UTA Arad

Vassaras s-a dat de gol certându-i pe cei 15 arbitri care au căzut testele fizice: „Credeți că dacă vine Hațegan o să fie mai bine?”



Mai sunt 10 zile până la debutul ediției 2026-2027 a SuperLigii și nu mai puțin de 15 arbitri din circuitul SuperLigii au căzut testele fizice. Este vorba despre 8 „centrali”: Radu Petrescu, Andrei Chivulete, Horia Mladinovici, Ionuț Coza, Bogdan Dumitrache, Marius Omuț, Ovidiu Mazilu și Cătălin Buși și 7 tușieri: Radu Ghinguleac, Doru Lucaciu, Marius Marchidanu, Marius Bobe, Andrei Constantinescu, Raul Ghiciulescu și Alexandru Cerei. Aceștia nu au finalizat toate probele fizice și, implicit, nu au promovat testarea susținută marți, 7 iulie.

Federația Română de Fotbal a motivat astfel abandonul celor enumerați: ”Din motive de prevenție, pentru a nu risca accidentări musculare serioase care le-ar putea compromite o mare parte din sezon, nu au finalizat toate probele fizice. Aceștia vor fi retestați și vor putea primi delegări pe teren la jocurile oficiale după ce vor promova probele fizice”.

O etapă importantă din pregătirea arbitrilor a însemnat activitatea fiecăruia, împreună cu managerul VAR, Ovidiu Hațegan, în fața ecranelor simulatorului de asistență video. La fel ca în marile ligi europene, fotbalul românesc va beneficia începând din noul sezon de un HUB VAR la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, de unde arbitrii vor analiza fazele meciurilor din competițiile interne. Noua tehnologie va beneficia de expertiza tehnicienilor Sportec, care vor ajuta la implementarea sistemului în competiții.

Colegii de la ProSport susțin că grecul Kyros Vassaras, șeful CCA, a primit cu nervozitate procentul scăzut de promovabilitate a arbitrilor din SuperLigă când mai sunt puține zile până la primul meci pe puncte. Vassaras mai mult a țipat la arbitri decât a încercat să le atragă atenția unde au greșit, dar grecul s-a și dat de gol cu privire la cel care îi va urma cât de curând la șefia arbitrajului românesc. Iar acesta este nimeni altul decât arădeanul Ovidiu Hațegan, arbitrul numărul 1 în România până la înfarctul miocardic suferit în primăvara anului 2022. „Ce, credeți că dacă vine Hațegan o să fie mai bine? Nu asta e important, eu m-am sacrificat pentru voi! Nu am fost la Euro, nu sunt la Mondiale și voi vă bateți joc de mine…Nu se poate așa ceva. Ziceți voi că mă lupt eu cu Bodescu și vine Hațegan aici și Colțescu în locul lui Hațegan? Eu plec când vreau eu de la CCA”, ar fi spus nervos Vassaras, conform ProSport.ro.

Noul sezon vine cu schimbări în Legile Jocului

Sezonul 2026-2027 vine cu o serie de modificări semnificative în Legile Jocului, menite să crească ritmul și buna desfășurare a partidelor. Una dintre cele mai vizibile schimbări privește procedura înlocuirilor: jucătorii înlocuiți au la dispoziție doar zece secunde pentru a părăsi terenul. Depășirea acestei limite de timp duce la întârzierea intrării jucătorului de rezervă, până la prima întrerupere care are loc după un minut (timp continuu), descurajând astfel pierderea de timp.

De asemenea, jucătorii care primesc îngrijiri medicale pe teren sau provoacă oprirea jocului din cauza unei accidentări vor fi obligați, în general, să rămână în afara terenului timp de un minut (timp continuu) după reluarea jocului, limitând simulările și beneficiile obținute în mod nesportiv.

În ceea ce privește arbitrajul video, VAR-ul își extinde atribuțiile. Acesta poate interveni în cazul unui cartonaș roșu acordat eronat, în urma unui al doilea galben evident greșit, dar și atunci când un jucător este sancționat din greșeală în locul altuia. Totodată, acordarea incorectă a unei lovituri de colț poate fi corectată rapid, fără a întârzia jocul.

La capitolul disciplinar, nu se mai acordă cartonaș galben pentru o tentativa de oprire a unei oportunități clare de înscriere a unui gol, dacă avantajul este aplicat și se înscrie un gol. În plus, se va utiliza o numărătoare inversă, vizibilă de cinci secunde, atunci când un jucător sau o echipă întârzie o aruncare de la margine; dacă se depășește limita de timp, posesia mingii se acordă echipei adverse.

O altă măsură strictă vizează comportamentul jucătorilor în situații tensionate: acoperirea gurii în timp ce se adresează unui adversar va fi sancționată cu eliminare directă. Aceste schimbări subliniază intenția de a face jocul mai fluent și mai transparent.











Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button