Arena „Francisc Neuman” își deschide porțile pentru revenirea Corvinului în SuperLigă: Fanii UTA-ei dau o mână de ajutor cu Csikszereda!

UTA a început în deplasare sezonul 2026-2027 al SuperLigii, cu un eșec usturător, 0-4, cu campioana Universitatea Craiova, dar arădenii au ocazia să asiste la un meci oficial în cadrul primei etape. Corvinul se întoarce în elita fotbalului românesc după 34 de ani și o face pe arena „Francisc Neuman”, care îi va fi casă pentru cel puțin trei meciuri. Luni de la ora 18,30, hunedorenii se vor afla față în față cu Csikszereda, formație ce promovase în premieră vara trecută în elită și s-a menținut aici, fără baraj.
Iubitorii fotbalului din orașul nostru se pot reîntâlni cu Florin Ilie, Andrej Fabry, Flavius Iacob și Denis Hrezdac, foștii utiști de la Corvinul, dar și cu Albert Stahl, arădeanul lui Csikszereda. Emoții puternice va avea Dinu Maghici. Antrenorul secund al lui Florin Maxim e arădean get-beget, a jucat și el la UTA, însă doar în Liga 2-a și ar fi dorit să împărtășească acest moment cu tatăl său. Din păcate, acesta s-a stins din viață brusc, la o zi înainte de Mircea Lucescu. Grandiosul antrenor care a plecat chiar de la Corvinul în cariera de excepție pe care a avut-o chiar până în primăvara acestui an, pe banca naționalei României la barajul pentru Cupa Mondială, cu Turcia.

Maxim: „Să ajungem la acest nivel a fost visul meu cel mai mare de când am ajuns aici”
Odată cu meciul de mâine, Florin Maxim devine cel mai longeviv antrenor din SuperLigă. Fostul fundaș lateral originar chiar din județul Hunedoara, de la Brad, începe cel de-al șaselea sezon pe banca celor de la Corvinul, unul cu totul și cu totul special pentru el. „Să ajungem la acest nivel a fost visul meu cel mai mare de când am ajuns aici. Nu a fost ușor, dar suntem mândri de ce am realizat. Le mulțumesc tuturor celor care au pus umărul, în cei cinci ani de când activez aici, la obținerea acestor performanțe, respectiv trei promovări, câștigarea Cupei României și evoluția în cupele europene. Pentru sezonul ce stă să înceapă, în mod normal, au apărut mai multe schimbări în structura lotului. La acest nivel am judecat cu capul, nu cu inima, și am renunțat la câțiva jucători cu vechime în lot, cărora la mulțumesc pentru ceea ce au făcut pentru Corvinul. În ce privește primul meci din campionat, pot spune că nu avem, cu excepția cunoscută a lui Okoro, indisponibilități medicale în cadrul lotului. Dar există unele probleme cu jucătorii extracomunitari, cărora, încă, nu le-a parvenit permisul de ședere în România. Formula de star o voi stabili, ca de obicei, în ziua jocului, dar sperăm să avem un debut reușit”, a declarat antrenorul principal al hunedorenilor la conferința de presă de dinaintea partidei cu echipa harghiteană.
Tehnicianul „corbilor” a identificat și principalul pericol din tabăra ciucană, în Anderson Ceara, mijlocaș lateral care a ratat transferul la FCSB și CFR Cluj din pricina unor chestiuni de ordin medical. „Le-am urmărit celor de la Csikszereda câteva meciuri din această vară, sunt echipa ce merge pe același drum început de către Robert Ilyes. Sunt o echipă foarte bine construită, cu talie, periculoasă la fazele fixe, combativă și grupată. Trebuie să speculăm ce e de speculat și să fim atenți la tranzițiile lor pozitive, căci au calitate bună. Au și un jucător Anderson Ceara, care s-a aflat pe buzele tuturor în această vară, un fotbalist bun unu contra unu. Mai sunt și atacanții cu talie, speculanți, pe scurt formează o echipă incomodă. Dar, cred că până la ora jocului vom fi pregătiți să le pumem probleme”, mai susține Maxim.

István Szabó: „Ciucanii se pot aștepta ca echipa să dea mereu o sută zece la sută, să-și pună inima și sufletul pe teren”
Dincolo, Csikszereda și-a schimbat antrenorul în această vară. Robert Ilyes nu a mai primit o ofertă din partea ciucanilor, care au mers pe mâna lui István Szabó. Vorbim despre un tehnician maghiar experimentat, în vârstă de 59 de ani, care nu a avut rezultate grozave în amicale, dar a și întâlnit adversari destul de buni. „Cred că suntem pe drumul cel bun, deși nu m-ar fi deranjat dacă am mai avea o săptămână sau două, pentru că învățarea unei noi viziuni și a unui nou sistem necesită timp. Nu mă plâng, cele cinci săptămâni au fost semnificative. Am lucrat mult, și nu numai fizic, ne-am întors la principiile noastre din nou și din nou. Sunt foarte mulțumit de băieți, sunt receptivi la noile idei, iar acum așteptăm campionatul. Cel puțin, ciucanii se pot aștepta ca echipa să dea mereu o sută zece la sută, să joace cu toată puterea și să-și pună inima și sufletul pe teren. La aceasta trebuie să adăugăm elementele tactice care fac jocul nostru recognoscibil pe termen lung. Putem realiza asta doar împreună. Totul este dificil singur, nimic nu este imposibil împreună. Luni, întâlnim Corvinul, o echipă stabilă care are același antrenor de patru sau cinci ani, așa că au o filozofie de club consacrată. Va fi un meci foarte dificil, deoarece nu există un meci ușor în această ligă. Mă aștept la o ciocnire strânsă și intensă în care lucrurile mărunte să poată decide și sunt foarte încrezător că acestea vor înclina balanța în favoarea noastră”, a declarat István Szabó, antrenorul harghitenilor.
La partida de luni seară ne așteptăm la o peluză „Iosif Petschovschi” bicoloră, cu fanii înfrățiți ai celor de la Corvinul și UTA pregătiți să facă show și să-i conducă pe „alb-albaștri” spre primele puncte în SuperLigă.
Biletele sunt disponibile, între orele 12:00 și 19:00, la casele de bilete ale stadionului Francisc Neuman, dar și online accesând linkul: https://tinyurl.com/3bh6jzr5
Formații probabile:
Corvinul: C. Sandu – Iacob, Fl. Ilie, Manolache, Hayatu – Hrezdac, Cărăruş – Neacşa, Ribeiro, Fabry – Gillard.
Csikszereda: Pap – Ivanovski, Al. Szabó, Hegedűs, Trif – Magyar, Veres, Pászka – Ceará, Eppel, D. Bota.
Arbitri: Marcel Bîrsan (București) – Cosmin Vătamanu (Ilfov), Ionuț-Traian Neacșu (București). Rezervă: Claudiu Cristian Găițin (Timiș)
Camera VAR: Ionuț Marius Coza (Ilfov), Valentin Porumbel (București)
Observator FRF: Teodora Albon (Cluj)
Delegat LPF: Ioan Mărginean (Alba Iulia)










Sper ca jumatate din peluza sa fie albastra,iar cealalta rosie.Nu amestecati.la fel in tribune.Sii:NU mai stati pe scari!!