UTA Arad

Tema lui Mihalcea pentru deplasarea cu FC Argeș: „Să găsim echilibrul dintre jocul ofensiv, uneori riscant, și organizarea defensivă”

Fostele campioane ale României care au dat sportului rege doi dintre cei mai mari fotbaliști români, Nicolae Dobrin și Iosif Petschovschi, se duelează sâmbătă, de la ora 18, la Mioveni, în cadrul etapei cu numărul 13 a SuperLigii. Va fi cea de-a 53-a întâlnire dintre cele două grupări pe scena primului eșalon, cu 23 de succese pentru „alb-violeții” din Trivale, 18, în dreptul „roș-albilor” de pe Mureș, iar 11 confruntări s-au încheiat nedecis. Arădenii au câștigat patru meciuri în județul Argeș, ultimul chiar la începutul lui 2026, în returul sezonului precedent. Golul lui Marius Coman făcea diferența din centrarea lui Alomerovic, ambii fotbaliști fiind anunțați titulari și mâine. 

Adrian Mihalcea: „Avem nevoie de o atitudine cum n-am avut-o până acum”

Dacă FC Argeș a uitat să câștige indiferent de teren, ajungând la 8 partide fără a cunoaște bucuria victoriei, UTA are o problemă a meciurilor de pe terenuri străine. Arădenii și-au făcut 12 dintre cele 15 din clasament în fața publicului prieten, singurul succes extern identificându-se cu surpriza în fața celor de la FCSB, de la Târgoviște. Adrian Mihalcea consideră că e doar o chestiune de atitudine și mai puțin de ordin tehnico-tactic. „E vorba despre atitudine. Nu o să avem suportul publicului de la Arad, aici referindu-mă la ce e în plus față de jocurile din deplasare. Avem nevoie de o atitudine cum n-am avut-o până acum. Nici măcar la FCSB nu am avut, ci doar așa, o perioadă doar. Trebuie să avem și orgoliu, trebuie să reacționăm cumva și să ne dăm seama de lipsurile avute individual și colectiv în meciurile din deplasare. Aici e cheia. Să ai aceeași atitudine și să nu fii nici temător, nici precaut prea mult. La Arad, fiecare se motivează și gândește cred că altfel, însă nu există o rețetă vizavi de faptul că în deplasare evoluează mai slab decât acasă. Nu am o logică în a vă răspunde, dar mult contează de cum ești tu pregătit ca și individ. Aș putea spune că funcționează impulsul publicului, căci sunt echipe care acasă domină și fac puncte, iar afară nu au aceeași forță. Noi, FC Botoșani, Farul, a fost și Oțelul…Încercăm să jucăm și în funcție de adversar, poate că în acest sezon nu am reușit întotdeauna să înțelegem suficient de bine planul de joc încă de la început. Uneori părem dezorganizați tactic și lăsăm impresia că fiecare face ce vrea. Au fost momente în care am atacat, dar nu am avut agresivitatea și atitudinea necesare. Cred că și un gol primit în minutul 3 poate avea legătură cu atitudinea cu care jucătorii intră pe teren. Nu este vorba neapărat despre nepăsare sau despre alte lucruri, ci despre modul în care începe echipa partida. Discutăm cu jucătorii despre diferența dintre meciurile de acasă și cele din deplasare și ei au înțeles această discrepanță. Nu putem să ne izolăm și să ne bazăm exclusiv pe un singur stil de joc, vom pregăti un plan și vom încerca să găsim din nou echilibrul dintre jocul ofensiv, uneori riscant, și organizarea defensivă, care ne-a consacrat anul trecut”, susține antrenorul celor de la UTA”,  consideră antrenorul celor de la UTA.

„FC Argeș – o echipă agresivă, care aleargă foarte mult, pe care nu o pot analiza foarte bine”

Dacă pe Marius Șumudică nu-l învinsese până duminica trecută, Adrian Mihalcea are un palmares pozitiv cu Bogdan Adone. Din patru meciuri, ialomițeanul a câștigat două: Dunărea Călărași – Olimpia Satu Mare 2-0, în liga a doua și FC Argeș – UTA 0-1, sezonul trecut în SuperLigă.  Manșele secunde ale celor două dueluri s-au încheiat la egalitate: 2-2 și 3-3. În sezonul 2016-2017 al ligii secunde, Mihalcea antrena în Bărăgan, iar Andone, în nordul țării. „Nu pot analiza foarte bine echipa adversă, pentru că, în cele cinci etape pe care le-am urmărit, FC Argeș și-a schimbat sistemul de joc în fiecare meci. Fie de la început, fie pe parcurs. Joacă uneori cu trei fundași, alteori cu patru, cu cinci mijlocași, cu trei atacanți sau cu doi atacanți retrași. Au schimbat de fiecare dată, probabil în funcție de adversar și de indisponibilități, ceea ce face analiza destul de dificilă, așa că ne-am concentrat pe calitățile individuale ale jucătorilor din echipă. Știm că Oancia ar fi suspendat și s-ar putea să mai aibă ceva absențe față de meciul de la Cluj. Totuși, Argeșul rămâne o echipă periculoasă pe teren propriu. Este agresivă, aleargă foarte mult și, chiar dacă nu a avut rezultatele așteptate, a pierdut unele partide pe nedrept. Au arătat foarte bine la Cluj, în ultimul meci, cred că au pierdut două puncte, ținând cont de ocaziile pe care le-au avut în repriza a doua. Noi nu am adunat prea multe puncte în deplasare și a fost vorba în special de lipsă de atitudine. Trebuie să avem orgoliu, să reacționăm și să înțelegem ce ne-a lipsit, atât individual, cât și colectiv în meciurile din deplasare”, a completat antrenorul Bătrânei Doamne.

