Acum o lună și o zi, a împlinit 68 de ani. Arhiva plătește tribut schimbărilor, dar golul lui Florian Dumitrescu e acolo, pentru fiecare utist. De aceea, SportArad vă readuce întâlnirea cu el, așa cum a fost ea, în noiembrie 2010, când utiștii se revedeau cu olandezii de la Feyenoord, la 40 de ani după ce înfăptuiseră a opta minune a lumii.

Avea 25 de ani, mergea pe 26, atunci când a marcat cel mai greu gol. După acel gol, s-a vorbit în toată lumea de o echipă din România, estul Europei. Echipă mică, susţinută de o fabrică textilă. După patruzeci și ceva de ani, încă vorbim de acel gol. E marele nostru gol, marcat în poarta campioanei lumii de Florian Dumitrescu (foto, dreapta, alături de adversarul direct Romejin, pe care l-a făcut arșice, cum îi place să-și amintească).

Începe „joaca” în Bucureşti, pe un maidan. „Era prima şi cea mai bună şcoală”, constată, peste ani, în liniştea discretă a unei cafenele din Bruxelles, la o zi după ce pătrunsese iar, alături de vechii tovarăşi de arme, în bârlogul lui Feyenoord. N-a fost ca descinderea din 70, dar un cuţit în aer ar fi lăsat urme, atâta emoţie s-a adunat acolo. Priveşte lung către trecut şi dă drumul amintirilor. „Jucam unde e terenul Sportului Studenţesc acum, de dimineaţa până seara. Fugeam şi de la şcoală să fim acolo. Când plecam noi, veneau alţii, aşa a fost ani de zile. Jucam cu Ţiţi Dumitriu, Măndoiu, Ciornoavă, au ajuns să joace în A, la Naţională, tineret, olimpic…”. Florian Dumitrescu a lăsat joaca pentru fotbalul serios. Mai întâi, la Flacăra Roşie Bucureşti, apoi la 9 Mai. După care a ajuns în C, la Minerul Anina.

„Ne-a făcut să dăm totul”

Acolo l-a văzut Coco Dumitrescu şi l-a chemat la UTA, în 1966, anul Mondialului din Anglia. Generaţia arădeană care avea să ia încă două titluri se contura. Apogeul e limpede, dubla cu Feyenoord. Amintirile de atunci sunt vii. „Primele reacţii au fost clare. Când am aflat cu cine am căzut, am zis că e gata, atât a fost. Dar, pe măsură ce trecea timpul, ne gândeam că se poate face ceva. Am văzut o casetă cu ei, dar nu era ca şi acum, când studiezi şi zece meciuri. Apucam la una, dacă ne trimitea cineva, un meci, printr-un prieten. Iar Coco Dumitrescu ne-a montat bine înaintea jocului. Ne-a repetat că au două mâini şi două picioare, că trebuie să ne jucăm şansa, că nu ne ia nimeni capul dacă pierdem, dar ne-a şi făcut să dăm totul pe teren”, povesteşte cel alintat „Bubulina”. În minutul 14 al meciului de la Rotterdam, Mircea Axente a ridicat mingea în careu din lovitură liberă lateral dreapta şi, Florian Dumitrescu, infiltrat între Israel şi Van Duivenbode, a lovit perfect cu capul.

Golul (foto, surprins în ziarul batav Het Vrije Volk, pe care arădenii l-au primit imediat după meci) a fost decisiv. „Am reuşit, cu toate că ne-au dominat majoritatea timpului. A fost şi Gică Gornea într-o formă foarte bună, pe teren am dat tot ce am putut, până la epuizare. La Arad a fost meci deschis, puteau şi ei să câştige, au avut destule ocazii. Puteam şi noi, am avut eu, a avut Domide. Până la urmă, după mine, cred că rezultatul a fost echitabil. Publicul a fost senzaţional. Îi simeaţm cum intră în criză, veneau peste noi cu fundaşii. E chestie şi de şansă, poţi să ai o sută de ocazii, adversarul înscrie o dată şi ai pierdut”, continuă Dumitrescu, iar ochii i se aprind când îşi aminteşte bucuria mare de după meci, cu sărbătoarea începută în bazinul din vestiar, în parfum de şampanie.

UTA a părăsit Champions League-ul de azi în turul următor, după duelul cu Steaua Roşie. „Erau o forţă mare, îi aveau pe Geaici, pe Acimovici…”, comentează atacantul de acum patru decenii.

Efectul Feyenoord

În 1970, echipa alb-roşie nu mai avea anvergura începutului, atunci când baronul Francisc Neuman aducea pe malul Mureşului nume enorme din fotbalul românesc dar şi internaţionali ai Ungariei. De aceea, eliminarea Feyenoord-ului a fost uluitoare pentru toată lumea. „Ne-am dat seama pe cine am eliminat, eram conştienţi de asta. Dar apoi, trecând timpul, am ajuns să realizăm că a fost cea mai mare performanţă. Să elimini echipă de club la nivelul UTA-eii, nu e de ici, de colo. Ne aplauda lumea, iar adversarii prinseseră teamă. Aveam moral foarte bun. ‘Hai că vin ăia, i-au eliminat pe Feyenoord’, auzeam înaintea meciurilor”, rememorează nea Bubu.

