Fotbal judetean

Fostul elev al lui Radu Popa încheie invincibilitatea liderului: Național Sebiș – Victoria Felnac 1-0

Ceea ce nu au reușit Pâncota sau Bocsigul, care au pierdut în prelungiri în fața Felnacului în acest sezon, a izbutit Sebișul în cadrul etapei secunde a returului Ligii a IV-a Mavros. Naționalul a răpus în premieră stagională cea mai bună formație din județ în toamna lui 2026, la capătul unei partide destul de ghinioniste pentru oaspeți, care au luat gol la singura fractură defensivă și au ratat ocazii importante. Pe tabelă a contat reușita lui Brândușe, din minutul 78 și trupa de pe Crișul Alb a sărbătorit în mare stil cea de-a cincea victorie consecutivă pe teren propriu.

Confruntarea pe arena „Național” a început cu un nou moment emoționant. De această dată, Ionel Pașca, fosta extremă stângă de la Crișana Sebiș din anii ’70-’80, a cules aplauzele spectatorilor și a primit distincțiile omagiale din mâna primarului Cristian Feieș și a lui Leontin Sîrb. Fosta glorie a „alb-albaștrilor” i-a purtat echipei de astăzi, una fără veleități deosebite din punct de vedere tehnic, dar foarte detereminată să facă față unui adversar mult mai bine cotat.

Și, cumva, cei de la Național au absorbit jocul de pase mult mai bine pus la punct al liderului. La mijlocul reprizei, s-a născut și marea ocazie a lui Leucuța, care a reluat peste poartă din numai 4 metri centrarea lui Muntean. Același atacant al lui VI-FE a mai avut o situație favorabilă, când a făcut o preluare complicată din poziție bună și fundașii adverli s-au repliat. După o jumătate de oră, Radu Popa l-a pierdut și pe Toma Bodri, în condițiile în care se prezentase deja fără un alt accidentat (Ristin), dar și fără Istin și Drîglă. Chiar la acea oră, jucătorul-președinte al Victoriei i-a creștinat fetița lui „Boc”.

Prin urmare, la cabine s-a intrat cu scor alb, dar impresia era că vizitatorii sunt în control total. Iar startul de repriză a confirmat cumva acest lucru, căci Șulea a lovit în decurs de 6 minute ambele bare ale lui porții lui Merșca. Fazele s-au petrecut undeva la 9-10 metri lateral dreapta, iar primul „lemn” lovit a fost cel de la colțul lung și apoi a urmat și cel de pe scurt. De pe teren avea să iasă și Șulea, tot pentru o problemă medicală și jocul decurgea spre o remiză albă. Doar că a venit minutul 78, când Susan a recuperat un balon la centru terenul, i l-a transmis rapid lui Tarța, care, la rândul lui l-a lansat filtrant pe Flavius Brândușe. Atacantul care a lucrat cu Radu Popa la Vinga a fost mai rapid decât portarul Rusu și a înscris plasat din 12 metri.

Evident, vizitatorii nu au putut fi mulțumiți cu rezultatul, iar Păduraru putea marca golul etapei dacă Mercșa nu ar fi avut o intervenție excelentă la șutul de la 20 de metri al tânărului atacant. Ultima situație a avut-o Leucuța, care reușise să treacă și portar, dar și-a făcut mingea în lateral și a fost în cele din urmă blocat. Dar și sebișenii puteau închide meciul, dacă Tarța nu ar fi făcut un dribling în plus la o situație de doi contra unu.

Raț: „Le mulțumesc pentru efort băieților și pentru că au respectat ceea ce le-am cerut, victorie imensă!”

