UTA Arad

Maxim nu acceptă statutul de favorit oferit de Mihalcea: „Suntem o nou-promovată, iar UTA are un joc consistent, i-au lipst doar execuțiile!”

Corvinul s-a simțit ca peștele în apă la Arad, unde a făcut 7 dintre cele 8 puncte pe care are în clasamentul SuperLigii, după cinci etape. Nou promovata hunedoreană joacă și mâine seară (ora 18,30) pe arena „Francisc Neuman”, dar din postura de echipă oaspete a „Bătrânei Doamne”. Arădenii nu au câștigat nici un meci în noul sezon, dar nici nu au pierdut în fața propriilor susținători. Totuși, cele două puncte din clasament, cucerite cu Oțelul și Rapid, sunt prea puține pentru pretențiile unei formații ce a câștigat play-outul ediției precedente de campionat și care vorbea de play-off la startul actualului campionat.

„La UTA, față de anul trecut, diferența o fac execuțiile, care până acum au întârziat să apară”

Florin Maxim vorbește chiar de această foame de rezultate a adversarului de mâine, pe care nu-l vede în dificultate din punct de vedere al jocului, ci doar al realizărilor ofensive. „Eu mă aștept la un meci disputat, pentru că și UTA are nevoie mare de puncte. Nu sunt într-o situație foarte bună din punct de vedere al punctelor. În schimb, din punct de vedere al jocului, dacă putem vorbi așa, mi se pare sunt destul de consistenți. Față de anul trecut, diferența o fac execuțiile, care până acum au întârziat să apară. Sau cel puțin așa văd eu lucrurile. Și anul trecut au încasat goluri, dar acum nu au marcat la fel de mult și asta se vede în zestrea de puncte. În mare, sunt aceeași echipă, plus câțiva jucători de care au avut nevoie și mă gândesc acum la Sinani, care a fost la originea unei situații în care Tzionis putea să scape singur cu portarul, în meciul cu Rapid. Sută la sută va fi un meci disputat, mai ales că mă aștept la un stadion plin. E un prilej pentru ambele echipe să-și arate dorința de a câștiga”, a spus antrenorul celor de la Corvinul.

Tehnicianul originar din Brad crede că UTA îi poate face rău echipei sale în special prin jucătorii săi ofensivi. „Sunt jucători inventivi în față, din nimic pot crea pericol. Acolo e și Roman cu execuție, trebuie să fie atent fundașul și să iasă în întâmpinare. Dar, și dacă ieși în întâmpinare, vede pasele pe culoare, deci sunt patru jucători în față, cei trei mijlocași ofensivi, Roman și benzile, plus atacantul. Sunt și jucători buni la unu contra unu, de asta spun că va fi un meci dificil pentru noi”, mai consideră „Max”.

Crede că Marius Coman are nevoie de încrederea și susținerea staffului tehnic utist: „Sper să deblocheze după meciul cu noi!”

Timp de două sezoane, Marius Coman a fost atacantul celor de la Corvinul, cu care a și câștigat singurul trofeu din carieră, Cupa României, în vara lui 2024. Acum, atacantul celor de la UTA pare blocat, dar Florin Maxim nu ar paria pe încă un meci fără realizări al „nouarului” lui Mihalcea. „Eu sper să se deblocheze după meciul cu noi și-i doresc baftă. Coman e un jucător în care eu am crezut și care, ca toți ceilalți, are nevoie de încredere și susținere. Și când au parte de aceste lucruri, sunt capabili să-ți dea absolut tot. Cum sunt și alți jucători de-ai noștri. Hrezdac a venit după o perioadă lungă în care a jucat mai puțin și-a câștigat locul, la fel ca și prima oară când l-am adus de la Arad. Și-a câștigat locul și acum, o zic răspicat, pentru că arată și consistența din jocul lui. Iacob la fel, e un jucător pe care l-ați avut la Arad și lui trebuie să-i dai încredere și e capabil să-ți ofere absolut tot. Drept dovadă, e în primii fundași laterali ai campionatului. Fiecare are modul lui de a lucra și de a-și capacita jucătorii”, a mai afirmat Maxim.

„Nu mă văd favorit, suntem o echipă muncitoare, care va lupta pentru fiecare punct. Atuul nostru – dezinvoltura”

Acesta a comentat și afirmația lui Adrian Mihalcea, despre statutul de favorită a celor de la Corvinul la derby-ul de sâmbătă seara. „Nu pot să zic că suntem noi favoriți. Avem un meci în deplasare, suntem o echipă nouă promovată, dar eu îl înțeleg cumva pe Adi Mihalcea. Neavând puncte și noi jucând tot la Arad, cumva se poate spune că am acaparat, să spunem așa, stadionul. Dar nu are legătură, eu nu consider asta niciodată în nici un meci. Le-am spus și la meciul de cupă, de la Baia Mare, că nu suntem favoriți și s-a dovedit. Am intrat rău în joc, am și primit un gol, după care am avut reacție prin execuțiile lui Mario (n.r. Bratu). A fost un meci dificil, pe hârtie eram noi favoriți, dar în timpul jocului s-a dovedit a fi altceva. Nu mă văd favorit eu și echipa noastră. Suntem o echipă muncitoare, care va lupta pentru fiecare punct, asta e clar. Atuul nostru ar fi dezinvoltura cu care abordăm jocurile. Eu zic că suntem și realiști, ne știm potențialul, dar, cum v-am spus înainte, știm că în orice moment se pot transforma lucrurile în Liga 1, pentru că sunt jucători cu calitate. Ne știm potențialul și atât. De fiecare dată îmi place să spun că avem punctele noastre forte, dar și punctele noastre mai puțin bune. Eu sper ca în jocul de mâine să speculăm punctele mai puțin bune ale UTA-ei și să ne adjudecăm victoria”, a mai punctat Maxim.

