UTA Arad

Live-text SuperLiga, etapa a 5-a, ora 18,30: U. Cluj – UTA 2-1, final

În penultima partidă din etapa a 5-a a SuperLigii, UTA e găzduită de U. Cluj, pe „Arena”. Aici, „șepcile roșii” jucaseră doar în runda inaugurală, în succesul 2-1, cu Farul, după care au fost în exil la Sfântu Gheorghe, timp în care pe stadionul lor s-a amenajat scena pentru Untold. Festivalul s-a încheiat în urmă cu 8 zile, gazonul a fost revitalizat și azi se joacă al 104-lea episod al duelului dintre cele două rivale din vest.

Cu această ocazie, UTA debutează în cel de-al treilea echipament stagional, unul auriu, achiziționat după ce au fost probleme la Craiova, când gazdele le-au făcut o favoare „roș-albilor” și au luat ele  tricourile de rezervă. Adrian Mihalcea are importante probleme de lot, prin absențele lui Oaidă, Pitu, Pospelov, Padula și Tolcea, în timp ce dincolo, Bergodi are tot lotul valid.

Formații:

U. Cluj: Lefter – Mikanovic, D. Codrea, Cristea, Chipciu – Bic, P. Pinho, Nistor – Macalou, Aliev, Stanojev. Rezerve: Neofytos, Moldovan – Chinteș, Cisse, Poulolo, Techereș, Simion, Drammeh, Pall, Adams, Gheorghiță, Chukwu. Antrenor: Cristiano Bergodi

UTA: Tordai – Dorobanțu, Ouaneh, Benga, Alomerovic – Odada, Sota – Abdallah, Al. Roman, Tzionis – Sinani. Rezerve: Marcio, Rosa – Bădescu, Papeau, Țăroi, Ile, Coman. Antrenor: Adrian Mihalcea

Arbitri: Marian Barbu (Făgăraș) – Mircea Grigoriu (București), Imre Bucsi (Sfântu Gheorghe). Rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe).

Camera VAR: Radu Petrescu și Cristina Trandafir (ambii din București)

Observator FRF: Robert Dumitru (Brașov).

Delegat LPF: Marcel Vasile (București)

Min. 1: A început meciul de pe „CLuj Arena”, nu înainte ca Dan Nistor să fie celebrat pentru meciul său cu numărul 516 în SuperLigă. Mijlocașul „șepcilor” a primit o plachetă celebrativă din partea clubului de pe Someș, un buchet de flori, care a fost preluat de soția sa, iar din partea clubului UTA, Nistor a primit un tablou înrămat cu poza sa și cifra 516. Gazdele joacă în alb-negru, UTA, în premieră, în tricoul auriu, trimis recent de sponsorul Nike.

Min. 7: Ocazie mare pentru gazde. Sota a respins greșit în centru, Mendy a trecut ușor de Oauneh în stânga, trimite spre colțul lung, unde apare Macalou, care vrea să întoarcă în centru spre Aliev, Benga respinge

Min. 10: Ocazie și pentru UTA, Abdallah centrează perfect din dreapta, Sinani se demarcă bine în careul de 6 metri, dar reia cu capul peste poartă

Min. 12: Tzionis a centrat și el perfect din stânga, Abdallah doar șterge mingea cu capul din 7 metri și o trimite mult pe lângă poartă

Min. 18: Macalou centrează covrig din dreapta, mingea trece de Aliev și Mendy, acesta din urmă face un efort mare și acuză o accidentare

Min. 23: Schimbare la U: Mendy e accidentat și e înlocuit cu Friday

Min. 28: Codrea pasează greșit acasă, Al. Roman e singur cu Lefter în 8 metri, încearcă să ciupească balonul, dar portaru gazdelor respinge și apoi îl atinge ușor pe coordonatorul de joc utist, care rămâne la pământ. Marian Barbu lasă meciul să continue

Min. 35: Gol anulat pentru U. Cluj. Macalou centrează înalt din stânga, Alomerovic respinge cu capul de la colțul lung, de lângă Adams, exact pe voleul lui Mikanovic, aflat în 12 metri ușor lateral dreapta și fundașul dreapta lui U. trimite din voleu în plasă, pe colțul lung, în plasă. Din VAR se sesizează poziția de offside în care se afla Adams și golul e anulat.

