Galop de sănătate, cu „tema fără driblinguri”: FCC UAV Arad – Poli Timișoara 113-41

Aproximativ 300 de arădeni au asistat la antrenamentul deschis, contând – totuși – pentru etapa treia a Ligii Naționale la Baschet Feminin, dintre FCC UAV Arad și Politehnica Timișoara. Deznodământul ere previzibil, adică prima „sută” stagională pentru „galben-albastre” în fața unei echipe tinere, fără veleități. Tabela s-a oprit la scorul de 113-41 (34-6, 34-8, 13-16, 32-11), iar „studentele” de pe Mureș au un parcurs perfect până acum, trei din trei.
Ca și la București, cu Agronomia, dar și la Târgoviște, în „El Classico”, a absentat căpitanul Fota. Extrema are o problemă la mână, însă dacă meciul ar fi fost mai greu probabil că ar fi forțat. De pe parchet a mai lipsit și Daria Toma, și ea cu o ușoară problemă medicală, iar restul componentelor lotului și-au cam împărțit în mod egal minutele.
Încă din start a fost vizibilă tema fixată de Tatiana Gallova pentru această confruntare, fără driblinguri! Astfel, s-au evitat acțiunile personale în fața unor adversare care – cu siguranță – nu ar fi opus rezistență, iar punctele au venit pe joc colectiv și eventual aruncări de la distanță.

De altfel, arădencele au reușit nu mai puțin de 12 „triple”, trei dintre ele venind din mâna Evei Roman. Mezina echipei a fost și MVP-ul partidei, cu 19 puncte și 4 „assisturi”, cu toate că doar muntenegreana Jovana Pasic a intrat în „double-double”.
Pentru formația de pe Bega au jucat și trei arădence, Teodora Pantea, Maya Kamel și Dariana Păușan, însă doar ultima, pivot de meserie, a apărut pe lista marcatoarelor.
Una peste alta, antrenametul a fost unul reușit, cu toate că arădencele au avut momentul lor de relaxare în sfertul trei, pe care – surprinzător – l-au și pierdut. După care lucrurile au reintrat în normal și suta a devenit doar o chestiune de timp.
Gradul de dificultate al partidei de săptămâna viitoare, cu Alexandria Teleorman, tot de pe teren propriu, crește și ar fi nevoie de tot lotul valid. Ca să nu mai spunem că Tatiana Gallova a mai solicitat două transferuri, un conducător de joc și un pivot și, deocamdată, a primit un preparator fizic.
Formații și marcatoare:
FCC UAV Arad: Roman 19 (3×3), Dobă 18, Rupnik 18 (5×3), Ciotir 17 (1×3), Villalobos 13 (1×3), Ciolca-Mititelu 12 (2×3), Pasic 10, Mason 6.
Poli: Cucolaș 12, Stanciu 10 (2×3), Păușan 7, Calapis 7 (1×3), Stoianovici 3 (1×3), Kaycsa 2, Popovici, Pantea, Tota, Kamel, Mecleneanu.







