UTA Arad

Jandarmii au interzis mesajul de susținere al utrașilor utiști pentru Adi Mihalcea și jucători: ”…Vă mulțumim pentru dăruire!”

Nu a fost liniște la UTA în săptămâna premergătoare meciului cu Dinamo. Adrian Mihalcea nu a confirmat public faptul că a protestat joi, neconducând antrenamentul echipei sale, dar nici nu a infirmat acest lucru. Oricum, lucrurile au intrat în normal de vineri încolo, iar echipa a fost conectată la miza întâlnirii cu „câinii roșii”.

Mesajele date de antrenorul arădenilor de după eșecul, 0-2, cu liderul SuperLigii au fost ambigue, dar concluzia a fost una pozitivă, de unitate, în ciuda restanțelor financiare de la gruparea fanion a Aradului. „Din gura mea cred că n-ați auzit nimic. Și sunt de părere că orice discuție, dacă a fost sau dacă va exista, pentru mine rămâne în birou sau în încăperea unde sunt. Nu cred că-i cazul să discut și să detaliez în fața presei, pentru că este, dacă a fost sau dacă va fi, o problemă internă și doar atât. Dar legat de partea sportivă, simt că suntem așa uniți toți. Ne-am cam căutat unii pe alții, eu pe jucători și jucătorii pe mine și relația noastră va continua, nu se oprește la acest meci. Îmi place să vorbesc foarte mult de partea sportivă, iar într-un club, normal, există și partea administrativă. Am o relație decentă, normală, cum cred că și-ar dori orice antrenor. Că mai există divergențe, discuții, diferențe de opinie, astea sunt normale. Dar UTA a arătat în anii trecuți, dar și acum, că nu se dezbină așa din interior”, a declarat tehnicianul „Bătrânei Doamne” la conferința de presă de după meciul cu Dinamo.

Bannerul ce nu au trecut de jandarmi: ”Ați luptat cu îndârjire / Neplătiți de luni de zile / Vă mulțumim pentru dăruire”

În peluza destinată oaspeților au fost prezenți, aseară, în jur de la 50 de susținători ai „roș-albilor”. Aceștia au intrat pe stadion când meciul era început, pentru că au sperat până în ultimul moment ca bannerele lor să treacă de filtrul forțelor de ordine. Nu s-a întâmplat asta, dar astăzi, fanii au făcut public mesajul pe care ar fi trebuit să-l vadă o țară întreagă, în timpul partidei dintre cele două foste campioane ale României. ”Ați luptat cu îndârjire / Neplătiți de luni de zile / Vă mulțumim pentru dăruire”. 

Apel pentru meciurile ce urmează: ”Acești oameni se hrănesc în primul rând din spiritul nostru!”

Totodată, cei de la Ultras Arad au venit cu explicații suplimentare, în care specifică faptul că rămân alături de jucători și stafful tehnic și cheamă suporterii pe stadion la următoarele partide ale favoriților. Vineri, pe Mureș, vine Petrolul, iar după pauza destinată echipelor naționale, Universitatea Craiova. ”Acest mesaj a fost interzis aseară pe Arena Națională de către jandarmerie, cu toate că nu este jignitor sau provocator. Textul transmite, totuși, un adevăr pe care puțini îl știu sau îl conștientizează și care, probabil, ar fi fost deranjant dacă ar fi fost expus pe stadion.

Mesajul a fost oprit la intrare, dar acest lucru nu ne împiedică să îl afișăm în mediul online, completând cu mențiunea că rămânem alături de jucătorii și staff-ul echipei care trec, din nou, prin momente dificile. Îi îndemnăm pe toți suporterii utiști să le ofere în continuare susținerea lor necondiționată și să vină la stadion în număr cât mai mare deoarece acești oameni se hrănesc în primul rând din spiritul nostru pentru a lupta pe teren!

Este momentul să fim uniți și să lasăm deoparte criticile și ofensele după câte un nou rezultat slab. Realitatea este cât se poate de simplă: nu poți construi sau menține o echipă puternică la un club unde situația este permanent instabilă și apar mereu noi controverse și probleme.

Când totul atârnă constant doar de un fir subțire de ață, haideți să îi sprijinim cu tot ce putem pe cei care pun suflet până la final!” – a fost mesajul ultrașilor arădeni.

În acest moment, jucătorii și stafful tehnic al echipei UTA au de încasat salariile pentru luna august și septembrie, plus primele de victorie cu CFR Cluj și FC Argeș.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button