Superliga

Petrolul și CFR nu scapă de depunctare, pentru Șumudică ar trebui să final de drum pe banca clujenilor!

Jurnalistul Horia Ivanovici s-a grăbit când a inclus-o și pe UTA pe lista formațiilor ce ar urma să fie depunctate, fiindcă nu a ieșit bine la monitorizarea FRF din vara acestui an. Între timp, Alexandru Meszar i-a asigurat pe fanii „Bătrânei Doamne” că nu există nici un pericol de depunctare, ceea ce se confirmă în aceste zile.

Ziaristul Dan Udreaa spus, aseară, în direct la Prima Sport, că Petrolul ar urma să fie penalizată cu două puncte. Informația a fost confirmată și de GSP, care, însă, susțin că „lupii” nu vor fi singurii aflați în această situație. CFR Cluj ar putea rămâne fără trei puncte, tot din pricina problemelor financiare.

Ambele sancțiuni ar urma să fie aplicate în luna decembrie, moment în care Marius Șumudică se va despărți de CFR Cluj. „Dacă se va întâmpla ca noi să fim depunctați, atunci, da, colaborarea mea cu CFR se va încheia. Fiindcă eu nu pot să accept sub nicio clipă să stau la Cluj, să muncesc de dimineață până seara, să pierd nopțile… Apoi, pe plan sportiv (…) am luat echipa de pe locul 14 și am ajuns pe locul 8-9 acolo și am fost la un pas să fim aproape iar de play-off. Nu accept să mi se ia punctele și munca mea… Nu 6, 1 punct dacă mi se ia din munca pe care eu am depus-o pe teren, nu este sub nicio formă nici vina băieților, nici a mea. În momentul ăla ne vom despărți. Și e cu litere mari. În momentul acela, Șumudică nu va mai continua cu orice risc la CFR Cluj”, declara Șumudică în urmă cu două săptămâni, când a apărut pentru prima oară zvonul depunctării echipei sale.

Ceva mai blând a fost Ricardo Sousa, antrenorul celor de la Petrolul. „Nu vreau să pierdem puncte altfel decât pe teren, eu sunt antrenor, mă interesează antrenamentele, meciurile, rezultatele, sper ca totul să se clarifice și să nu pierdem puncte”, a spus portughezul chiar după victoria prahovenilor, de la Arad.

În prezent, Petrolul ocupă locul 4, cu 27 de puncte, în timp ce CFR Cluj se află pe poziția a noua, cu 18 puncte și un meci mai puțin disputat.

Situația financiară a clubului ploieștean este una complicată. Potrivit tabelului definitiv al creanțelor, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență din 4 noiembrie, Petrolul are datorii totale de aproximativ 8,5 milioane de euro. Din această sumă, 4,67 milioane de euro reprezintă obligații către ANAF.

Nici în Gruia lucrurile nu stau mai bine. Dimpotrivă, datoriile CFR-ului sunt estimate la aproximativ 32 de milioane de euro, conform declarațiilor făcute de Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului clujean. O parte importantă din această sumă îi revine patronului Nelu Varga, în timp ce restanțele către stat sunt, la rândul lor, consistente.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button