Pecica își pierde și invincibilitatea de pe teren propriu, beneficiară – Cugirul! Petcuț: „Am luat goluri aiurea!”

Două dintre echipele arădene au pierdut în premieră puncte pe teren propriu, în acest sezon. Sântana a remizat cu Blajul, iar Pecica a pățit-o de tot în fața Cugirului. Formația din județul Alba s-a impus cu 2-1 pe „Pădurice”, la primul meci al lusitanului Vitinha pe banca tehnică. Acesta l-a înlocuit în urmă cu zile pe Lucian Itu, cel care a fost antrenorul Metalurgistului din 2018 încoace.

Petcuț: „Nu poți să faci așa greșeli, de la următoarele jocuri aștept atitudine, atât!”
Și, totuși, meciul a început bine pentru Progresul, cu golul lui Borcea, din minutul 8 și alte câteva situații de poartă, însă, treptat, Cugirul a preluat frâiele. Golurile au venit pe cursul jocului, deși au fost favorizate și de erorile personale ale jucătorilor în „galben-albastru”. În special de cea a lui Sabău, de la golul 2. „Am avut 1-0 la pauză, dar n-am putut să gestionăm avantajul. Am făcut greșeli personale foarte mari, am luat goluri aiurea. La 1-2 jocul a fost haotic, am încercat să egalăm, dar n-am reușit. Nu poți să faci așa greșeli, să dai pe lângă minge. Dacă ei dădeau pe lângă minge, aveam noi 2-0 și nu mai era discuția asta acuma. Este adevărat și că Roșu a mai scos niște mingi grele, mă bucur pentru el, dar până la urmă și portarul face parte din echipă, ăsta e rolul lui să apare. A apărat, păcat, eu zic că puteam să scoatem măcar un punct”, a fost analiza făcută de Mihai Petcuț, după Pecica – Cugir 1-2.
Pe lângă faptul că a pierdut primul meci pe teren propriu, Pecica se gândește cu înfrigurare la deplasarea de peste o săptămână, de la Alba Iulia, cu liderul CSM. Cu atât mai mult cu cât există și destule probleme de lot pentru Progresul. „Nu sunt șanse să ne recuperăm accidentații. Probabil, Baba nu va mai juca anul ăsta, Dragoș mai stă trei săptămâni, minimum, Indreica, încă două săptămâni, iar Olăroiu vine după pauză, are nevoie de minim două săptămâni să-și intre în ritm. Mergem mai departe, asta e. De la următoarele jocuri aștept atitudine, atât. Dar nu putem spune că nu am avut atitudine și astăzi, chiar și în a doua repriză, doar că am luat două goluri”, a adăugat Petcuț

Vitinha: ,,Victoria a fost meritată, am fost un pic peste Pecica”
Așadar, Vítor Tiago de Freitas Fernandes, poreclit Vitinha, a debutat cu 3 puncte pe banca celor de la Cugir și ajunge la o singură lungime de undă în spatele celor de la Pecica. ,,Din punctul meu de vedere, victoria a fost meritată. Pecica e o echipă foarte bună, dar mi s-a părut că astăzi am fost un pic peste. Mă bucur pentru băieți, chiar meritau victoria asta. Obiectivul meu este să jucăm să câștigăm fiecare meci, pentru că momentan nu putem emite mari pretenții la ce loc avem în clasament. Unirea Alba Iulia va juca clar în play-off, dar eu văd vreo șase echipe care se bat la celelalte trei locuri”, consideră lusitanul, fost fotbalist de bandă stânga, care s-a retras din activitate chiar de la Cugir.
Progresul Pecica – Metalurgistul Cugir 1-2
Cum s-au marcat golurile:
1-0 (Min. 8): Samir Borcea interceptează o pasă greșită în spate a unui mijlocaș advers, pătrunde până în 9 metri și trimite cu latul pe lângă portarul Cugirului
1-1 (Min. 53): Udrea centrează din dreapta, Kiraly reia de pe colțul lung, Roșu respinge, dar Cristian Cocan e pe fază și marchează din 4 metri
1-2 (Min. 59): Pe o minge lungă, Tudor Șaucă trece de Sabău, apoi și de Roșu și înscrie în poarta goală
Formații:
Pecica: Roșu – Hodoșan, Ene, Sabău (72 Barbu), Aldan – M. Rusu (87 Ilie), Arsene (72 Huc), Pamfile – Șiclovan, Mura (87 Crainic), Borcea.
Cugir: B. Avram – Liubashov, Igwe, Balaur, Kiraly – Mâlnă (87 Tăban), Butnariu (64 Iosif), Udrea (81 Todoran), P. Pahone – Șaucă (64 Goronea), Cocan.
Arbitri: Claudiu Ștef – Iosif Sîncrăian, Cristian Cherteș. Arbitru de rezervă: Horatiu Mailat (toți 4 din Mureș).
Observator arbitri: Sebastian Moisin (Bihor)
Delegat de joc: Zeno Bundea (Bihor)







