Italianul Padula – prima nominalizare utistă în echipa etapei, din noua stagiune a SuperLigii

UTA încă nu a câștigat în sezonul 2026-2027 a SuperLigii, dar prestația lui Andrea Padula în derby-ul cu Rapidul, încheiat cu scorul de 0-0, a fost suficientă pentru cei de la LPF ca să-l includă pe fotbalistul italian în formula ideală e rundei cu numărul patru.
”A depus un efort consistent pe toată durata partidei. Bun în defensivă, periculos de fiecare dată când a urcat în atac” – și-au motivat cei de la LPF opțiunea pentru Padula, care a avut și cea mai mare ocazie de gol în contul „Bătrânei Doamne” cu acel șut în transversală din 10 metri ușor lateral stânga. Apoi, a contat enorm faptul că Olimpiu Moruțan, mijlocașul de națională al Rapidului, nu a mișcat în front atâta timp cât a evoluat în zona lui Padula.
Totuși, omul meciului UTA – Rapid a fost desemnat Arpad Tordai, însă el nu apare în echipa etapei pentru simplul fapt că Lukas Zima a făcut și mai multe minuni în poarta Petrolului, apărând și un penalty în partida cu Oțelul câștigată de echipa sa cu 1-0. Și pentru că am avut parte de trei rezultate de 0-0, iar derby-ul Clujului, U. – CFR, a fost amânat în „11”-le rundei și-a făcut loc și ciucanul Adam Czékus, autor al unei duble în – totuși – eșecul echipei sale pe litoral.
Antrenorul rundei nu putea fi altul decât Bogdan Andone, atâta timp cât FC Argeș a dat lovitura pe „Ion Oblemenco”, câștigând cu 1-0 împotriva campioanei Universitatea Craiova.
Așadar Andone îi alinează pe: Zima (Petrolul) – Sîrbu (Farul), Karamoko (Sepsi), Sadriu (FC Argeș), Padula (UTA Arad) – Armstrong (Dinamo), Ahlinvi (Farul), Radaslavescu (Farul) – Musi (Dinamo), Czékus (FK Csikszereda), Y. Pîrvu (FC Argeș).








Nu se poate, nici un rapidist. Nu se respectă această echipa de prestigiu!!! Sunt alături de marele antrenor PANCU, nu este respect!!! Vai, de capul nostru!!!