Unirea Sântana

Sântana a dărâmat tabu-ul CS U Alba Iulia prin golul căpitanului! Abrudean: „Spirit și organizare!”

În stagiunea precedentă, Unirea Sântana obținuse victorii pe terenuri mult mai grele în județul Alba, Blaj sau Cugir, dar nu și la Micești cu CS Unirea Alba Iulia, care – de altfel – i-a și învins la scor pe „roș-negrii”: 6-1. Revanșa a venit astăzi, după un succes la limită, dar atât de prețios, care o urcă pe formația din județul nostru pe un provizoriu loc 2. Cel care a decis soarta punctelor a fost căpitanul-golgheter, Ciprian Rus, după o reușită din 7 metri, la centrarea lui Burcă.

Adrian Abrudean a subliniat importanța victoriei, mai ales după seria de 5 meciuri în 13 zile pe care echipa sa le-a jucat. „Am obținut o victorie extrem de prețioasă, muncită, venită în urma unui program extrem de încărcat în ultimile două săptămâni și cu probleme de lot. Am jucat împotriva unui adversar care are în ADN combativitatea și agresivitatea, iar cele trei puncte sunt mai mult decât meritate. Ele au fost obținute în urma unui joc extrem de bine organizat pe ambele faze și cu o atitudine foarte bună. Prin urmare, băieții merită cele mai sincere felicitări și aici mă refer și la cei care au intrat foarte bine de pe bancă. Pe lângă gol, puteam să închidem jocul puțin mai repede, la ocaziile lui Jinga ți Felea, dar și ratările fac parte din joc. Mă mulțumește ce am văzut azi ca spirit și organizare”, a fost concluzia lui „Știli”.

În județul Alba, „uniriștii” nu au putut conta pe Giosu și Nica, jucători cu pretenții de titulari, dar nici Melniciuc. „Aștept cu nerăbdare revenirea jucătorilor accidentați, pentru că ne așteaptă un program extrem de greu in perioada următoare. Avem meciuri cu echipele de lângă noi, mergem la Șag și vine Blajul și aș avea nevoie de toată lumea”, a fost concluzia lui Abrudean.

CS Unversitar Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1

Cum s-a marcat golul:

0-1 (Min. 35): Centrare Burcă din stânga și, din 7 metri, central, Ciprian Rus a reluat din prima, profitând de indeciziile lui Rusu și Pauletti

Formații:

CSU: Pauletti – Lupșa, Rusu, R. Popa, Gheoghiu – R. Stanciu, Trifu, E. Vlad, Pandor (61 Trișcă-Sălăgean) – Stănilă (61 Adawi), Velțan. Antrenor: Nicolae Ghișa.

Sântana: Gârlea – Felea, Petruț (76 Nistor), Paşca, M. Vlad – Iuga, Ancateu (61 Budihală) – Haloş, Jinga, Burcă (76 Rotar) – C. Rus. Antrenor: Adrian Abrudan.

Arbitri: Adrian Horvat – Lucian Armeanu, Alexandra Cîrdei. Rezervă: Leopold Herczeg (toți 4 din Hunedoara).

Observatori FRF: Gero Szabo, Melian Nădășan (ambii din Cluj).

FOTO: ziarulunirea.ro








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button