Liga a 3-aProgresul PecicaUnirea SântanaViitorul Arad

Derby arădean în primul tur al Cupei României, Pecica se deplasează în Timiș!

Federația Română de Fotbal a făcut împerecherile pentru primul tur al Cupei României, care se va disputa miercuri, 29 iulie, de la ora 17,30, într-o singură manșă, pe terenul echipei mai slab clasate în stagiunea 2025-2026.

Știindu-se că echipa ce a câștigat Cupa la nivel județean, Athletico Vinga s-a desființat și nici nu a mai jucat în faza regională, în competiție intră doar divizionarele terțe arădene. Iar două dintre ele se duelează în meci direct, respectiv Unirea Sântana și Viitorul Arad Cermei, pe terenul echipei antrenată de Adrian Abrudean.

Cele două formații s-au bătut până în penultima etapă a sezonului regular pentru calificarea în play-off, acolo unde a jucat formația lui Cristian Sculici, fără să facă vreun punct. În schimb, „uniriștii” au câștigat play-outul seriei a 7-a în fața Ghirodei.

Cealaltă formație din județul nostru, Progresul Pecica, are deplasare la Șag peste 7 zile. Timișul tocmai și-a numit un alt antrenor, pe Iulian Muntean, care e ajutat de preparatorul fizic, Răzvan Cluci. Timișenii au terminat pe locul 6 în play-outul din C5, dar au avut punctele necesare salvării de la retrogradare.

Calendarul Cupei României Betano, ediția 2026/2027

  • Turul I: 29 iulie 2026
  • Turul II: 5 august 2026
  • Turul III: 12 august 2026
  • Play-off: 19 august 2026
  • Faza grupelor, etapa 1: 2 septembrie 2026
  • Faza grupelor, etapa 2: 28 octombrie 2026
  • Faza grupelor, etapa 3: 2 decembrie 2026
  • Sferturi de finală: 3 martie 2027
  • Semifinale: 21 aprilie 2027
  • Finala: 12 mai 2027









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button