Liga a 2-aLiga a 3-aSuperliga

Nicu Modan semnează surpriza play-offului Cupei României: Bihorul o elimină pe Farul! Poli se califică și ea, alertă de derby în Vest!

După calificările celor de la Petrolul și Chindia, alte 11 formații au obținut accesul în grupele Cupei României după meciurile din această după-amiază. Printre ele se află și marea rivală a UTA-ei, Poli Timișoara, care a trecut acasă, cu 2-1, de AS Târgu Mureș. Unul dintre goluri a fost reușit de Cornel Ene, fost fundaș al arădenilor. Așadar avem alertă de derby în vest la tragerea la sorți a grupelor de vineri, 21 august, de la ora 15. Fiindcă a ocupat locul 7 în ediția precedentă a SuperLigii, UTA a fost ferită de emoțiile play-offului.

Tot din vest s-a calificat și FC Bihor, care a produs, poate, cea mai mare surpriză lăsând-o în fața televizorului pe Farul. Nicu Modan, bihoreanul stabilit la Chișineu Criș, cu 5 sezoane la Crișul și unul la Lipova, a semnat victoria cu 1-0 a orădenilor. Surpriză se poate chema și victoria divizionarei terțe, Minerul Lupeni, în fața Unirii Slobozia, formația de Liga 2-a pregătită de Ilie Poenaru, fostul antrenor al Bătrânei Doamne.

Dar iată ce s-a întâmplat mai exact în această după-amiază

Miercuri, 19 august 2026, ora 17:30

Blaj – Progresul Spartac 1-3

Jica 43 / Stanciu 31, Beșca 104, Marinescu 120+3

Corona Brașov – Tunari 3-2

B. Rusu 16, 71, Gavrila 53 / P. Andreaș 30, Bălan 76

CS Afumați – FC Voluntari 0-1

/  Babic 49

CSM Slatina – Sepsi OSK 0-2

/ N. Păun 91, Mawa 115

FC Bihor – Farul Constanța 1-0

Modan 13

Gloria Bistrița – Metalul Buzău 4-1 d. pen. (0-0, 0-0)

Au marcat la loviturile de departajare: Branimir Cavar, Mehdi Lehaire, Cătălin Șofroni, Emmanuel Asibey, respectiv Yasuhiro Hanada. Au ratat: Valentin Robu, Alexandru Saim Tudor (ambii Buzău).

Minaur Baia Mare – Corvinul 2-3

Șteau 7, Ciubăncan 78 / Bratu 25, 40, 55

Minerul Lupeni – Unirea Slobozia 1-0

Tiganj 90

Politehnica Timișoara – FC ASA Târgu Mureș 2-1

Ene 43, Marincu 49 / Samake 45+4

Popești-Leordeni – FC Bacău 0-3

/ Mitrică 11, Oasenegre 65, 75

USV Iași – Sporting Liești 1-2

Marin 16 / Voinea 64, Crihană 105+1

Miercuri, 19 august 2026, ora 20:30

Concordia Chiajna – SC Oțelul GalațiDigiSport, PrimaSport

Joi, 20 august 2026, ora 17:00

Steaua București – FK CsikszeredaDigiSport, PrimaSport

Joi, 20 august 2026, ora 17:30

CSC Șelimbăr – FC Botoșani

Marți, 18 august

CSM Reșița – Petrolul Ploiești 2-3

Visic 48, Chira 89 / Lucho Vega 31, D. Paraschiv 44, Tolea 109

Râmnicu Vâlcea – Chindia Târgoviște 1-1 (4-5 după penaltyuri)

Grigore 49 / Mihai R. 15

Au marcat la loviturile de departajare: M. Danciu, S. Ivan, Mitulețu, Dandea / Honciu, C. Neguț, Celea, Mboumbouni, V. Bogdan. Au ratat: Georgescu, Saraolu E. Nistor / Băluță, Grobry

FOTO: Dan Ille (bihon.ro)








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button