Alessandro Murgia ar putea completa linia de mijloc al UTA-ei, U. Cluj și-a dat acordul pentru un împrumut!!

Conform colegilor de la ProSport, înlocuitorul lui Răzvan Oaidă (accidentat grav la genunchi) în angrenajul celor de la UTA este tot un mijlocaș de Universitatea Cluj. De această dată unul cu un CV mult mai bun, în care se regăsesc și 70 de meciuri în Serie A.
Alessandro Murgia (29 de ani) nu mai intră în planurile lui Cristiano Bergodi și „șepcile roșii” sunt dispuse să-i plătească o parte din salariu italianului doar ca să nu aibă un jucător nemulțumit în lot. Fotbalistul peninsular nici măcar nu a fost luat în această vară în cantonamentul lui U. din Austria și i-a fost comunicată încă de atunci decizia staff-ului tehnic de a nu se mai baza pe serviciile sale.
Ar fi vorba de o afacere în urma căreia arădenii să suporte 10.000 de euro lunar din salariul fotbalistului, în vreme ce Universitatea să plătească, în continuare, 6.500 eur.
Originar din Roma, Alessandro Murgia şi-a început cariera la Lazio Primavera, apoi a debutat la echipa de seniori a clubului din capitala Italiei. Mijlocaşul italian în vârstă de 28 de ani a fost apoi împrumutat la Spal, şi ulterior transferat definitiv pentru patru milioane de euro. În cariera sa a mai jucat pentru Perugia, iar din 2023 până în 2025 a fost legitimat la FC Hermannstadt, în Superliga României. Pentru sibieni a evoluat în 70 de partide şi a marcat şase goluri, însoțite și de patru pase decisive.
Murgia are 22 de prezențe în echipele naționale ale Italiei la U18, U19 şi U21.








Marcio Rosa îi portarul care vine ,era rezerva la naționala Capului Verde la cupa mondială. Scrie prima sport.
O afacere foarte buna,Murgia este un jucator cu, experienta destul de bun . Portar mai trebuie. FORTA UTA Arad,indiferent de rezultatul de maine cu, rapidistii.