Și tot fostul fundaș stânga nu e de acord cu omologul său, care e de părere că unul dintre atuurile celor de la Corvinul este că joacă fără presiune: „Nu știu pe ce se bazează Mihalcea când spune acest lucru. Faptul că eu spun de fiecare dată că trebuie să jucăm ceea ce pregătim la antrenamente, nu înseamnă că nu avem o presiune. Și eu am o presiune în a deveni un antrenor bun, jucătorii mei au, la fel, aceeași presiune. Fiecare are obiective personale până să îmbinăm obiectivul total al echipei, așa că o presiune eu cred că avem cu toții”.

„…Înseamnă că Aradul va mai beneficia și de aportul sporterilor noștri, ambele părți și-ar dori să câștige”

Ca și Adrian Mihalcea, antrenorul celor de la Corvinul nu știe cum se vor desfășura exact lucrurile în peluza unită a suporterilor arădeni și hunedoreni. „Am auzit despre acest demers al galeriilor, sunt înfrățite, așa au hotărât ei, trebuie să le respectăm decizia. Ei sunt alături de noi peste tot, cel puțin ai noștri au venit peste tot. Dacă ei au hotărât să stea împreună, asta e, înseamnă că Aradul va mai beneficia și de aportul sporterilor noștri. Va fi un stadion, eu cred, plin. Sper ca atât noi cât și UTA, să ne ridicăm la un nivel bun, să producem un joc frumos”, a comentat Maxim,

Tehnicianul nu crede că scorul de mâine nu are importanță pentru fanii celor două echipe: „Suporterii așa au spus-o doar pentru presă. Atât fanii UTA-ei cât și fanii noștri, cred că și-ar dori, de o parte și de cealaltă, să câștige. Cumva, ne așteptam la mai mulți susținători la Arad, dar, având în vedere că facem și noi aceeași deplasare și ultima dată am făcut aproape trei ore până la Arad, trebuie înțeleși și fanii. Îți cam ia toată ziua să vii la meci și să te întorci acasă. Acum câți vor fi, le mulțumim și le mulțumesc anticipat, eu cred că vor fi totuși mai mulți. Poate și ora le permite, pleacă pe la ora 21.30 și asta înseamnă să ajungă la Hunedoara la ora 23, așa că ne așteptăm la mai mulți”.

„Pentru mine nu există titulari și rezerve”

Celor de la Corvinul le-a ieșit pasiența în meciul de Cupă, de la Baia Mare, pe care l-au câștigat bazându-se pe fotbaliști care au evoluat mai puțin în campionat. Mai mult, au câștigat, se pare, un fotbalist de prim „11”, mâine, cu UTA, pe Mario Bratu, autor al unui „hattrick” în de Dealul Florilor. „Asta le spun și băieților, echipa cam și-o fac ei la antrenamente. E clar că mai luăm unele decizii și în funcție de adversar, am spus-o de când am venit la Hunedoara de 5 ani și s-a adeverit, nu există pentru mine titulari sau rezerve. În meciul de la Baia Mare am folosit jucătorii care au jucat mai puțin și aveau nevoie de minute. Asta nu înseamnă că mâine nu pot începe chiar și cu Mario titular sau alți jucători. Mă gândesc strict la forma lor, la ce oferă și adversarul, pentru că trebuie să fim atenți și la punctele bune ale adversarului. Ne-a ieșit pentru că meciul a mers bine pentru noi, am schimbat la pauză jucătorii care aveau cartonașe galbene, tocmai să nu se întâmple cumva, ceva. Ne-a ieșit bine și chiar sunt bucuros pentru acest lucru”, a mai declarat Maxim.

Ca și UTA, Corvinul se afla în urne la tragerea la sorți pentru grupele Cupei României, de azi, de la ora 15. „Chiar nu avem preferințe, ne gândim doar să putem lega, cumva, deplasările. Și acum, mâine, băieții au o săptămână de când sunt în cantonament. Știu că nu e ușor nici pentru ei, nici pentru noi, ca staff, dar până acum din două meciuri am obținut trei puncte și o calificare și mai urmează meciul de mâine. Eu sper să ieșim foarte bine din această săptămână și să meargă acasă, să se odihnească. Chiar au muncit săptămâna asta și mai rămâne să iasă totul cum am plănuit și mâine”, a conchis Maxim, la conferuința de presă susținută la Hotel Intercontinental.

Corvinul nu are absolut nici o problemă de lot pentru meciul cu UTA.








Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button