S-a terminat 1-0 și Naționalul ajunge la cota 16 puncte, dintre care 15 făcute în fața propriilor susținători. Iar „zona play-off” este acum la 4 puncte în față. „Așa cum ne așteptam, oaspeții au dominat, iar noi ne-am apărat bine. Ocazii nu am prea avut, dar e destul că am marcat și apoi a mai avut Tarța șansa lui 2-0. Îi felicit pe băieți pentru atitudine și determinare. Le mulțumesc pentru efort și pentru că au respectat ceea ce le-am cerut. Merșca a fost senzațional azi, a închis bine poarta și ne-a salvat de câteva ori, iar Brândușe a stârnit panică în apărarea oaspeților. Este o victorie imensă pentru noi, Felnacul cea mai puternică echipă din campionat, 11 victorii și un egal aveau până la meciul cu noi. Știam că va trebui să suferim, dar am crezut în munca noastră, iar locul 9 nu reflectă potențialul grupului. Am pierdut puncte importante la Pâncota și Ineu. Este importantă victoria pentru moral, rămânem cu picioarele pe pământ, campionatul e lung și trebuie să muncim în continuare ca să acumulăm puncte. Urmează o deplasare la Bocsig, un meci foarte greu, apoi încheiem anul cu Socodorul acasă. Avem nevoie de rezultate pozitive, altfel victoria de astăzi rămâne izolată, dar am încredere în băieți și arătăm mai bine de la meci la meci. Mulțumim suporterilor și îi așteptăm în număr mare la meciurile de acasă. Azi am simțit 200 de suflete alături de noi și lor le dedicăm victoria”, a transmis Flavius Raț, antrenorul Naționalului.

Popa: „Nu facem o dramă, suntem aceiași care au avut 12 meciuri înfrângere și 11 victorii consecutive”

Așadar, invincibilitatea Felnacului cade după 12 meciuri și 11 victorii consecutive, iar Frontiera Curtici se apropie la două puncte. „Dincolo de absențe, dar și de accidentarea rapidă a lui Toma Bodri și de cea a lui Șulea, trebuia să abordăm acest meci altfel. Fiindcă ne-am antrenat în sală toată săptămâna, i-am avertizat pe jucători că s-ar putea să nu avem ritm și de aceea nivelul de concentrare trebuia să fie dublu. Adică nu aveai voie să ratezi ocaziile pe care ni le-am creat, e păcat de maniera în care am jucat. Adică am avut o posesie de 70-80%, doar că nu am fost prea lucizi în treimea lor și tot am avut 4-5 ocazii mari, inclusiv două bare. În tot acest timp, nu cred că ei ajuns de 3-4 ori la 30 de metri de poarta lui Rusu până la gol, care, iarăși, a fost la o fază în care greșim în lanț tot pe lipsă de concentrare. În mod normal, nu aveam voie să pierdem niciodată acest joc. Ok, nu dai gol, se poate întâmpla să nu-ți intre mingea în poartă, dar nici să iei unul la singura lor ocazie. Mă mai așteptam ca arbitrul să dea mai mult de trei minute de prelungire, în condițiile în care medicul a pătruns de vreo câteva ori pe teren și s-au făcut șapte schimbări, dar nu din cauza asta am pierdut azi. Asta e, nu facem o dramă din acest eșec. Suntem aceiași care au avut 12 meciuri înfrângere și 11 victorii consecutive. Nici nu m-am uitat în spatele nostru, presiunea nu o pune pe noi Curticiul sau oricare alt adversar, ci doar noi, înșine. Mai avem două meciuri până la pauză, cu Macea și Ineu, trebuie să facem 6 puncte și să rămânem în frunte până la primăvară”, a afirmat Popa, antrenorul lui VI-FE.

Formații

Sebiș: Merșca – Feieș, Clipoță, Dolga, L. Măgulean – F. Bogdan (71 Tarta), Susan – Cotoc, Lingurar, Guti (75 Floruț)  – Fl. Brândușe (92 Toma)

Felnac: Rusu – Lazăr, Țugulescu, Groza, T. Bodri (38 S. Măgulean) – Muntean (62 Păduraru), C. Șiclovan, L. Bodri, Răchită (79 Orodan) – S. Leucuța, Șulea (62 Pasăre).

Arbitri: Andi Preda – Adrian Bunaciu, Remus Naghi.

Observatori AJF:  Emil Arsa, Bogdan Pește








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button