UTA se deplasează în 18 jucători la Cluj, între care trei portari: Pospelov nu a putut fi recuperat!

După doar patru runde trecute din sezonul 2026-2027 al SuperLigii, UTA trece prin momente extrem de dificile. Infirmeria arădenilor este plină, iar doi dintre jucători vor rămâne acolo până la primăvară. Răzvan Oaidă și Alexi Pitu se vor opera în curând la București, pentru refacerea ligamentelor încrucișate de la genunchi și cel mai probabil îi vom vede pe gazon de abia în sezonul ce vine.
Andrei Tolcea are și el probleme la menisc și prin septembrie revine la antrenamente. Cazul lui Andrea Padula este unul aparte, căci italianul este la a treia leziune fibrilară suferită din vara anului trecut de când a semnat cu UTA. În mod normal, fundașul lateral va absenta și el cel puțin 3-4 etape. În fine, Adrian Mihalcea a fost prea optimist când spera să-l recupereze pe Dmytro Pospelov. Fundașul ucrainean a acuzat probleme la nivelul mușchilor aductori și azi a declarat defintiv forfait.
Așadar, autocarul UTA-ei pleacă pe jumătate gol spre Cluj. În el s-au urcat doar 15 jucători de câmp, cu tot cu juniorul Denis Ile, care în primele etape a jucat doar în Liga de Tineret. În schimb, stafful tehnic utist contează pe trei portari, Marcio Rosa fiind în premieră convocat. Se pare, totuși, că titularul dintre buturi va fi Arpad Tordai, omul meciului cu Rapid.
Între atâtea absențe, consemnăm și revenirea lui Din Alomerovic, care va avea treabă multă cu Issouf Macalou în banda stângă. Ivorianul a fost liderul „assisturilor” din SuperLigă în sezonul trecut, cu 14 astfel de realizări, asemenea lui Alin Roman.
U. Cluj – UTA, din cadrul etapei a 5-a a SuperLigii, se joacă mâine, de la ora 18,30, pe „Arena”.








Se zice calitatea, nu numărul. UTA, are un,, Ce ” calitativ de la emblema.. Aici nu contează terenul, istoria, și nici măcar prezentul. Așteptăm,, meseria” unor componenți iubitori de Arad.! Ce te poate face inferior? Acasă devine o vorba de târg. Arena, supradimensionata, merge spre un 1/4. la o partida acreditata normal la 30 de mii. Clujul, cu strălucirea lui de burg european, nu a întrecut niciodată Aradul la fotbal. Ne impunea bună credință sa evidențiem la ei fotbaliști ca Mihai Adam, doctor Nesu, tatăl lipsitului de noroc Nesu în scaun cu rotile, sau Câmpeanu, ori Uifaleanu. E o minune ca istoria, continua. UTA, are nevoie de o victorie. Suntem în prezent… Albi,… ca.. Var-ul….!!
UTA, pe drumul construcției sigure. Și după destule stagiuni, nu ești convins ca ai făcut mișcări de securitate. Faptul ca mai calci strâmb te poate ajuta, dacă ai plan general de revenire. Pentru publicul care ia loc pe băncile parcurului TV primărie, contează un viitor imediat, nu înfrângeri toate apocaliptice. La Arad, pentru un Petschovshi peren, pâinea zilnica e o victorie de doua ori pe săptămână.!!
Povestitorul !!!
Daca analizam post pe post sezonul actual si sezonul trecut o sa avem surprize neplacute,degeaba avem acum 3 portari daca Flavius Iacob nu a fost inlocuit cu un jucator la fel de bun(practic nu a venit nimeni in loc la Iacob).Avem doar 2 mijlocasi centrali,un post in teren unde se cere mult efort …o sa avem probleme si macar pana in iarna.Suntem echipa cu cel mai subtire lot din Superliga,asta si pentru ca Mihalcea nu vrea jucatori tineri dar vedem multi tineri pe banca de rezerve la Otelul sau Petrolul.Daca nu sunt bani sa completezi lotul cu seniori …de ce nu completezi lotul cu tineri?Tineri din academie sau tineri ce vin prin transfer definitiv…nu imprumut!
La fel de bine ar putea sa schimbe asezarea din 4-2-3-1 ca sa salveze un inchizator, dar el batman. Badescu poate sa joace si ca inchizator, nici macar nu a intrat in teren pana acum. Stie una si sigura!