În cazul lui Iosif Petschovschi, s-a spus că dacă televizorul ar fi dominat aşa cum s-a întâmplat peste ani, „Csala” ar fi fost şi mai şi. Oricum a fost titan. La fel se poate paraleliza şi în cazul UTA-ei 70, cu mediatizarea de azi. „Dacă ar fi fost ce e acum, mai luam vreo două titluri. Cota ar fi crescut, e vorba de sponsori, patroni, poate chiar cum era Baronul înainte. Salariul meu era de 1.200 de lei pe lună, acum e 3-5.000 de euro, ajungi la 30.000 în unele cazuri. Mă gândesc că am jucat 20 de ani în divizia A şi am un apartament şi o maşină. Acum joci un an şi îţi cumperi ce vrei”, remarcă Dumitrescu.

La fel, apare discuţia cum s-ar fi comportant vârfurile UTA-ei dacă n-ar fi blocat Ceauşescu graniţele pentru fotbalişti. „Se mai rămânea afară când se pleca în deplasare, dar era riscant. Securitatea era în autocar cu tine, te gândeai că ai acasă familie, copii, le făceai rău. Nu că nu le-ar fi plăcut şi securiştilor fotbalul, dar când se dădeau jos din autocar, făceau raportul – ce a făcut ăla, cu cine a vorbit celălalt. Au fost şi cazuri care au reuşit să rămână şi să joace, cum a fost Marcel Răducanu, Năstase sau Sătmăreanu II. Dar era foarte greu. Revenind la UTA, şi noi cred că am fi putut juca la echipele bune din Europa. Dar nu se punea problema, nici nu se lua legătura. Poate că au fost cereri, dar nouă nu ne-a spus nimeni nimic. Păi, pe Dobrin l-a cerut Realul, dar Ceauşescu a zis că e bun naţional.  Dacă nu era Valentin, nici lui Boloni, Stoica sau Piţurcă nu le dădea drumul”, arată fostul atacant. .

Concluzia celui mai important rezultat european al UTA-ei e simplă şi invită la încă o paralelă: „A fost cel mai bun rezultat de când e UTA. Am câştigat două titluri, le-au întregit pe celelalte patru. Nu e la îndemâna oricui. Iar acel rezultat a uimit toată lumea. Să fi fost acuma, cu pariorii!!!”

Dorinţa de a juca fotbal

Nu e termen de comparaţie între performaneţele trecutului şi ce se întâmplă azi. Nici nu e indicat, pentru că prezentul e prea dur şi nu doar cu UTA. Generaţia fotbalului românesc căreia i s-a atribuit continuarea „de aur” a crescut tot în şcoala anilor 70, an în care reuşea şi România să se califice la Mondialul din Mexic, anunţând astfel că poate să iasă în lume. Şi diferenţele dintre fotbalişti s-au mărit.

„Ieşeam la o bere, dar nu stăteam la tot felul de trăsnăi. Ştiam că de marţi e gata, vine meciul. Era dorinţa mare şi era plăcerea de a juca. De-aia îi băteam şi pe Dinamo la Bucureşti, sau pe unde îi prindeam. Veneau 30-40 de mii de oameni să ne vadă. În toată ţara, unde jucam, umpleam stadioanele. Acum toţi se tacticizează…”, e concluzia lui Florian Dumitrescu (foto, sărbătorind bucuria eliminării Feyenoord-ului lângă Ladislau Brosovszky)

Acum să fi jucat…

Acum patru ani, revederea cu vechii adversari de la Rotterdam a fost frumoasă şi n-a avut nevoie de cuvinte mari pentru a fi descrisă. „Frumos, ăsta e cuvântul. I-am recunoscut imediat pe Israel, Moulijn sau Van Daele, deşi au trecut anii peste noi. Am văzut că şi ei s-au emoţionat, pe undeva. Rămâne un lucru frumos, splendid. Sunt emoţii… E ceva să calci din nou pe stadionul unde te-ai luptat cu campioana intercontnentală. Au trecut repede anii. Acum să fi jucat şi să fi fost mai tineri cu 40 de ani!” oftează Florian Dumitrescu şi ochii i se aprind iar.

După UTA

A rămas la Arad până în 1971. Doi ani a jucat apoi la Dinamo şi s-a întâlnit iar cu Feyenoord. „De data asta, ne-aţi ascuns mingea, n-am mai găsit-o!”, i-a reamintit – la Rotterdam – lui Romeijn, fundaşul dreapta al batavilor cu care se duelase când era la UTA. A câştigat un campionat şi cu Dinamo, unde a stat trei sezoane, apoi l-a dorit Steaua. A stat un an în Ghencea, 1974-1975, apoi a plecar la Petrolul Ploieşti, pe care i-a ajutat să promoveze în Divizia A, în campionatul 1976-1977. A luat o grupă de copii la Petrolul, dar l-a chemat Dumitru Dragomir la FC Olt, care tocmai promovase în Divizia A. La Scorniceşti a jucat doi ani, din 1979 până în 1981, apoi a fost şi preşedinte acolo. A devenit apoi antrenor, pregătind Gloria Buzău, Delta Tulcea, Jiul Petroşani şi Vulturii Lugoj. În prezent e observator federal. Şi unul din marii eroi ai UTA-ei. A marcat marele nostru gol.

RADU ROMANESCU