Min. 38: Roman în deschide pe Abdallah în dreapta, în careu, malgașul cade după intrarea cu corpul a lui Lefter, dar Barbu nu dă decât corner

Min. 42: Ocazie mare pentru UTA: Roman centrează  dintr-o lovitură liberă din dreapta, Benga e singur în 9 metri, dar ratează întâlnirea cu balonul

Min. 43: Macalou bate un corner din dreapta pe colțul lung, Pinho reia cu capul de pe colțul lung, reține Tordai

Min. 44: Galben pentru Nistor

Min. 45: Roman execută pe centrul porții o lovitură liberă de la 32 de metri, reține Lefter. Cel puțin 4 minute de prelungire a primei părți

Min. 45+1: GOL U. Cluj! Pe o centrare din dreapta, Macalou ridică mingea cu capul, Adams preia în dreapta, pasează în fața porții, în doi metri, de unde Aliev trimite sub transversală

Min. 45+4: Final de primă repriză, U. are 1-0. Ca și la Craiova, UTA nu a jucat rău, a avut câteva atacuri periculoase, dar nu a marcat și a luat gol la o fază banală, chiar înainte de pauză

Min. 46: S-a reluat meciul de la Cluj. La UTA a ieșit Sinani, a intrat M. Coman

Min. 49: Pinho trage cu stângul de la 25 de metri, Tordai are o paradă spectaculoasă și acornă corner

Min. 53: Ocazie mare pentru UTA. Abdallah trece simplu de Chipciu în dreapta, centrează perfect în centrul careului, de unde Tzionis trage din prima, Lefter reține cumva aproape de linia porții

Min. 54: O nouă ocazie pentru arădeni. După ce Dorobanțu trage în blocaj, mingea ajunge pe 16 metri la Abdallah, care șutează modest alături, în dreapta lui Lefter

Min. 56: Galben pentru Roman

Min. 57: Schimbare la UTA, iese Tzionis, intră Papeau

Min. 62: O nouă ocazie mare pentru UTA: Coman îi trimite perfect în dreapta lui Abdallah, care pătrunde până în 12 metru ușor latreal dreapta și trage la semiînălțime, respinge Lefter

Min. 63: Schimbare la U. Cluj: iese Nistor, intră Drammeh

Min. 71: După o acțiune în viteză a lui Friday, mingea a ajuns la Aliev, în 12 metri, acesta a tras din prima, mingea e deviată și e corner

Min. 73: Penalty pentru U. Cluj! Macalou bate un corner din dreapta, Odada face un henț vizibil. Barbu nu-l vede, dar merge apoi la monitorul VAR și pune mingea pe punctul cu var

Min. 74: GOL U. Cluj! Aliev transformă penalty-ul cu un șut în stânga lui Tordai, care alesese celălalt colț

Min. 75: Schimbări în cele două echipe. La U., iese Friday, intră Gheorghiță. La UTA iese Odada, intră Țăroi, arădenii joacă acum cu două vârfuri, Abdallah și Coman

Min. 78: Roman bate un corner din dreapta, Benga reia cu capul mult peste poartă

Min. 80: Tordai iese în fața lui Macalou la 30 de metri și evită o fază de gol a echipei gazdă

Min. 81: Gheorghiță șutează bine de la 28 de metri, paradă a lui Tordai, corner!

Min. 85: GOL UTA! Papeau centrează dintr-un corner din dreapta, Dorobanțu marchează cu capul din 10 metri, lângă bara din stânga lui Lefter

Min. 89: Galben pentru Papeau

Min. 90: Drammeh trage puternic cu stângul de la 15 metri, apără Tordai,

Min. 90: Gheorghiță intră cu talpa în pieptul lui Sota, inițial Barbu ii dă galben clujeanului, apoi, după ce e chemat la monitor, îl elimină pe Gheorghiță. Cel puțin 3 minute de prelungire

Min. 90+4: Final de meci la Cluj, unde UTA pierde și a treia deplasare stagională și rămâne pe penultimul loc în SuperLigă, cu doar două puncte acumulate








24 comentarii

  1. Până la urmă nu cred că a greșit Banciu când a spus că suntem atât de slabi încât nu o să avem mai mult de o victorie în sezonul ăsta.

    Suntem penibili, mai ales în apărare. Parcă sunt niște amatori mai ales pe flancuri. Sota, Dorobanțu, Alomerovic 0 barat. La faza golului nici nu mai spun. Somn de voie.

    Totuși cu cine am putea câștiga și noi? Cu nou promovatele nu că ne-a bătut Voluntari. Cu campioana clar nu. Cu Oțelul nu, cu U Cluj nu.. nu-l văd bine pe Mihalcea.

