Sântana – la al doilea succes estival în fața celor de la Viitorul, amicalul de pe „Banatul” a fost decis pe final!

După 4-0 în primul doi al Cupei României, Unirea Sântana a trecut de Viitorul Arad Cermei și în amicalul disputat în această dimineață, pe arena „Banatul”, din Sânnicolau Mic. A fost 1-0 pentru „roș-negrii”, golul venind – practic – la ultima fază a partidei.
Deși testul a început la ora 10, temperatura ridicată le-a pus din start probleme jucătorilor. Ritmul nu a fost grozav, iar ocaziile mari au lipsit în prima parte. Replica la șutul lui Nica blocat în careu a venit de la Ghergar, care a reluat exact în pieptul lui Nistor după centrarea lui Clej. Viitorul a atacat mai mult în a doua parte a primului mitan, iar Sas a executat de puțin peste poartă o lovitură liberă de pe 20 de metri, după care Trif a respins în transversală șutul lui Filimon din 10 metri.
Sântana a început partea a doua cu Gârlea între buturi, care, astfel, și-a întâlnit echipa la care evoluase timp de trei sezoane până în această vară. Practic, cele două formații au făcut schimb de portari, căci Rusu a fost „unirist” până în luna mai. Iar experimentatul portar timișorean a avut treabă la șutul lui Sas, de la 18 metri. La mijlocul mitanului, a reapărut periculos și Sântana în careul advers, cu o finalizare a lui Vlad din 13 metri, prinsă de Rusu, dar și o acțiune în care Rus a întârizat finalizarea și a fost blocat. Partida curgea spre un scor alb, când a venit faza din minutul 87. Atunci, Vlad a centrat perfect din stânga, iar C. Rus a înscris cu o lovitură de cap plasată, din 10 metri.
Cu excepția lui Larosa, Al. Catanzariti și Miculaiciuc, Viitorul a strâns rândurile pentru penultimul test al verii, înainte de startul ediției de campionat 2026-2027. Peste o săptămână, urmează confruntarea cu Bihorul Beiuș. „Un joc și un antrenament bun, în care am putut vedea mai multe aspecte la care mai trebuie să lucrăm, pe construcție, în special. Am ratat și astăzi 3-4 ocazii rare și am luat un gol pe final, dintr-o centrare din marginea terenului. Eu sper că în aceste două săptămâni să reușim să reglăm ce mai avem de reglat până la ora primului joc, ca să fim mai competitivi. Sunt două absențe mai vechi care vor mai dura și Larosa, care vine în țară luni sau marți. Până la urmă, dacă avem pretenții să jucăm, toți trebuie să ne facem treaba, să arătăm că merităm. Am avut o oarecare crispare pe care nu o înțeleg, poate tracul, lipsa de experiență la unii, dar trebuie să trecem peste până la ora primului joc oficial și să arătăm mai bine. Cam acesta este lotul, cu amendamentul celor doi jucători care au problemele cu viza (n.r. Afedzi și Abul), sperăm că se rezolvă în timp util. În momentul de față, singurul lucru care mi l-aș mai dori, ar fi un atacant, dar e greu de crezut că până la terminarea perioadei de transferuri mai reușim să și-l aducem. În rest, sunt mulțumit de lot, trebuie să muncim, să facem și echipă și să avem și rezultate. Încă avem fluctuații, sunt diferențe de la jocul de la Sântandrei față de celălalt joc, nepunând în calcul și jocul de la Curtici, unde am jucat cu o echipă de ligă inferioară. Și astăzi am dominat mare parte din joc, dar steril”, a fost concluzia lui Cristian Sculici.
Și Sântana a avut absențe, dar dintre jucătorii cu pretenții de titulari, Petruț, Pașca sau Melniciuc. Totodată, portarul David Parasca ar putea pleca deja de la Sântana, odată cu sosirea lui Gârlea. „Referitor la joc, a fost o dinamică destul de bună, pe un teren bun. Un joc, per ansamblu, echilibrat. Ca aspecte negative, am făcut multe greșeli de execuție, multe greșeli simple, chiar unele majore în zona 1, pe care trebuie să le eliminăm. În rest, implicare bună a jucătorilor, mă bucur că nu am luat gol. Am reușit să mărcăm un gol dintr-o acțiune frumoasă, în rest, mai avem aspecte de pus la punct în aceste două săptămâni. Vreau să fim toți de luni încolo, probabil cu excepția lui Melniciuc, la care încă nu știm exact diagnosticul, iar până la începutul campionatului, mai avem un ultim joc sâmbătă la Felix. Îl pregătim cu atenție pentru ca să fie ultima verificare, în rest, așteptăm seriile, să vedem țintarul și bineînțeles că intrăm în linie dreaptă în aceste ultime două săptămâni. Cu siguranță acesta este lotul, vedem la portari. Mi-aș mai dori un portar, să avem trei, dar, în linii mari, acesta va rămâne lotul. Vom vedea, atâta timp cât perioada de transferuri încă mai este deschisă mai pot apărea surprize. Deocamdată eu mă bazez pe acești jucători care au făcut pregătirea și am încredere în ei”, a menționat Adi Abrudean, tehnicianul Sântanei.
Formații:
Viitorul: R. Rusu – Clej, Lobonț, Mendy, Ștef – Baffour – Filimon, Sas, Tudor, Hlistei – Opancina. Au mai jucat: Glevan – Hațegan, Pantea, Zapka, Butar, Olatunji, Ronai, Nădăban, Cioară, Tănase.
Sântana: Trif – Felea, Giosu, Nistor, Vlad – Iuga – – Haloș, Nica, Jinga, Burcă – C. Rus. Au mai jucat: Gârlea – Budihală, Ancateu, Cira.
Arbitri: Cristian Coroban – Gabriel Hărduț, Radu Iluna
Marius Tamșa







