Acum 66 de ani, arădenii răspundeau chemării celor care au realizat că era nevoie de un bazin adevărat într-un  oraș pe atunci tot mai preocupat de sport. Profesorul Tiberiu Țiganu ne întoarce înapoi în timp și ne povestește cum oamenii au pus câte o cărămidă – simbolică – în bazinul de la Pădurice. O mișcare din timpuri fără atâta vrajbă. România trăia procesul de sovetizare, dar dacă a existat o parte bună în tot ce s-a întâmplat atunci, aceea a fost legată de lumea sportului, toate discplinele s-au dezvoltat. Suntem în anul 1949, într-un Arad ce savura primii ani de glorie ai ITA-ei, un Arad ce devenea tot mai bogat în cluburi sportive de tot felul.

Am plecat de la sporturi și apă. Profesorul Țiganu are cuvântul și mai întâi oferă o privire de ansamblu asupra fondului pe care s-a construit.

„Sporturile nautice în Arad au tradiție extraordinară. Putem vorbi de documente care atestă practicarea profesiunilor legate de Mureș. Mureșul, pentru istoria Aradului și dezvoltarea socio-economică, a culturii, păstrând toate proporțiile, e ca și Nilul pentru Egipt. Spun asta pentru că sportul izvorăște din abilitățile de supraviețuire ale oamenilor. Au fost pescari, plutași, neguțători – navigatori, morari. Cel puțin în România, pentru prima dată sunt semnalate pe râurile interioare morile plutitoare care veneau și reușeau să satisfacă nevoile unei agriculturi foarte dezvoltate la timpul ei. Primele documente care atestă le regăsim în zona Cenadului. În primul rând, Legendele episcoului Gerard de Cenad, sanctificat și beatificat mai târziu. Aceste lucrări au fost foarte bine culese și puse în evidență de Răzvan Theodorescu, el le pune în valoare și le traduce din latină. Apar preocupări legate de vânătoare și pescuit și alte profesiuni”.

Tot din lumea medicală, cum a fost și cu fotbalul

„La un moment dat, necesitatea ca oamenii să practice sportul apare evident. Un document concludent, unic în țară, i-am dat de urmă dar, din păcate, nu l-am mai găsit: în 1825 apare consfințirea și un întreg proces pentru apariția unui bazin plutitor. Culmea, un farmacist, Nesebaum, tot din domeniul medical, cum a fost și cu fotbalul (n.r. prima minge a adus-o în Arad medicul Iuliu Weiner, revenit după ce studiase în Anglia). Era în zona străzii Ineului, cam pe unde e baza sportivă Constructorul.

În 1864 apare un bazin terestru, cam unde e parcul Eminescu, mai târziu preluat de Asociația Vîslașilor Mureșul. Sunt primele. Dar erau și ”bazine” neconvenționale – luciile de apă, Port Arthur, Ștrandul, Fabrica de Zahăr, mai multe. În acest an avem 150 de ani de înființare a formațiilor de pompieri. În momentul în care se stabilește în zona capelei Florian, în Piața Pompierilor, acolo erau rezervoare de apă de la Turnul de Apă și se făceau ore și lecții de înot. La fel în bazinele pe malul Mureșului, unde mai demult se spăla sfecla. Echipele de polo și de înot s-au antrenat acolo. Nu mai spun că existau și cele acoperite – Simay și. pe unde era Spitalul Iudaic, în zona Liceului Agricol, acolo era baia de aburi cu câteva bazine”.