    15
    9
    1. Mai sant 45 de minute dar la cum joaca astia de la UTA mi-e teama sa nu se termine mai rău . Cred ca Mihăiță ar trebui să-și facă bagajele și sa plece . Meszare cred ca ești mândru ca ai bătut recordul 7 sezoane consecutive in Liga I …Bravo

      8
      6
  2. Respingere nefericita si gol pt. U, Cluj . Baietii vor dar deocamdata nu se poate .incercati in continuare cu, mai multa determinare. Sa intre PAPEAU ,poate cin stie ,va inscrie ? Bagal pe ILE ,jucator tanar si cu, tupeu !!!

    1
    9
  3. ODADA,du-te ba de unde ai venit,cum ba sa te aperi in halul asta ? Oricum, echipa joaca foarte prost ? Ce-ati facut o saptamana la antrenamente ? MIHALCEA,pana acuma ti-am luat apararea dar acuma nu o sa mai iti iau apararea !!! Cred ca, daca etapa urmatoare UTA nu bate CORVINUL, tu trebuie sa pleci singur de la echipa !!! Asa de slab joaca echipa, nu am vazut asa ceva !!

    5
    13
  4. Cu părere de rău: pe cât efort depune Mino, pe atât de multe pase la adversar dă, iar Alomerovici joacă meci de meci (când joacă) mult prea avansat. Așa a dat Oțelu 2 goluri, și așa a dat Cluju primul gol azi.
    Ocazii au fost și azi, multe și nu mici. Însă, se joacă pe goluri, nu pe ratări. Tzionis e pe dinafară de mai multă vreme (de la accidentarea de anul trecut?!). A fost un meci accesibil, un egal ar fi fost mult mai echitabil, păcat. „U” a arătat mai nimic.
    💪UTA!

    12
    0
  5. Bai PAPEAU,am zis ca, daca intri, o sa schimbi ceva, dar m-am inselat amarnic !!! Lasa dracu mingicariile pe teren si joaca fotbal,ba nu esti in curtea scolii sa faci ce vrei tu pe teren ? Chiar mi-ai facut un car de nervi ,chiar iti bati joc de suporterii UTA-ei ? Ba Mihalcea ,tu nu i-ai atras atentia la antrenamente sa nu mai joace dupa bunul plac ? Inseamna ca, esti un antrenor foarte slab !!! Coman,zero barat, Roman,parca nu mai are chef sa joace, Abdalah, ca, de obicei, foarte greoi la nivelul Superligii, Alomebovici ,slab de tot, Dorobantu, slab, ODADA, nu mai zic, catastrofa ,SINANI , pierdut in spatiu. Cel mai bun cu, nota de yrecere, a fost TORDAI, in rest zero barat !!! Ce EXPLICATII AI SA MAI DAI MIHALCEA ?

    5
    6
  6. În lipsa de jucători, se joaca cu rezerve. Dorobanțu, Odada, Papeau. Un bilet pentru Cipru, dus, la Tzionis. La pregătiri merg, 5,6 juniori și în campionat sunt trimiși la Cupa pionerului. Mihalcea, arata cu subînțeles, spre conducere. Conducere care trebuie sa ia atitudine, dacă și cu Corvinul, mergem pe drumul Sepsi, din trecuta ediție. Între timp trebuie cautat următorul tehnician…. cum e trendul… Portugalia.!!

    5
    4
  7. Se ingroasa gluma, dupa 5 etape 2 puncte si 0 victorii! Toate sperantele pentru un sezon mai bun ca cel anterior, se risipesc inate ca sa se nasca, sa vorbesti de Play-off dupa un inceput asa modest e iluzie. Din nou am pierdut cu o echipa care nu a fost cu nimic superioara, trebuie si noroc in fotbal. Marea dezamagire ramane Tzionis care nu se regaseste, mereu neispirat mereu un dribling in plus, incapabil sa marcheze din 6 metri. Cred ca a fost penalti clar la Abdallah, dar VAR-ul doarme cand e vorba de penalti pentru noi, nu e nimic nou. Merita felicitat Tordai care a arata ca are psihic tare, cand e clar ca nu mai e dorit de club, a fost excelent in aceste 2 meciuri. Vine meciul cu Corvinul, care e pe val, deci meci extrem de greu, iar etapele trec si noi suntem tot jos. Pana acum aceasta strategie de a pastra echipa din campionatul trecut se dovedeste falimentara, plus ghinionul accidentarilor grave a le lui Oaida si Pitu. Vremuri tulburi !

    10
    0
    1. Nu a fost penalty… Mihalceeeea dispari de la echipă. Ai adus jucători cu un istoric plin de accidentări și ai renunțat la alții care pot ajuta echipa iar acum te plângi ca nu ai o banca de rezervă????

      9
      4
  8. Da, echipa joacă foarte slab, 90% din pase sunt în primul adversar, majoritatea mingilor sare din jucători ca din colțul mesei, iar la primul gol miljocași au disparut, nu erau! Dacă continuă tot așa la anul mergem la matineu!

