Robert Bădescu – unul dintre fundașii aflați în vizorul UTA-ei: Rapidistul a marcat doar împotriva arădenilor în SuperLigă!

După antrenamentul din această dimineață, UTA a pus punct cantonamentului din Slovenia și se întoarce acasă, pentru ca de duminică să înceapă pregătirea meciului de la Craiova, din prima etapă a SuperLigii. La nivel de achiziții estivale, antrenorul „roș-albilor” a mai cerut un singur fotbalist pentru a-și completa lotul, un fundaș central de picior stâng, care la nevoie să evolueze și în bandă, ca dublură la Din Alomerovic.
Printre jucătorii vizați pentru transfer se află și Robert Bădescu, fotbalistul de 21 de ani al celor de la Rapid, care nu intră în vederile lui Daniel Pancu. Tânărul fundaș nici nu a fost deplasat de giuleșteni în cantonamentul din Austria și e pe piața de transferuri. Presa centrală l-a dat deja pe Bădescu în curtea „Bătrânei Doamne”, dar lucrurile nu stau chiar așa. Arădenii încă nu au decis dacă vor începe discuțiile cu Rapidul și apoi cu fotbalistul, pentru simplul fapt că au pe masă și alte variante pentru acel post.
Dacă mutarea se va face, până la urmă, Robert Bădescu se va reîntâlni la Arad cu Bogdan Hetco, preparatorul fizic al celor de la UTA, care l-a pregătit la Academia Prosport și mai apoi la Academica Clinceni, încă de la vârsta de 14 ani.
Născut pe 2 aprilie 2005, Bădescu a strâns 22 de prezențe în SuperLigă, începând cu sezonul 2023-2024. La meciul său de debut a și marcat un gol, chiar împotriva UTA-ei, în succesul cu 4-1 al rapidiștilor în Giulești. Apărătorul de picior stâng a mai marcat un singurul gol în elită și tot împotriva „Bătrânei Doamne”, în ultima etapă a sezonului regular, dar în tricoul celor de la Metaloglobus, acolo unde a fost împrumutat în partea a doua a sezonului trecut. Meciul de la Clinceni s-a terminat la egalitate, 2-2.
Robert Bădescu a strâns și 28 de meciuri în tricoul echipelor naționale, la nivel de U 17, U18, U 19 și U 20. E cotat la 150 de mii de euro pe transfermarkt.










sa mor daca nu ne-ai inebunit cu badescu asta atatea articole pe site cu el nici ronaldo nu are in loc sa ne zici ce sa mai intamplat cu Anisorac?Apoi fundasi stanga sunt doi padula si alomerovic mai bine sa aduci un unfundas central cu pretentii de titularizare si POSPELOV SI BENGA au o varsta si numarul de meciuri spre 50 cu tot cu cupa trebuie variante serioase nu improvizatii