UTA Arad

Mihalcea e mulțumit că UTA a evitat derby-ul cu Poli, în Cupa României: „Ar fi fost război și nu aveam nevoie acum de asta!”

Marile rivale din vestul țării fac parte din aceeași grupă (A) a Cupei României, dar nu se întâlnesc în meci direct. UTA a debutat cu un 3-0 pe terenul celor de la Lupeni, iar Poli a cedat, 0-2, cu frații de la Rapid, în jocul disputat la Sibiu, joi seară. Arădenii mai joacă acasă, cu Botoșani și în Giulești, în timp ce timișorenii se deplasează și ei la Lupeni și o găzduiesc pe Corvinul.

Adrian Mihalcea recunoaște faptul că s-a bucurat că Bătrâna Doamnă nu-și întâlnește rivala de-o viață și a explicat și de ce. „Ar fi fost o presiune…Știu că ar fi fost un spectacol în tribune, dar mai știu că ar fi fost acest război și cred că nu aveam noi nevoie în acest moment de un astfel de meci. Suntem și aglomerați, nu ne aflăm – totuși – într-o situație foarte bună și trebuia să fim pregătiți mental poate mult mai bine pentru o luptă. Că ar fi fost o luptă și nu cred că ar fi fost momentul pentru noi. Poate ne vom întâlni în fazele superioare ale cupei, când lucrurile vor sta altfel, dar în acest moment n-aș fi vrut, sincer”, a spus tehnicianul arădenilor.

Mihalcea a demonstrat și la Lupeni că pune mare preț pe și pe Cupa României, din moment ce a început meciul cu „11”-le ce a bătut FCSB-ul. „De fiecare dată, în campionat și acum în Cupă vor juca cei care vor fi în formă. Nu voi mai face niciun fel de schimbări, nu una e competiția unuia sau alta competiția celuilat, cine e în formă intră pe teren, chiar și când o să jucăm tot la trei zile. De asta nici nu i-am menajat, nici n-am vrut să existe alibiuri după. Dar, jucătorii sunt foarte bine, avem și un moral bun acum. Trebuie să recunosc, există un grad de oboseală, dar nu mă interesează și nici pe ei nu trebuie să-i intereseze. Până la urmă, n-am făcut decât să jucăm, n-am avut niciun antrenament. Să spunem că drumul, cel de la Lupeni, a fost puțin mai greu, dar suntem acasă și jucăm acasă, asta este important. Și avem timp să ne odihnim după meciul acesta, cu Csikszereda”, a completat antrenorul „roș-albilor”.

UTA, Rapid și Corvinul au luat un mic avans față de celelalte trei echipe din Grupa A a Cupei, Lupeni, Poli și Botoșani. „E prematur să vorbim despre echipele calificate, vom vedea după a doua partidă. Într-adevăr, după prima etapă, parcă au ceva în plus primele trei clase, dar după a doua etapă sigur se va știi mult mai clar”, a comentat Mihalcea.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button