UTA Arad

Roman crede că remiza era echitabilă pe „Cluj Arena” și transmite un mesaj conducerii: „Avem nevoie de sânge proaspăt!”

Una dintre diferențele dintre startul sezonului trecut și cel de acum, la UTA, o regăsim în randamentul lui Alin Roman. Coordonatorul de joc al arădenilor e puțin concret în driblinguri, pase și finalizări, el având și pe „Cluj Arena” o șansă mare de gol la mijlocul primei reprize, la scorul de 0-0. Atunci, Codrea a trimis slab acasă, Roman avea prim-planul în fața lui Lefter, dar a încercat o execuție de efect ce nu i-a ieșit, când avea și varianta driblingului sau al unui șut mai sănătos.

U. Cluj s-a impus, până la urmă, cu scorul de 2-1 și Bătrâna Doamnă bifează a treia înfrângere externă din tot atâtea partide și rămâne cu două puncte în clasament. „Cred că am fost în joc de la începutul meciului, ca să zic așa. Ne-am creat destul de multe șanse, trebuia să înscriem, zic eu, din câteva oportunități pe care le-am avut în prima repriză. Nu știu, cred că un rezultat de egalitate era echitabil. Nu știu dacă meritau nici cei de la U Cluj victoria în seara asta, dar continuăm seria asta neagră, ca să zic așa. Nu știu ce se întâmplă, primim mult prea ușor goluri, lipsă de responsabilitate, ne pierdem omul în careu. Ar trebui să vedem, Mister știe mai bine, avem câteva zile să pregătim și să încercăm să mai și facem puncte, că asta e cel mai important”, a spus Alin Roman la finalul disputei de pe Someș.

Când se uită în jur, mijlocașul ofesiv al arădenilor vede tot mai puține soluții pentru depășirea crizei. „Ați văzut ce jucători au venit ei de pe bancă… Și la noi au venit, chiar dacă sunt tineri, dar trebuie să avem timp cu ei. A intrat și Papeau, care cât de cât a făcut diferența, cât a avut mingea, dar un pic prea puțin, ca să zic așa. Avem nevoie în continuare de jucători, nu știu, asta nu-i treaba mea, nu mă bag eu. Mister și cei din conducere, ei știu mai bine, dar, într-adevăr, avem nevoie, chiar avem nevoie de jucători, sânge proaspăt, ca să zic așa, cu chef de a face performanță. Asta avem nevoie, e mai complicat să te menții la un nivel decât să ajungi acolo”, a mai afirmat Roman.

Devenit al doilea căpitan al UTA-ei, după Alex Benga, experimentatul fotbalist timișorean recunoaște că socoteala din startul sezonului nu se potrivește cu cea de acum. „Da, cam asta ne-am propus, să ne batem un pic mai sus, dar la fotbal se schimbă obiectivele de la o lună la alta. Așa că acum încercăm să strângem rândurile, să încercăm să facem puncte, asta e cel mai important”, a concluzionat Alin Roman.








6 comentarii

  1. La remiza trebuie pus osul. Se citeste pe chipul jucătorilor arădeni, o liniște seniorala, atotlinistitoare. Sigur poate în particular nu e asa. Dar asa se vede. Au câștigat pe merit o stima La fotbal asta nu merge mult. Poate actuala exprimare să-i aducă cu picioarele pe pământ. Presiunea o faci din meserie și gradul tău de pregătire. E cazul lui Tordai. Îl pui pe banca, pe lista de plecări, și el arata ce poate. Nu poți face asta cu 15 jucători , dacă ei nu dau tot. Sau mai rău se gândesc la plecare.

    5
    0
  2. Elita la noi e,, burdusita” cu jucători de o singura repriza. Nu contează, prima sau a doua. La alegere ne uitam la tehnica sau înălțime. Asa se explica situația ca nici o grupare de la noi nu mai este inabordabila. Asa jucai cu FCSB, sau CFR, leger.? Un tehnic ca Papeau dacă juca 90 de minute, acum era ori la Bologna, ori la Villareal.!!

    1
    0
  3. Nu aveti nicio scuza Alin Roman !!! Cum de puteti sa jucati asa de slab dupa o saptamana de antrenamente ? De fiecare data gasiti numai scuze ?Sa gesesti atatea pase simple si preluari simple ca, fotbalist profesionist, mai este de spus ceva ? Aveti grija ca, urmatorul meci cu, Corvinul, aia va taxeaza de nu va vedeti daca nu va bagati mintile in cap si sa jucati fotbal nu turca !!! Nu va mai bateti joc de suporterii UTA-ei si jucati cum trebuie fotbal nu, sa dati mereu vina pe fel de fel de motive !!! Intrati pe teren si castigati pt. ca, nu mai este timp de vaicareli, UTA. are decat 2 puncte,ce mama naibii , vreti sa fiti ca, METALOGLOBUS din campionatul trecut, CIUCA BATAILOR ? UTA. NU MERITA ASA CEVA ?

    1
    1
  4. Te cred și eu, ca vine bucuros la tine pentru 10 mii, repriza.!! Și la ei în Franța, exemplu, suta e mare. Am luat un pui grill de 5 euro la un mic magazin și patroana s-a dus patru străzi, sa schimbe suta pe care i-am dat-o!! Pentru o repriza la banii ăștia prind chiar drag de oraș!

    1
    0
  5. Nu știu dacă doar pentru mine, dar, după o nouă înfrângere astăzi, trăiesc o frustrare mereu crescândă văzând cum jucători, pe care i-am avut în curte, veniți liber de contract, nu au fost considerați suficient de buni de către marele Nea Mircea, iar acum performează enervant de bine și constant! Și exact în compartimentul în care suferim cel mai mult, adică în atac! Și aici mă refer la Dumiter. O nouă dublă pentru Botoșani și în această seară! Frustrarea vine bineînțeles și pe fondul a nenumărate transferuri din care 5% au confirmat și 95% ne-au adus în situația financiară în care suntem acum. Plătiți ca să fie la număr. Plătiți ca să își revină din accidentări. Și revenim din nou la nesfârșita discuție a managementului dezastruos de la echipa noastră! Răspunde oare cineva pentru cei doar 18 jucători cu care am jucat astăzi la Cluj!? Jucători, nu fotbaliști!
    Din păcate trebuie să acceptăm că situația noastră financiară va face să pară un miracol dacă reușim evitarea barajului dar, sincer, sunt extrem de pesimist și cred că ne vom bate mai degrabă pentru a evita retrogradarea directă. Să dea Bunul Dumnezeu să mă înșel și să ne revenim mult peste așteptările mele! Forza UTA!

    1
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button