Kuba was here

Andone: „UTA are jucători care fac diferența de la mijloc în sus, trebuie să fim atenți în defensivă”

După primele patru runde din acest sezon, mai precis după victoria de senzație de pe „Ion Oblemenco” (1-0), FC Argeș era co-liderul SuperLigii, alături de U. Cluj, cu 9 puncte. Doar că de la acel succes împotriva Universității Craiova, de pe 9 august, „alb-violeții” din Trivale nu au mai bătut pe nimeni în campionat, mai punând la păstrare doar trei puncte în urma unor remize. Ultima dintre ele a venit chiar în urmă cu 5 zile, pe „Cluj Arena”, deci în fieful vicecampioanei U. și, deci, are darul de a le da ceva moral și încredere piteștenilor înainte de vizita UTA-ei. Ca și restul omologilor din SuperLigă, antrenorul lui FC Argeș a remarcat forța „Bătrânei Doamne” de la mijloc în sus. „Trebuie să găsim împreună soluții pentru a-i bloca, pentru că sunt o echipă foarte bună din punct de vedere calitativ. Au jucători care fac diferența de la mijlocul terenului în atac, jucători care marchează, precum Coman și Abdallah. Va trebui să fim foarte atenți pe faza defensivă. În ofensivă, bineînțeles, încercăm să ne creăm cât mai multe situații de gol și să marcăm, pentru că, cel mai important este să înscriem, nu doar să ne creăm ocazii. Și e este important ca această echipă și acești băieți să aibă susținere. Așa cum am spus, din punctul meu de vedere, jucătorii fac întotdeauna tot ce ține de ei în timpul meciurilor pentru a câștiga. Bineînțeles că nici noi, nici băieții, nici suporterii nu suntem bucuroși atunci când nu reușim să câștigăm. Însă, doar împreună putem trece peste acest moment și putem redeveni echipa din sezoanele trecute. Tocmai de aceea, mai mult ca niciodată, ar trebui să fim uniți, să fim alături de echipă și să o încurajăm până în ultimul minut al jocului. Avem nevoie de victorii și de puncte, ca să ne apropiem din nou de prima jumătate a clasamentului. Ne-am creat mai multe situații de gol decât în sezonul trecut și am avut mai multe șuturi spre poartă și pe spațiul porții adverse. Din păcate, am marcat mult mai puțin, aproximativ o treime din golurile înscrise în sezonul trecut. Am lucrat la acest aspect și va trebui să continuăm să o facem. Bineînțeles, trebuie să fim inspirați și să avem mai multă determinare în fața porții atunci când ajungem în situația de a finaliza”, a declarat antrenorul piteștenilor.

Absențe grele de-o parte și de cealaltă

Parcă, cele două echipe se întrec și în absențe, cu mențiunea că UTA este deja campioană la acest capitol odată cu accidentările de lungă durată din startul sezonului ale lui Oaidă, Pitu și Odada. Dar, la Mioveni, Mihalcea nu contează nici pe Dorobanțu și Padula, care ar trebui să revină pe gazon până la finalul turului, dar nici pe suspendații Pospelov și Benga. Argeșenii nu-i au pe accidentații Tudose și Sierra și pe suspendatul Oancea, dar Andone a spus că Moldoveanu sau Charpentier vor fi doar de formă pe bancă. Totodată, Garutti este incert.

Formații probabile:

FC Argeș: Nikic – Tofan, Alagbe (Garutti), Sadriu, Borța – Y. Pîrvu, Balaure (Rață), Rădescu, Tiago – Matos, Luvambo.

UTA: Rosa – Ivanov, Ouaneh, Bădescu, Alomerovic – Sota, Al. Roman – El Sawy, Papeau, Abdallah – M. Coman

Arbitri: Gabriel Mihuleac – Adrian Vornicu (ambii din Iași) – George Duță (Bacău). Rezervă: Iuliana Demetrescu (București).

VAR: Iulian Dima (București), Stelian Slabu (Brașov)

Observator FRF: Sebastian Colțescu (București)

Delegat LPF: Constantin Stamate (Constanța)








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button