Fotbal judetean

La 40 de ani fără două zile, Abdoualaye Diarra a făcut meci aproape perfect în succesul lui „Vladi” la Bocsig: „Meritat!”

Unul dintre rezultatele neașteptate ale rundei a 8-a din Liga a IV-a Mavros s-a înregistrat la Bocsig, acolo unde Olimpia a pierdut al doilea meci la rând, după „dușul rece” de la Pâncota: 0-4. CS Vladimirescu s-a impus cu 2-1, deși gazdele au avut o ocazie imensă de egalare chiar în ultimul minut de joc. Ivorianul David Zapka a trimis peste poartă din poziție ideală și punctele au venit lângă Arad.

Însă, un alt fotbalist orginar din Coasta de Fildeș poate fi luat în calcul pentru titlul de jucătorul meciului. Abdoulaye Diarra împlinește mâine, 13 octombrie, 40 de ani și a jucat primele sale minute în acest sezon. Africanul sosit în urmă cu 26 de ani la Arad, ca fotbalist al UTA-ei, în Liga 2-a, e antrenor secund la prima echipă a celor de la Vladimirescu, dar și la formațiile de juniori C și F. „Lipseau Mariș și Vasilca și echia avea nevoie de un fundaș. Am îmbrăcat imediat echipamentul, deși în acest sezon nu am mai jucat deloc și cred că am făcut maximum 3-4 antrenamente complete. Inițial, credeam că o joc o repriză, 60 de minute, dar a fost nevoie de mine 90 de minute și am strâns din dinți. Și eu cred că prestația noastră bună din apărare a fost cheia acestei victorii, meritate, până la urmă. Partida a fost destul de echilibrată, doar că noi ne-am fructificat ocaziile și la 1-2, puteam închide meciul, în special la ocazia lui Doboș. Am mai avut o fază la care am fi scăpat singuri, dar gazdele au aruncat o a doua minge în teren și arbitrii au oprit meciul. Nu a fost un gest deloc frumos și noi am riscat să fim egalați la ultima fază. Era păcat să pierdem din nou puncte la Bocsig, după ce și sezonul trecut ne-au egalat pe final, dintr-un penalty. Sunt trei puncte mari pentru noi, intrăm și noi în calcule pentru play-off, însă, dacă vrem să fim acolo, nu mai avem voie să pierdem puncte aiurea, ca și cu Zădăreni sau Pâncota”, afirmă Diarra, care în cariera sa a jucat fundaș sau mijlocaș stânga, dar de câțiva ani s-a reprofilat apărător central.

David Zapka, cel care a ratat egalarea pentru Olimpia, e celălat fotbalist ivorian care joacă în Liga IV-a Mavros. „Ne cunoaștem de anul trecut, am făcut schimb de numere de telefon, mai vorbim din când în când. David e puțin supărat, căci s-a pregătit în vară cu Viitorul, dar nu putut să plece în Liga 3-a. E încă tânăr, poate la vară. Fiind de atâția ani la Arad, m-am implicat să ajut cu ceea ce pot și alți fotbaliști din Africa sosiți să joace fotbal aici, îmi amintesc cum eram eu când am venit la UTA și nu mi-a fost ușor să mă acomodez. Acum Aradul e casa mea, sper să pot ajuta și eu cum pot și cât mai pot fenomenul fotbalistic”, mai afirmă Abdoulaye Diarra, care o mai pregătește și pe UTA U14, cu care e angrenată în Liga Elitelor.

Mâine, 13 octombrie, ivorianul împlinește frumoasă vârstă de 40 de ani. „Tot ce-mi doresc este să fiu sănătos. Eu și familia mea și pe toți cei dragi mie. Iar aici includ și familia fotbalului arădean. Sunt recunoscător arădenilor din fotbal pentru am avut posibilitatea muncesc și să mă dezvolt aici ca și om și, cum am spus, vreau să dau cât pot eu de mult înapoi”, mai transmite Diarra.

Revenind la meciul de la Bocsig, Busuioc a deschis tabela chiar înainte de pauză, dintr-un penalty obținut de A. Iancu, iar D. Florea a egalat la 2 minute de la startul reprizei secunde, la o fază la care oaspeții nu sunt convinși că mingea a depășit linia cu toată circumferința. Victoria oaspeților s-a conturat la o fază confuză ieșită după cornerul lui Vereș. P. Măgulean a trimis spre poartă, dar mingea pare că a fost deviată decisiv de Rădac.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button