Adi Mihalcea: „Victorie cu gust de șampanie franțuzească, când ai inimă poți suplini problemele de lot”

În sezonul precedent, UTA pierdea primul meci în etapa a 8-a, cu Rapidul (0-2), iar acum s-a deblocat în runda a 7-a, cu o altă formație bucureșteană, cu pretenții, FCSB. E primul succes al arădenilor într-o deplasare împotriva formației patronate de Gigi Becali, chiar dacă acesta nu a venit în capitală, ci pe „neutrul” de la Târgoviște.
Bucuria a fost mare, cât o descătușare pentru jucători, dar și pentru Adrian Mihalcea, care simte că poate construi plecând de la acest succes de prestigiu, în fața celei mai bogate formații din SuperLigă.
După meci, antrenorul celor de la UTA a fost inspirat de un prieten dinamovist care i-a promis un bax de șampanie pentru că echipa sa a trecut de rivala bucureșteană, chiar înainte de derby-ul de duminica viitoare. „Victoria are un gust bun, ca o șampanie franțuzească, că tot am primit de la o persoană importantă, dinamovist ce-i drept, un bax de șampanie. E frumos, mai ales din postura mea, dar e plăcut pentru noi după perioada pe care am avut-o. Era foarte important să reușim un astfel de rezultat, ca să putem să ieșim din această stare de nesiguranță. Când și câștigi contra unei echipe foarte bune a campionatului, lucrurile se văd ok. Nu numai golurile, cât și și faza defensivă, că noi am suferit mult în primele meciuri. Și așa, cu această dorință, cu această – până la urmă – nepăsare, că la înfrângeri nu mai știam cum suntem, uitați-vă că se pot face rezultate mari”, a spus Adi Mihalcea după partida cu de la Târgoviște.
Întrebat cum a citit tactic disputa cu formația lui Marius Baciu, antrenorul arădenilor a spus: „Știam că pot schimba sistemul și că au jucători foarte rapizi și tehnici în față. Mai ales în a doua repriză, dar și în prima, am încercat să blocăm foarte bine centrul terenului, să-i direcționat către margine. Le-am dat centrările, căci știam că avem doi fundași cât de cât înalți și buni. Apoi, ne-am pregătit cât am putut de bine la fazele fixe, ei fiind redutabili. Iar în a doua repriză, am pregătit multă tranziție pozitivă. În momentul în care joci închis în jumătatea proprie și ai 9 din 10 jucători în permanentă mișcare defensivă, e greu să pleci pe contraatac. Am avut aceste contraatacuri și ne-au ieșit. Asta am pregătit, noi avem un joc la fel de când sunt la echipa asta. Avem problemele noastre de lot, dar când ai inimă, se poate suplini. Acum vom vedea meciurile următoare”
Totodată, Adi Mihalcea pare să fii găsit cheia de care vorbea în primele etape și aceea a fost găsirea unor prieteni. „Simțeam că noi putem să creștem, am făcut un meci foarte bun și etapa trecută cu Corvinul. N-am câștigat, dar am avut un joc consistent. Toată săptămâna am mers pe un lucru și acela că în perioadele acestea nefericite, individual și colectiv, ai nevoie de prieteni lângă tine. Ai nevoie de oameni care să te susțină și să te înțeleagă și atunci se pare că i-am găsit. Noi suntem între noi, dar fiecare când pleacă acasă trebuie să aibă cineva care îl susține. Perioada a fost dezastruoasă! Și în timpul antrenamentului, dacă dădeau o pasă greșită, toți erau cu capul jos. E destul de greu să-i scoți, dar îmi pare bine că am reușit”.
Ca și fost dinamovist, tehnicianul și-a spus părerea și despre derby de România, ce urmează weekendul viitor. „În derbyuri mi-e greu să cred că e o favorită. Dinamo este o echipă bună și foarte competitivă, în momentul acesta, iar la FCSB văd o groază de probleme, dar până la urmă mă aștept la un meci frumos și în derby se poate întâmpla orice”, a opinat Mihalcea.
Pentru UTA urmează alte două meciuri în 6 zile, miercuri, la Lupeni, în Cupă și sâmbătă, acasă, cu Csikszereda, în SuperLigă.








Acuma dupa aceasta victorie foarte frumoasa obtinuta de UTA, trebuie sa iti tii promisiunea fata de ADI MIHALCEA pt. al cinsti personal pt. ca, merita !!!
GIRO ? Despre tine este vorba,chiar nu te-ai prins ?
Deci, aici gata, sar in sus…cat naiba mai vorbim de Dinamo si de alte echipe !??! Cum naiba sa fii bucuros pentru victorie in primul rand ca esti dinamovist si ca primesti sampanie de la ei, iar doar apoi sa vorbesti de UTA ?!!?
Nu am nimic personal cu Mihalcea, insa ma scoate din minti cand il aud mereu ca el e mare dinamovist si vorbeste de Dinamo, ca ce va fi in derby si alte lucruri care nu privesc UTA !
Nu ma intereseaza nici Dinamo, nici Slobozia. Lampard e antrenor la Coventry cu care a promovat acum in Premier League, va juca impotriva lui Chelsea si a echipelor rivale cu Chelsea…niciodata nu va vorbi despre trecutul sau si Chelsea la conferintele de presa, ci numai si numai despre Coventry…altfel, va fi demis in secunda doi.
Sa il invete odata cineva pe Mihalcea ca el este antrenorul UTA-ei, echipa care castiga campionate la rand cand Dinamo nici nu exista inca…iar daca este intrebat la coferintele de presa despre Dinamo, sa declare ca el este antrenorul UTA-ei in acest moment si nu vorbeste despre alte echipe. Full stop !
Cum naiba sa ceri jucatorilor (multi care au jucat si la alte echipe unde s-au simtit bine, vezi Papeau) sa se mobilzeze 100% cu sufletul pentru UTA, cand tu antrenorul vorbesti cu mare simpatie despre Dinamo si Slobozia si plangi pentru ele !???!
Ori este 100% pentru UTA Mihacea, ori sa plece !!
Pe mine nu ma intereseaza nicio echipa, nici macar alea infratite sau cum or fi, pe mine ma intereseaza doar UTA. Full stop.
(Daca as fi in sala de conferinte de presa, in momentul in care l-as auzi pe Mihalcea pronuntand numele de Dinamo sau Slobozia, as da cu oua si rosii in el !)