Orașul cu cele mai multe fabrici de cărămidă

„Mureșul era principala sursă de învățare a înotului pentru copii și agrement. Dar Aradul e în plină construcție, la un moment dat era numit orașul cu cele mai multe fabrici de cărămidă. De jur-împrejurul Aradului era împânzit de asemenea fabrici – Alfa, Fântânele, Grădiște, zona Braun, Poltura și celelalte. Apare necesarul ca în cadrul școlilor și în special a Preparandiei legalizării unui sistem de înot pentru elevi, dar și pentru soldații aflați în cetate. În 1845, tipografii, frații Bloss, cumpără o carte de inițiere în înot – „Cartea Maestrului de Înot Arădean”. Am găsit acum 10 ani în scrisorile lui Iosif Sîrbuț (n.r. o enciclopedie a Aradului, cu tot ce a ținut de viața orașului de pe Mureș) corespondență între el și un domn pe care îl interesa ITA lui Neuman și oferea în schimb această carte. Dar nu l-am mai găsit în viață, iar urmașii lui nu știau ce s-a întâmplat cu cartea. Astea sunt primele informații”.

Pe 23 august 1956 era gata

„Înotul începe să se dezvolte, să se transforme treptat în activitate sportivă după 1920, când apar primele formațiuni de polo, cluburile de canotaj Hellas, Mureșul, Regatta, AMEFA, înotul e sport complementar. Bazinele erau cele două de la ștrand, acolo se făcea în condiții destul de nasoale. După sovietizarea sportului arădean, OSP (n.r. Organizația Sportului Popular, care conducea mișcarea sportivă) își pune problema ridicării unui bazin. Au fost gândite mai multe locații, aceasta (n.r. cea de la Pădurice) a fost cea mai bună. După bombardament și distrugerea parcului din Pădurice, în 1 iulie 44, au distrus și Societatea de Patinaj și Societatea Cetățenească de Tir. S-a spus: „avem cărămizi, să refacem poligonul de tir, dar și un bazin modern, care să corespundă cerințelor internaționale!”

În 1949 au început lucrările, OSP-ul a avut niște bani, dar nu ajungeau și au făcut o subscripție publică prin care se vindeau acele cărămizi, o chestie destul de haioasă. Multe din aceste pliante au fost date copiilor de la școli.  Zideai – simbolic – o cărămidă în bazin. Ideea era să se lege bazinul de fabrica de lapte, care urma să furnizeze apa caldă, era plasată peste drum, unde sunt blocurile (n.r. de pe strada Corneliu Coposu). Au durat 7 ani lucrările, pe 23 august 1956 era ridicat. Construcția era de tip cuvă, se practicau și săriturile, așa că în acel capăt adâncimea era 5,20 m. Terenul de polo, de 30 de metri lungime, avea 2,30 m adîncime. În celălalt capăt era „broscăria”, inițierea în înot”.

Altfel de prime lecții

„Subsemnatul a fost în prima promoție din 1956. Știam să înot folcloric, câinește. Aveam o ludaie, treceau femeile, noi eram în mijlocul bazinului, îi spuneau mamei – „uite-l pe pruncu lu Nanința, se îneacă!” Tata m-a luat de mână și m-a dus la Borza (n.r. Ioan Borza, figură simbolică a Aradului, mulți ani bazinul a purtat numele lui). Ne-a pus să curățăm cărămizile, a fost prima lecție. Apoi s-a uitat la picioare, la unghii, cine n-a corespuns a fost trimis să le taie. De atunci până s-a închis, în fiecare an s-au ținut cursuri de înot. Din 2005 am încercat reabilitarea, ne-a ajutat și primăria. A avut mai mulți stăpâni – OSP, Întreprinderea Comunală, CFR – IRTA, apoi Întreprinderea de Vagoane. Avea pierderi mari de apă, depindea de Mureș, s-a ”rupt” din mijloc, avea fisuri”.

Acum are aer european

„Astăzi avem un bazin modern care poate găzdui orice competiție de rang internațional. Condiții extraordinare de igienă, respectăm întreaga legislație a luciilor de apă.

Avem ofertă diversificată, saună, jacuzzi, complex de haltere, teren multifuncțional de mini-fotbal. Avem o bună colaborare cu Primăria Arad, cu Centrul  Cultural. Intenționăm să facem și cursuri de salvamari”.

Radu Romanescu

Sursa foto: primele trei fotografii – prof. Tiberiu Țiganu; ultima – Facebook AMEFA