Marius Coman și-a fixat obiectivele stagionale: „Play-offul cu UTA și convocarea la echipa națională!”

Unul dintre obiectivele celor de la UTA pentru campania de achiziții estivale a fost transferul defintiv al lui Marius Coman, de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Arădenii urmează să le plătească 60 de mii de euro covăsnenilor, plus ceva penalizări, mai precis 100 de euro pe zi, începând cu 1 iulie până la data când se va face plata.
Cert este că Adrian Mihalcea a reușit să-și țină „nouarul”, autor a 9 goluri stagionale la UTA, 8 în campionat și unul cu FCSB, în Cupa României. Iar de această dată, pe lângă Abdallah, pe postul de vârf a mai apărut și kosovarul Ismet Sinani. „Sunt 100% jucătorul UTA-ei, nu este neapărat o responsabilitate în plus, doar mă bucur că s-a concretizat – până la urmă – pentru că am fost puțin stresat cu subiectul acesta. Mă bucur că s-a realizat și acum sunt cu totul aici la UTA. Într-adevăr, concurența este mai mare decât anul trecut, dar este benefică pentru că ne face pe fiecare să fim în priză, cum s-ar spune, la fiecare antrenament. Iar la final acest lucru este bine pentru echipă”, a punctat Coman.
Puternicul atacant a vorbit și despre ceea ce targeturi în noua stagiune. „Nu mi-am propus încă un număr de goluri, ci doar obiective comune și sper să le atingem împreună, cum ar fi să intrăm în play-off. Chiar am vorbit și cu colegii mei, avem și un mic atuu, un an împreună și asta contează foarte mult. Cred că se va schimba maxim un jucător din primul 11 și cu siguranță asta ne va ajuta asta. Personal, mai am și naționala în gând, dar e puțin mai departe. Eu voi continua să muncesc ca și anul trecut și dacă voi reuși să marchez cel puțin la fel de multe goluri, cu siguranță voi atrage din nou atenția”, a completat Marius Coman.
Fotbalistul originar din Maramureș a jucat doar 11 minute în tricoul UTA-ei împotriva Universității Craiova în sezonul precedent. La acel 3-3 din tur, încă nu era transferat la Arad, iar la retur a fost rezervă și a intrat pe final, în locul lui Abdallah. „Începem tare campionatul, Craiova este o echipă foarte puternică, poate și mai puternică decât anul trecut. Ne va aștepta un meci foarte greu, dar vom fi pregătiți. Pentru noi nu a fost nici o surpriză victoria de anul trecut, de la Craiova, pentru că noi am pregătit meciul ca să-l câștigăm. La fel vom face și acum și nu va fi o surpriză dacă începem cu 3 puncte”, mai afirmă Coman.
Atacantul se va bucura și de revederea la Arad cu cei de la Corvinul, cu care a câștigat singurul trofeu din cariera sa, Cupa României, în vara anului 2024. „Mă bucură faptul că și Corvinul va fi aici, deși nu mai sunt atât de mulți colegi din acea perioadă când am jucat la ei. Dar mă va bucura să-i reîntâlnesc pe cei care au rămas, de fiecare dată când vor juca la Arad. Dacă ne sincronizăm programele, voi veni cu drag la meci”, a mai transmis Marius Coman.
Valorând 700 de mii de euri, în acest moment, atacantul celor de la UTA este la cea mai mare cota din carieră, conform transfermarkt.









