Alte sporturi

CSM Arad și Academia Daniela Dodean intră în febra competițiilor interne: Strună – înlocuită de sârboaica Vanjo!

Tenisul de masă arădean este reprezentat în campionatele naționale pe echipe de cele două formații de fete: CSM Arad în Superligă și Academia Daniela Dodean, proaspăt promovată în Divizia A (liga a doua). Iar startul se dă la sfârșitul acestei săptămâni!

CSM Arad, antrenori Cristian Dodean, Patriciu Muntean și Andreea Fistyulof, va evolua în Sala Romsilva din București, acolo unde este programat turul Superligii feminine. În formula: Alesia Sferlea, Maja Vanjo (foto, Serbia, jucătoare de lot național, componentă în sezonul trecut a echipei Academiei Dodean), Iarina Precup și Daria Măguran, arădencele vor juca în perioada 24-27 septembrie, în ordine, cu: CS Gloria Bistrița și CS Steaua București, ambele meciuri programate joi, 24 septembrie, Victoria Carei și Rapid București, ambele vineri, 25 septembrie, CSM Constanța și CSM Mediaș, ambele sâmbătă, 26 septembrie și CS Comunal Dumbrăvița, duminică, 27 septembrie.

De menționat că sârboaica Vanjo o înlocuiește în lot pe Adela Strună, care a semnat cu CS Gloria Bistrița. Fetele vor fi însoțite și coordonate în capitală de Cristi Dodean. Returul Superligii se va disputa în primăvara anului viitor.

În schimb, echipa Academiei Dodean, antrenori Adrian Dodean și Bogdan Roman, în formula Maya Madar, Nadalia Ionașcu și Ayana Radu, va juca turul Diviziei A la feminin în perioada 25-27 septembrie în sala CSM din Moinești.

Arădencele le vor întâlni, în ordine, pe: CSM Moinești, CSM Constanța II și CSM Bistrița, toate trei meciuri programate vineri, 25 septembrie, CSM Slatina, LPS Constanța I și CSM Craiova I, toate trei jocuri sâmbătă, 26 septembrie și CS Politehnica Iași, duminică, 27 septembrie. Din lotul Academiei face parte din acest an și sârboaica Jelena Stefanovic, dar ea nu poate juca în această primă fază a campionatului.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button