    9
    0
  9. Dupa ce ca, UTA a jucat slab,astiade la VAR, mai fac si erori grosolane !! 11 m clar la Abdalah,pt. ca, el da in minge primul, restul nu mai conteaza, 11 m clar, furaciune pe fata de la VAR-ul lui peste !!! Avram ala , degeaba a fost arbitru FIFA, vorbeste aiurea in tranvai !!!

    2
    8
  10. La modul acesta de lucru cu străini, veniri, plecări cu despăgubiri grase trebuie sa ai bani. Vedem cum pe sume modeste nu au putut fi păstrați amândoi fundași de margine dreapta. Evidențiați ambii. Trebuie adus antrenor străin tânăr cu aplecare spre promovare de tineret. Sa se zică, uite nene avem Academie, și trei patru trebuie încercați în multe amicale. Cum sa joci în elita cu un singur amical în pregătiri, și ala deplorabil. UTA, nu este de cheltuieli. S-a încercat. Asa cum, te obliga situația sa încerci sa pui stop. Un OTELE, acum de 3 milioane putea acoperi,, spartura” în bordaj, ca la Titanic. Dar un nou OTELE, e ca la un 6din 49.!!!

    6
    2
  11. Probabil sunt primul care l-am contestat pe Mihalcea si o sa il contest…din păcate. Mi-as fi dorit enorm de mult sa gresesc si păstrarea lui pentru acest sezon sa fie de bun augur. Din pacate am avut dreptate, iar acum ne aflam intr-o situatie dezastruoasa. Omul e clar ca nu a mai vrut sa continue si il inteleg, situatia financiara si amatorismul de la club alunga pe oricine isi doreste mai mult. Insa sa ramai si sa iti bati joc de formarea lotului si mai ales de pregătirea lui, e altceva! Asta nu pot sa accept…insa vazand ca si in aceasta situație liderii suporterilor lauda echipa si jocul, omul crede ca poate sa faca ce vrea…iar daca va fi dat afara si echipa nu se va redresa…vina va fi data pe Meszar. Din acest joc al orgoliilor doar UTA va pierde. Retrogradarea înseamă faliment…asta nu înțeleg unii.
    Cine ar veni la noi in acesta situatie? Antrenori liberi sunt destui…dar e nevoie de transferuri, transferuri de calitate…dar pe ce bani?
    Totuși…cum sa ajunga Tzionis, Papeau, Abdalah sau Sota la un nivel atat de scazut? Ce dracu le poate face?
    Sper doar ca BaNciu sa se insele si sa batem si noi pe cineva… însă tare mi-e frica sa nu ajungem lanternă etapa viitoare.

    9
    0
  12. Ce sa faca Mihalcea ?Nu se vede ca, nu are mana forte asupra lor, astia joaca dupa bunul plac pe teren ?Mingicarii, fite etc,,cum sa castige UTA.? Mihalcea,declara dupa acest meci ca nu stie ce se intampla de nu functioneaza echipa ca, vorbeste cu, ei toata saptamana premergatoare meciurilor si nimic ? Ce inseamna asta ? Ca, jucatorii nu te mai asculta Mihalcea!!! Cred ca, iti este si frica sa le reprosezi ceva ,s-a vazut si la meciuri ca, rar te ridici sa stai cu, gura pe ei sa nu se supere,il lasi pe Radoi ? Ce sa mai, nu ai personalitate in fata lor si de aceeia echipa joaca din ce in ce mai slab !!! Daca vezi ca, nu poti tine echipa in frau, atunci ,ce rost are sa mai ramai la UTA. ?

    6
    2
  13. Unde este ACADEMIA lui MESZAR ? Ce jucatori tineri de marca au promovat la echipa mare ? Cum dracu se face ca, aia de la Academia lui Hagi ,scot jucatori tineri talentati si ii promoveaza cu, succes la echipa mare an de an si la Domnul Meszar ,foarte, foarte rar dar aceia ,tinuti rezerve de lux apoi se sting prin ligile a3a ,echipe judetene apoi se sting de tot ? Curios este ca, Academia lui MESZAR sunt printre primele locuri din tara ca, valoare ?

    2
    1
  14. La UTA sunt probleme , sunt probleme mari. Nu sunt bani, nu sunt jucatori , iar cei care sunt parca au uitat sa mai joace. Luam si din nimic goluri , iar in atac nu marcam . Pai cum sa aduni puncte. Locul 15 din 16 in clasament vorbeste de la sine. Ceva nu (mai ) merge. Undeva, ceva s-a rupt in cadrul echipei.

    4
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button