UTA Arad

Mihalcea nu știe cum să se raporteze la marea galerie utisto-corvinistă: „E important să avem susținere”

Foarte rare sunt situațiile în care galeriile unor formații ce se înfruntă în meci direct stau în aceeași peluză, una lângă alta, susținându-și favoriții. Se va întâmpla sâmbătă seara cu ultrașii înfrățiți ai celor de la UTA și Corvinul, care au dat un comunicat comun în care au spus printre altele: ”Îi îndemnăm pe toți suporterii care vor fi sâmbătă în tribune să se pregătească pentru o partidă de fotbal cu o atmosferă unică, în care, pentru 90 de minute, scorul nu va conta. Să lăsăm deoparte clasamentul și rezultatele pentru un weekend și să ne bucurăm de spectacolul pe care îl vom crea! Să susținem ambele echipe și să cântăm împreună! Acesta este farmecul unei noi întâlniri între frați, de această dată pe prima scenă a fotbalului românesc”

Adrian Mihalcea nu prea știe cum să se raporteze la ceea ce urmează pe arena „Francisc Neuman”, unde era obișnuit ca publicul, galeria, să fie 100% alături de UTA și mai puțin de formația adversă. Iar faptul că arădenii sunt într-un moment în care chiar au nevoie de suporteri îl determină pe tehnicianul „roș-albilor” să-i contrazică puțin pe fani, care spun că scorul nu contează la acest meci. „Pentru mine personal și am și transmis și echipei, acest meci contează foarte mult. Pentru mine e mult mai important să am eu susținere, eu și cu echipa mea. Nu știu, voi fi și eu surprins (n.r. de atmosfera de pe stadion). Eu am nevoie de susținere, avem nevoie de susținere, nu suntem într-o perioadă foarte bună și contează enorm de mult aproprierea publicului. Ce va fi, vom vedea. (n.r. Cum comentezi că în peluza galeriei arădene vor fi și fani ai echipei adverse?). Nici nu vreau să comentez pentru că e un detaliu care nu-mi aparține și nu consider că ar trebui să spun ceva”.

Totuși, antrenorul Bătrânei Doamne a experimentat deja un UTA – Corvinul, cu galeriile unite în aceeași peluză, doar că acest lucru s-a întâmplat la amicalul din toamna trecută (scor 1-2). Acum lucrurile sunt total diferite, brânza-i pe bani, cum se spune și arădenii chiar au mare nevoie de puncte ca să iasă din pasa proastă.








Un comentariu

  1. Pe la comuniști se aranja de un X, sau chiar 1 Depindea cum era văzut primul secretar. Important era ca unii sau alții sa nu plece acasă supărați.! Se cheltuiau bani și atunci. Nu se simțea, căci pâinea era tot 2 lei deși operatorii în domeniu abia o scoteau la cap. Acum e adevăr și realitate. Se vede meseria,, fie ea și ea de mana a doua. Tremura Aradul, dar cine e e de vina. Privind înapoi din 5 acțiuni, aproape 4 nu au dat rezultate. Bucuria unui loc 7 nu a fost dublata de grija unei căderi în gol. E de luptat și începutul e obligatoriu acum.!!

    1
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button