Alte sporturi

Festivalul Internațional de Șah Arad 2026 aduce la start peste 400 de jucători din 38 de țări, fondul de premiere e de 38 de mii de euro!

Festivalul Internațional de Șah Arad a ajuns la ediția a 19-a și, pentru al treilea an consecutiv, e inclus în circuitul Grand Prix România. Vorbim despre unul din cele mai importante concursuri din Europa, dotat cu premii totale de 150.000 euro, care va avea loc între 3 și 9 august la Salonul Amiral, de pe Ștrandul Neptun.

Pentru al doilea an la rând, openul de șah clasic a fost impărțit în două: o întrecere pentru profesioniști, recomandat jucatorilor cu ELO peste 2000 și un turneu de amatori, pentru jucători ELO sub 2000.

Ambele turnee au un fond de premii record pentru turneul arădean, în cuantum de 38.000 euro. Ca de obicei, turneul se remarcă prin premiile foarte mari inclusiv la secțiunile de amatori, din acest punct de vedere fiind printre cele mai apreciate din Europa.

Centrul Municipal de Cultură Arad contribuie la acest eveniment cu 90.000 lei (în crestere de la 85.000 lei în 2025), bugetul total ajungând la de 350.000 lei. Diferența este asigurată de Federația Română de Șah prin partenerii ei principali, Fundația Super, ONE United Properties, Autonom si Aqua Carpatica.

Până acum la eveniment s-au înscris 420 de jucători (cu aproape 20% mai mulți decât în 2025) din 38 de țări. Vorbim despre un record pentru un eveniment șahistic din România, la Arad înscriindu-se, de exemplu, jucători din 32 de țări. Din totalul de 420 de jucători, mai mult de jumătate vin din străinătate.

Există șahiști din țări exotice, precum Trinidad Tobago, Singapore, Vietnam, Chile sau Kazakstan. În afara de România cele mai importante contingente din străinătate sunt din India (47 jucători), dar și din Polonia (35 de jucători). După cum se știe India e patria actualului campion mondial, Domaraju Gukesh, dar si a cvintuplului campion mondial, Viswanathan Anand, care va și fi prezent luni la deschiderea evenimentului.

La start se vor prezenta un număr record mari maestri si maestri internaționali, 57! Favoritul principal al competției este marele maestru ucrainian, Igor Kovalenko.

Cel mai important jucător arădean, maestrul internațional Filip Magold (17 ani), va lua startul si el la Arad, fiind favoritul 9 al competiției si al doilea român ca si clasare din turneu după colegul lui din echipa națională, David Gavrilescu. Filip Magold a debutat anul trecut în echipa națională de seniori a României și va face parte din echipa națională a României la Olimpiada de sah din luna septembrie, care va avea loc la Samarkand (Uzbekistan).

Campionul național la categoria U10, arădeanul Matei Liga, își va face debutul în puternicul turneu principal, el având un salt valoric impresionant în ultima perioadă.

Festivalul nostru de la Arad este unic în România prin multitudinea de evenimente conexe, paralele evenimentului, de la turnee de șah blitz, klotz sau șah combinat și până la turnee de tenis de masă sau fotbal. Proba regină rămâne street chessul. Ca o noutate, în acest an, în cadrul Festivalului Internațional de Șah Arad, e programat și un inedit concurs de karaoke.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button