UTA Arad

Mihalcea – inspirat de Șumudică: „Realitatea e că în play-off scapi de grijile retrogradării”

UTA și CFR Cluj se întâlnesc în etapa a 11-a din SuperLigă, duminică, la Arad. Arădenii sunt pe locul 12, la cota 12 puncte, cu patru mai puține decât „feroviarii” de pe Someș, iar cel care vorbește despre obiectivul salvării de la retrogradare este Marius Șumudică.

De altfel, CFR-ul e chiar în „buza” play-outului, la o singură lungime de undă de Farul, însă tehnicianul ei a spus-o clar, după succesul de luni, de la Mioveni, 1-0, cu FC Argeș: „Anul ăsta este unul de tranziție. Nu avem ce ne trebuie anul acesta să prindem play-offul. Din punctul meu de vedere, CFR-ul nu este de primele 6 și nu o spun ca să fiu umil sau fals. Eu știu ce se întâmplă, cu ce echipe ne batem acolo și sunt mult peste noi. În plus, e foarte greu să umbli la mentalul jucătorilor când știi că nu pot juca în cupele europene. Eu am pierdut 19 jucători de anul trecut, 19! Și atunci am luat-o de la zero. Eu doar pot să formez o echipă pentru la anul, obiectivul meu este să mă salvez de la retrogradare, să fug de locurile de baraj. Fie că voi mai fi sau nu aici, la anul. Jucătorii, jos pălăria, pentru că și-au redus salariile considerabil, au pierdut bani foarte mulți. Le mulțumesc pe această cale, fiindcă chiar fac sacrificii. Pentru mine jucătorii sunt niște eroi”. 

Adrian Mihalcea e convins că adevăratul obiectiv al „alb-vișiniilor” e cu totul altul și totul e o strategie bine gândită de „oficialii” adversarilor de peste trei zile. „Nu cred că Marius Șumudică se gândește că nu se poate bate pentru play-off. Poate că, în anumite momente, este util să reduci presiunea, dar obiectivul rămâne important. Este o strategie a clubului, a antrenorului, dar am văzut un joc consistent din partea lor în ultimele două etape. Nu cred că Marius Șumudică s-a dus la CFR ca să se bată la retrogradare, așa cum a declarat. Nu cred că în momentul de față este cineva din clubul acela care nu se gândește la play-off. Au bătut o echipă de play-off, etapa trecută, pe FC Argeș, și s-a bătut de la egal la egal cu Universitatea Cluj, doar unele momente ale jocului făcând ca echipa CFR-ul să nu câștige. Nu am cum să spun că CFR Cluj este o echipă slabă, nu am cum. Au și un lot numeric și calitativ”, a declarat antrenorul „Bătrânei Doamne” a fotbalului românesc.

Gândindu-se mai bine la ceea ce declară și susține Șumudică, Adi Mihalcea preia, oarecum, obiectivul CFR-ului. Asta chiar dacă admite că echipa sa are o problemă mare a meciurilor din deplasare. „Realitatea este că, odată ajunsă în play-off, o echipă scapă de grijile retrogradării. La fel ne gândim și noi, încă luptăm pentru acest obiectiv (n.r. play-off). Am avut o perioadă bună și rezultate pe măsură, însă problemele medicale ne-au lovit din nou. Nu încercăm să ascundem nimic și ne dorim să rămânem în lupta pentru play-off. Suntem încă acolo, pentru că mai sunt multe puncte puse în joc, dar trebuie însă să fim conștienți că doar prin multă muncă, atitudine bună și constanță putem ajunge în acea zonă. Constanța este unul dintre lucrurile care ne-au lipsit. Acasă jucăm bine, dar în deplasare avem o problemă reală în acest an. Nu nu am obținut rezultate bune și nici jocul nu a fost la nivelul dorit. Am avut din nou probleme asemănătoare în jocul de la Botoșani. Trebuie să ne gândim și la viitor, dar acum avem în față meciul de acasă, unde jucăm mai dezinvolt și, în general, evoluăm mai bine”, a mai punctat „principalul” roș-albilor.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button