UTA Arad

MrBit și-a făcut intrarea la UTA, Grădinariu susține: „Contract de sponsorizare record în istoria modernă a clubului”



Clubul UTA a anunțat schimbarea sponsorului oficial la mijlocul lunii iunie, însă astăzi a venit cu câteva detalii despre noul parteneriat. Andrei Mehedințu, PR managerul MrBit a fost la Arad și a vorbit în cadrul unei conferințe de presă, alături de Codru Grădinariu. Directorul sportiv al „Bătrânei Doamne” chiar a ținut să precizeze următoarele: „Este vorba de o creștere procentuală de peste 50% față de ultimul sponsor principal. Este un contract de sponsorizare record în istoria modernă a clubului UTA”. Iar asta ar însemna, după calculele noastre, o sponzorizare de aproximativ 400 de mii de euro pe sezon din partea celor de la MrBit.

Recunoscând faptul că e pentru prima oară la Arad, pe arena „Francisc Neuman”, Andrei Mehedințu a spus: „E o adevărată plăcere să fiu azi aici alături de dumneavoastră. Pentru noi e o bucurie să devenim sponsorul principal al UTA Arad, dar e și o responsabilitate pentru că știm ce înseamnă acest club pentru fotbalul românesc și în special pentru oamenii din Arad. Vorbim despre 80 de ani de istorie, numeroase titluri și cupe ale României, dar, dincolo de palmaresul acesta, vorbim despre generații de suporteri care au rămas alături de echipă și au dus mai departe pasiunea pentru aceste culori. Am ales să devenim partenerul UTA Arad pentru că am găsit aici un club cu o identitate, cu o tradiție și cu o ambiție de a construi ceva pentru viitor. Am găsit un proiect sportiv în care credem și o comunitate puternică din care ne dorim să facem parte. Venim la Arad cu respect pentru istoria clubului UTA și cu încredere în ceea ce putem construi împreună în anii ce urmează. Le mulțumesc reprezentanților clubului pentru încrederea acordată și cred cu tărie că putem construi ceva foarte frumos.  Ne asumăm acest parteneriat cu respect și cu dorința de a deveni o prezență relevantă în viața clubului. E un contract record pentru UTA, dar detaliile contractuale rămân confidențiale. Spun doar că suntem un partener responsabil, susținem jocul responsabil și vom fi alături de echipă oricând va fi nevoie. Mult succes echipei nouă sezon și Hai UTA!”

Chiar în această vară, MrBit a semnat un contract de sponzorizare și cu Universitatea Cluj, una dintre rivalele istorice ale „Bătrânei Doamne”. Iar când vorbim despre ultrași această rivalitate se simte și mai mult. „Noi încurajăm rivalitatea care produce efecte pozitive Așa că asta e zona în care o să mergem și sperăm să vedem meciuri foarte frumoase. Nu doar dintre UTA și U Cluj, ci toate meciurile pe care le vor desfășura cele două echipe.  În momentul acesta suntem implicați în sponsorship pentru trei echipe de fotbal din Liga I: UTA Arad, Universitatea Cluj și Oțelul Galați, dar pe viitor căutăm să ne extindem și alte sporturi”, a mai afirmat Mehedințu.

Codru Grădinariu susține că pretențiile cresc automat la UTA, după cel mai bun sezon din ultimii 55 de ani, ca și loc, dar mai ales ca și punctaj. „Alături de autoritățile locale ne desfășurăm activitatea an de an și încercăm să performăm. Apropo de performanță, îl am alături de noi pe reprezentantul companiei MrBit, Andrei Mehedințu, care este alături de noi printr-un contract de sponsorizare record în istoria modernă a clubului UTA. Un moment important pentru noi. După o evoluție extraordinar de bună anul trecut, așteptările suporterilor sunt ridicate și mă bucur foarte mult că am reușit să cooptăm o companie atât de serioasă alături de noi. Un gând special este adresat evident tuturor partenerilor tradiționali care au fost alături de noi în toți acești ani, care au avut încredere și ne-au fost loiali și care prezintă un sprijin esențial în activitatea noastră, în această nouă provocare pentru Liga I”, a punctat directorul sportiv al arădenilor.

Pe lângă MrBit, în sezonul 2026-2027, UTA va fi susținută: Primăria Arad, Nike, Pizza 5 Colțuri, Diva Sol, Verbiță, CBA, UTB-Shop.ro, Fan Shop,  La Cocoș, Neumarkt, Damira Imobiliari, Clever Solutions Point, DEY Security, Crama Maxi-Marc, Phoenix, Autonom, Universiattea de Vest Vasile Goldiș, Redouble, Piatra Balast Impex, Haș Trade Arad, Universitatea Aurel Vlaicu, Bottega, Helvetica Milk și Gamanor.









Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button