel Știrbu, David Zavastian, Roberto Nagy, Mark Buza, Casian Dumitrescu, Florin Șam, David Cohuț, Roberto Poco, Nicolae Cătuneanu, Ionuț Negru, Cristian Ureche.
Galerie FOTO de la festivitatea de premiere a celor de la Mureșul Zădăreni

