Radu Mărginean le dă putere: Juniorii mari ai UTA-ei au bătut și vicecampiona, 25 de goluri „roș-albe” în porțile Ghirodei și Gloriei!

Nu doar prima echipă a UTA-ei a jucat în weekend pe teren proriu, în meciul terminat fără goluri cu Corvinul Hunedoara, ci și toate echipele academiei „roș-albe”. Sâmbătă și duminică, pe „Motorul” și Șega, utiștii au bifat 5 victorii și un singur eșec și acela conturat pe finalul partidei cu Universitatea Craiova, la categoria de vârstă U 17. Dar să le luăm pe rând:

Liga de Tineret: Academia UTA – Universitatea Craiova 1-0
Băieții antrenați de Sandu Gaica, Adi Ungur și Nicholas Stupar au obținut al doilea succes al săptămânii la Arad, în fața unor juniorilor mari ai unor academii importante din România. După 2-0 cu U. Cluj, UTA a trecut cu 1-0 și de Universitatea Craiova, la capătul unei prestații solide în special din punct de vedere tactic.
Arădenii au acceptat posesia superioară a adversarilor, pentru a le pune probleme prin atacuri rapide și directe în momentul în care au recuperat mingea. Golul a căzut în minutul 40, când Zvenca a reluat cu capul în plasă, de la colțul scurt, după centrarea lui Margan. Tot atacantul utist a mai avut două șuturi bune din interiorul careului, unul ducându-se de puțin peste transversală, iar celălalt pe lângă bara de la colțul lung. Și Gherman a avut o situație clară de gol, după pasa liftată a lui Hangu, reluând cu capul peste poartă.
Oricum, arădenii s-au apărat foarte bine și portarul Popescu nu a avut mult de lucru în fața vicecampionilor U 17 en-titre. Victoria a fost sărbătorită în fața lui Radu Mărginean, care – parcă – le dă forță de din Ceruri foștilor săi elevi
UTA U 18: Popescu – Cijevschi, Bituleanu, Sabău, Mărgan – Macovei, Picioruș – Dogan (90+2 Antochi), Șerban (60 Gherman) – Hangu (81 Popa) – Zvenca (81 Roateși).
După 4 etape, UTA face parte din grupul de patru formații ce conduc clasamentul cu 9 puncte. Celelalte sunt Oxigen București, Academia Viitorul Cluj și Csikszereda.

Liga Elitelor U17: Academia UTA – Universitatea Craiova 2-5
În schimb, medaliata cu bronz în Liga Elitelor U 16 avea să plece cu toate punctele de la Arad. UTA și Universitatea au fost la egalitate la pauză, după reușitele semnate Bătrân-Buchardt (min. 41), respectiv Șurcă (34). Dolea (50) și Drochioi (52) i-au dus pe olteni la 3-1, Mihalca a redus din diferență, în minutu 67 și UTA a forțat egalarea. Însă, golul 3 al arădenilor nu a mai venit, ci Universitatea s-a distanțat în minutele 88 și 90+2, prin Mișan și Crișan.
Marius Ciubăncan i-a utilizat pe: Andreescu – Balabaș (85 Boka), M. Rădoi, Bacalu , Vidac (46 Oraș) – Cotuna (55 D. Rădoi), Burtă – Pelău-Oprea, Manolache (55 Sulea), Popov (55 Mihalca) – Bătrân-Buchardt.
Cu 4 puncte din 12 posibile, utiștii ocupă locul 8 în seria de Vest a Ligii Elitelor U 17.

Liga Elitelor U 16: Academia UTA – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 13-0
Scorul weekendului l-a realizat deținătoarea bronzului în Liga Elitelor U 15. Jucând acum la o categorie de vârstă mai mare, formația antrenată de Dinu Donca și Costel Bogoșel a avut antrenament cu public cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Tabela s-a oprit la 13-0, după golurile semnate de Urs (11, 55), Antal (18), Iovanovici (35), D. Popa (39, 62, 84), Dascălu (73), Muscalu (77), Gallizioli (80, 85), Bâtea (88) și Paven (90).
UTA U16: Rugea – Iovanovici (46 Dascălu), Rozniciuc, Muscalu, Antal – Radu (59 Bâtea), Vonea (46 Barta) – Gallizioli, Popa, Oniț (46 Baltag) – Urs (59 Paven).
În seria a 4-a, „roș-albii” au punctaj maxim după patru etape, ca și U. Cluj, de altfel, trupa de Someș chiar cu un golaveraj superior.

Liga Elitelor U 15: UTA – CSS Ghiroda 1-0
Mult mai echilibrat a fost duelul jucătorilor născuți în anul 2012 și mai mici. Până la urmă, UTA s-a impus cu scorul de 1-0, golul venind de la Gorea, în minutul 63.
Arădeanul a înscris spectaculos cu un șut de la 25 de la metri și UTA ajunge la cota 9 puncte, fiind pe locul 4 în seria de Vest a Ligii Elitelor U 15.
Mihai Roșca și Daniel Donca i-au aliniat pe: Pașca – Breban, Vinter (46 Burcă), Lăzărescu, Mustață – Nagy (76 S. Fricățel), Gorea, Ilisie, Oprea (46 Pop) – Talpaș, Ciocondar (55 D. Fricățel).
Liga Elitelor U 14: Academia UTA – CSȘ Gloria Arad 4-0
În întrecerile juniorilor mici, din Liga Elitelor, în care nu se întocmesc clasamente, am avut parte de derby-uri arădene, pe terenul „Șega“.
În duelul jucătorilor născuți în anul 2013 și mai mici, UTA a depășit-o cu 4-0 pe CSȘ Gloria. Crișan a reușit o „dublă”, celelalte goluri fiind înscrise de Pantiș și Bondor.
Abdoualye Diarra a contat pe: Petrică – Predoiu, Bouhar, Vaida, Dumitrean, Szentesi, Tulvan, Crișan, David, Bondor, Pantiș. Au mai jucat: Sibnische, Blaj, Iuga, Șerban și Miclea.
Liga Elitelor U 13: Academia UTA – CSȘ Gloria 7-0
Și mai clar a fost succesul puștilor lui Radu Anca în fața „galben-albaștrilor” arădeni. UTA s-a impus cu 7-0, după „hattrickurile” semnate de Țucudean și Ile, plus reușita lui Papp.
UTA U 13: Panin, Gușet, Popa, Dan, Mardare, Roman, Cura, Papp, Suciu A., Suciu R., Năstasă, Roșca, Ile, Știrb, Bîzău, Caia, Erașcu, Țucudean, Crețu și Barbu.







