„Corbii” se despart de Arad cu prima înfrângere „acasă”: Corvinul – Universitatea Craiova 0-1

Campioana i-a produs prima înfrângere „acasă”, la Arad, Corvinului, care se va muta la Petroșani din luna octombrie, la reluarea SuperLigii, după pauza destinată naționalelor. Aproximativ 5 mii de spectatori au asistat la primul succes extern al Universității Craiova, semnat Alex Cicâldău, în startul reprizei secunde.
Oltenii au luat tare nou promovata și și-au creat ocazii importante în primele 10 minute. T. Băluță și Al Hamlawi au tras bine din afara careului, primul întâlnind opoziția lui C. Sandu, iar palestinianul trimițând alături. Mare a fost șansa puștiului Matei, din minutul 10, când a primit o minge în 12 metri lateral dreapta, dar a tras pe mijlocul porții și Sandu a respins cu piciorul.
Hunedorenii și-au luat măsuri, au apelat și la mingi lungi pe ieșirea din apărare și jocul s-a echilibrat. Ba chiar balanța a început să se încline în favoarea lor. Pîrvulescu a fost primul ce l-a încercat pe L. Popescu, mai întâi cu un „cap” din mijlocul careului și mai apoi cu un șut din afara careului, chiar pe mijlocul porții. În minutul 38, Yeboah l-a angajat în careu pe Espinosa, dar Stevanovic a făcut o alunecare perfectă în fața atacantului peruan. Acesta din urmă a devenit servant la ocazia rarisimă din singurul minut de prelungire acordat de Gabriel Mihuleac. Nicolae Pîrvulescu a rămas singur în 11 metri, ușor lateral stânga, dar a deschis prea mult latul și mingea s-a scurs agonizant, pentru gazde, pe lângă bara din stânga lui Popescu.
Universitatea Craiova a avut o altă față la revenirea de la cabine. Mai întâi, a fost șutul peste poartă al lui Matei, după care, în minutul 51, Alexandru Cicâldău a modificat tabela. Bancu a dat una dintre pasele sale chirurgicale, mijlocașul oltenilor s-a infiltrat perfect, a preluat exact și l-a executat pe Sandu cu piciorul stâng, din mijlocul careului de 16 metri. 5 minute mai târziu a venit replica gazdelor, cu un șut din întoarcere, din zona punctului cu var, al lui Yeboah, care – însă – s-a dus exact în brațele lui Popescu. Al Hamlawi și Băluță au trecut pe lângă golul de 0-2, după care jocul a intrat într-o fază confuză. asta și pentru că schimbările nu au adus un mare plus în jocul combatantelor. La Corvinul a jucat pentru prima oară, de la revenire, și Roger jr., însă fostul utist nu a produs nimic pentru echipa sa.
Când Florin Maxim a făcut ultimele înlocuiri, în spatelke stadionului a început focul de artificii de la ora 22, ce anunța finalul showu-lui muzical „La Apus”. Iar nou intratul Goodlad putea întregi tabloul cu un gol de kinogramă, însă Popescu s-a arcuit la „torpila” de la 25 de metri a nigerianului. Ca o echipă matură, Universitatea a controlat tactic finalul partidei, iar Corvinul nu a mai produce nici măcar forcingul de final. S-a terminat 1-0 și campioana câștigă prima deplasare stagională, în etapa cu numărul 9.
Formații:
Corvinul: C. Sandu – Fl. Iacob, Ivancevic, Manolache, Neacșa – Carăruș (81 Deaconu), Ribeiro (Roger jr. 65) – Yeboah, Fabry (Goodlad 81), Pîrvulescu (Hayatu 81) – Espinosa (Gillard 65). Rezerve neutilizate: Frănculescu, Drîngă – Fl. Ilie, Hrezdac, Abualnadi, Okoro. Antrenor: Florin Maxim
U. Craiova: L. Popescu – Romanchuk, Stevanovic, Screciu – Mora (Teles 86), T. Băluță, Cicâldău (Lameira 86), Bancu – D. Matei (Băsceanu 69), Al Hamlawi (Nsimba 58), Etim (Baiaram 69). Rezerve neutilizate: G. Maxim, Sava – Rădulescu, Roux, Crețu, Tavares, Elisor. Antrenor: Felipe Coelho
Arbitri: Gabriel Mihuleac (Iași) – Ferencz Tunyogi (Sălaj), Ioan Corb (Satu Mare). Rezervă: Sorin Vădana (Cluj)
VAR: Adrian Costreie (Ilfov), Stelian Slabu (Brașov)
Observator FRF: Marian Salomir (Cluj)
Delegat LPF: Octavian Goga (Brașov)







